Am
asistat, luni, 21 noiembrie 2016, la lansarea campaniei Ministerului
Sănătății privind consumul rațional de antibiotice. Am acceptat
să fiu alături de minister la această lansare deoarece în ultimul
an am atins această problemă în mai multe ocazii.
Problema
aderenței la tratamentul cu antibiotice în ambulatoriu și a
automedicației face parte din arsenalul de tematici pe care ne-am
propus de mai multă vreme să le abordăm în campanii la Societatea
Națională de Medicina Familiei. La inițiativa lui Adrian
Tamaș, un coleg medic de familie care între timp a ales să
practice în Suedia, am discutat cu ceva vreme în urmă să încercăm
să gândim o inițiativă de amploare prin care să cercetăm
această problemă. Inițial am dorit să aflăm opinia colegilor
privind situațiile cu care se întâlnesc cel mai frecvent în
practică. În toamna anului 2015, am inițiat un sondaj de opinie
online printre medicii de familie din România, iar rezultatele
acestuia au fost prezentate într-un simpozion organizat de
Președinția României. Chestionarul a fost completat de medici de
familie din mediul urban și mediul rural în egală măsură și a
urmărit patru mari categorii de situații: pacienți care vin la
medicul de familie pentru a prescrie compensat antibiotice primite la
indicația unui medic din UPU sau cabinete de altă specialitate (în
afara MF) pentru o patologie care NU justifica alegerea unui
antibiotic; pacienți care vin și relatează că au început deja un
tratament antibiotic și solicită continuarea lui (automedicație);
pacienți care vin să solicite rețetă pentru un tratament
antibiotic recomandat în farmacie în lipsa unui consult medical;
pacienți cărora le-a fost prescris antibiotic chiar de către
medicul respectiv.
Rezultatele
au fost în mare măsură superpozabile cu situația cunoscută la
nivel național și cu tendința internațională. Din păcate,
tratamentul antibiotic este utilizat în exces, principalele cauze
fiind administrarea la indicația primită direct în farmacie,
automedicația sau prescripția exagerată (pentru patologii care nu
necesită antibiotice). În sondajul nostru, 13% din prescripții
sunt efectuate ca urmare a consultului din alt cabinet, 20% din
automedicație, 11% din farmacie. Estimăm că procentul este mai
mare, deoarece am luat în calcul doar pacienții care vin să
solicite o rețetă compensată, nu și pe cei care cumpără direct
din farmacii antibioticul, fără rețetă compensată sau cu o
rețetă simplă. Cu siguranță, și proporția rețetelor prescrise
de medici după consultație este mare.
Pentru
a înțelege aceste răspunsuri, trebuie să înțelegem că, în
România, jumătate din pacienții noștri se află în rural, că
accesul la metode de diagnostic este greu accesibil, că ne
confruntăm de ani de zile cu plafoane la investigațiile paraclinice
și cu lipsa unor reguli clare de prescriere, în afara unei legi
privind eliberarea antibioticelor numai pe bază de prescripție
medicală, lege care, după cum știe toată lumea, nu se respectă.
În plus, educația medicală a populației lasă mult de dorit, nu
există o aderență la tratament, motiv pentru care curele de
antibiotic se prescriu empiric, în lipsa unui diagnostic paraclinic,
nu se respectă durata tratamentului, antibioticele nu sunt
depozitate întotdeauna în locul potrivit și există obiceiul
strămoșesc de a mai păstra câteva pastile „pentru data
viitoare” sau de a împrumuta de la o rudă „ceva, până ajung
la medic”. Ne confruntăm cu toții cu aceste aspecte în cabinete
și cu siguranță nu sunt practici necunoscute nici celor care
citesc aceste rânduri.
Pornind
de la această realitate, am întrebat colegii care sunt așteptările
lor pentru a îmbunătăți situația. Răspunsurile au fost acestea:
necesitatea existenței bunelor practici de prescriere a
antibioticelor în cabinete medicale (21,31%); necesitatea limitării
automedicației (27,59%); elaborarea și diseminarea activă de
ghiduri de tratament actualizate (10,34%); punerea la dispoziție a
unor hărți actualizate permanent, de rezistență la
principalele antibiotice și tratament optim în ambulatoriu a
infecțiilor (8,62%); eficientizarea respectării reglementărilor de
eliberare în farmacii (8,62%); educarea publicului larg privind
tratamentul corect cu antibiotice (6,90%); reglementarea promovării
antibioticelor în cabinete, spitale și farmacii (5,17%); formarea
medicală specifică (3,45%).
A
fost evidentă concluzia că, la nivelul societății profesionale,
nu vom putea atinge toate aceste obiective și că implicarea noastră
poate fi imediat și sută la sută aplicabilă la ultima dintre
aceste așteptări, iar, în ceea ce privește celelalte obiective,
este necesară implicarea noastră, individual sau organizațional,
în proiecte de anvergură, de lungă durată și cu eficiență
sporită, mai ales dacă sunt realizate la nivel instituțional și
național.
Așa
încât am făcut primul pas. Împreună cu prof. dr. Gabriel
Popescu, am construit un curs online pe platforma noastră de
e-learning, dedicat medicilor de familie, care a atins problematica
aderenței la tratamentul cu antibiotice. Cursul a fost creditat de
CMR și a fost cel mai solicitat curs din toate cele existente pe
platformă. Într-un an, a strâns un număr impresionant de
absolvenți, comparativ cu celelalte oferte. Ne-am gândit că și-a
atins țelul și a avut impact exact acolo unde era nevoie. Din acest
motiv, am început să construim ideea unui curs mai amplu, care să
intre în detalii de clasificări, spectre, reacții adverse,
contraindicații, tipuri de asocieri și, desigur, o administrare
judicioasă. În paralel, am atins problematica antibioticelor în
alte evenimente educaționale dedicate medicilor de familie și în
publicațiile noastre.
Campania
care a debutat la 21 noiembrie 2016 vine în completarea așteptărilor
noastre de mai sus. Sigur că este doar un prim pas, pornit fără
resurse evidente, prin efortul voluntar al câtorva actori, la
inițiativa Ministerului Sănătății, dar nu e mai puțin adevărat
că primul pas e întotdeauna și cel mai important, pentru că
deschide drumurile. E nevoie de eforturi combinate, de echipe de
lucru, de oameni care să lucreze permanent și care să ajungă prin
mesaje multiple în conștiința fiecăruia – medic, asistent,
pacient. Problematica excesului de antibiotice nu este una pur
românească. Este parte a unei profunde îngrijorări internaționale
și cine scanează astăzi noutățile medicale de pretutindeni
cunoaște foarte bine acest lucru. Nu există săptămână să nu
apară un studiu, un articol, o dezbatere sau un webinar care ating
acest subiect. Or, asta înseamnă fără îndoială că traversăm
un moment de răscruce. Dacă nu vom acționa rapid și sistematizat,
mâine poate fi prea târziu.
