A fost admirat, apreciat, criticat, invidiat, a primit ordine și medalii, dar a fost și chinuit de boli, sau mai precis, de tratamente, de lipsa metodelor de investigare și de părerile contradictorii ale medicilor vremii.

Niccolò Paganini a început să studieze mandolina la 5 ani, doi ani mai târziu vioara, apoi chitara, compunând piese pentru vioară solo, vioară și chitară sau cu orchestră. Gloria i-a adus-o însă virtuozitatea interpretării propriilor compoziţii, într-un stil inegalabil, având cea mai remarcabilă putere creativă în tratarea tehnică și creșterea posibilităţilor unui instrument, reușind să transforme vioara într-un instrument solo.

A introdus tehnici noi, datorită lungimii și flexibilităţii degetelor mâinilor sale (arahnodactilie), a laxităţii ligamentare și a elasticităţii articulaţiilor metacarpiene și interfalangiene, atingând performanţa de 12 note/secundă.

Omul de cauciuc

Paganini a fost primul violonist care a concertat fără partituri, având o mobilitate și o mișcare scenică neobișnuite, iar datorită poziţiilor sale interpretative greu de imitat a fost numit „omul de cauciuc”.

Aspectul fizic și mobilitatea i-au sugerat medicului american Schoenfeld că ar fi suferit de sindromul Marfan, boală genetică descrisă în anul 1896, ce afectează ţesutul conjunctiv.

De la Paganini nu s-a putut obţine nicio probă ADN concludentă (bucla de păr păstrată fiind tăiată fără rădăcină, neputând furniza date despre linia paternă),
iar testele genetice efectuate strănepoţilor săi nu au evidenţiat modificări. Se știe că un membru al familiei a decedat prin anevrism aortic rupt, ceea ce ar putea susţine indirect diagnosticul.

În ultimii ani, Paganini a devenit disfonic și apoi nu a mai putut vorbi deloc. Există supoziţia că dilataţia arcului aortic, în cadrul sindromului Marfan, ar fi putut determina pareza nervilor laringieni recurenţi și implicit pareza bilaterală a corzilor vocale în abducţie.

Sănătatea șubrezită de tratamentele multiple

A contactat sifilis, fiind tratat cu mercur (oral și extern) în doze mari, timp îndelungat, consecinţele intoxicaţiei iatrogene fiind extrem de grave. A suferit de tuberculoză, tusea mereu prezentă, tratată cu opiu, complicându-se în final cu hemoptizii. S-a ridicat astfel suspiciunea unei tuberculoze laringiene, și în mai mică măsură a unui neoplasm laringian.

Pentru problemele legate de tranzitul intestinal i s-au prescris diferite reţete de laxative și emetice, care l-au deshidratat și emaciat.

Se descrie în evoluţia afecţiunilor sale și o retenţie acută de urină, care secundar cateterizărilor multiple, s-a complicat cu cistită și apoi cu orhită.

O buclă din părul violonistului (oferită unei admiratoare) a fost studiată, evidenţiindu-se modificări structurale ale firului de păr, corespunzătoare intoxicaţiilor cu metale grele, și concentraţii uriașe de mercur: 15,4 mg/g (valoarea maximă: sub 2 mg/g).

Intoxicaţia cronică cu mercur ar putea fi răspunzătoare de simptomatologia lui Paganini: stomatită, leziune ulcerativă a vălului palatin, abcese dentare urmate de osteomielită mandibulară și pierderea danturii, ptialism, faringită, probleme gastrointestinale, strictură esofagiană cu disfagie, vedere tubulară, cefalee, tremor, modificarea scrisului, sindrom nefrotic cu edeme gambiere masive, izolare, apatie.

A fost un geniu muzical interpretativ, ajutat nu numai de talent, de un regim strict de studiu, de temperament și de o personalitate puternică, dar și de înzestrarea sa fizică.

A avut acţiuni profitabile, dar și caritabile, a fost admirat, criticat, a primit ordine și medalii, dar a fost și chinuit de boli, sau mai precis, de tratamente, de lipsa metodelor de investigare și de părerile contradictorii ale medicilor vremii.

Pentru noi, a fost, este și va fi cel mai mare virtuoz al viorii, așa cum a visat mama sa înainte de a-l aduce pe lume.