În primăvara anului 2000, am fost înştiinţat, prin poştă, că fusesem promovat la rang de profesor la Albert Einstein College of Medicine, în New York. Mai înainte, fusesem asistent la State University of New York, în Syracuse, şi asociat la University of Connecticut, în Farmington. Dar nimănui nu părea să-i pese; nici familiei, nici prietenilor, nici studenţilor sau rezidenţilor lângă care trăiam cele mai multe ore ale zilelor şi nopţilor din spital. Iar procesul de trecere dintre aceste trepte nu lăsase nici el urme. Un lucru e clar: nu auzisem niciodată despre reviste ISI şi factorul lor de impact. Nici până când am devenit profesor şi nici mai târziu, între 2004 şi 2007, când am făcut parte din comitetul care hotăra promovările la „Einstein“. Ne întâlneam la început de an universitar, 36 sau 40 de oameni numiţi de decan, pentru o treabă despre care ştiam că ne va lua mult timp şi care trebuia făcută cu maximă discreţie. Fiecare dintre noi primea dosarul unei cereri de promovare şi numele unui coleg dintre profesorii facultăţii, pentru ca împreună să stabilim, în următoarele şase luni, dacă persoana era cunoscută de personalităţile domeniului. Când eram gata, spuneam ce era de spus comitetului, apoi urma o discuţie şi un vot. A fost promovat, la recomandarea perechii din care făceam parte, un om cu opt lucrări, care era adorat ca lector de membrii prestigioasei societăţi ale cărei congrese la organizase timp de 20 de ani, şi a fost respins un altul cu 65 de publicaţii, care nu era cunoscut de nimeni dintre cei care contau în specialitatea lui. L-am considerat promovabil şi pe un coleg care publicase o jumătate de duzină de articole şi câteva capitole în monografii, pentru că „crescuse“ generaţii de specialişti în programul de rezidenţă pe care-l conducea, care era, potrivit interlocutorilor noştri, unul dintre cele mai bune din Statele Unite şi Canada. Iar faptul că un internist şi un anatomist conduceau procesul de evaluare a unui fiziolog sau a unui chirurg nu era considerat în niciun fel o problemă. În fond, trebuia doar să înţelegem care era obiectul de studiu sau de activitate didactică şi să aflam, de la experţi, dacă rezultatele obţinute schimbaseră felul în care erau interpretate fenomene biologice, se practica medicina sau se pregăteau noile generaţii de specialişti. (...)