Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Viața și opera lui Levaditi

Viața Medicală
Dr. Mihail MIHAILIDE vineri, 25 august 2017
     Pentru cine îndrăgește cu adevărat istoria și în mod particular pe cea a medicinei, reeditarea biografiei lui Levaditi, celebrul cercetător inframicrobiolog și medic cu rădăcini și formare universitară în țara noastră (născut la Galați, în 1874), constituie o modalitate sintetică și agreabilă de rememorare sau descoperire a unui trecut fără de care succesele de astăzi – atâtea câte sunt – ale prevenirii și vindecării multor boli, nu ar fi fost posibile. În același timp constituie și oportunitatea de a aduce un omagiu virtual antecesorilor, deoarece, fără de inteligență, pasiunea aflării adevărului, devotamentul acestora – plătite uneori cu sacrificiul propriilor vieți – progresul ar fi întârziat ori s-ar fi înregistrat un regretabil decalaj între medicină și restul disciplinelor științifice sau al tehnologiei. Fiecare nouă observație, fiecare descoperire contează, căci în medicină are loc mai degrabă o evoluție și mai rar o „revoluție” – chiar și aceasta din urmă fiind rezultatul unor acumulări succesive de reușite și de involuntare greșeli, dar cu virtuți corectoare.
     Datorăm recenta reapariție intitulată Viața lui Constantin Levaditi (Editura Academiei Române, 2017) cercetătorului științific Radu Iftimovici, cadru didactic universitar, iatroistoriograf, memorialist, biograf, dramaturg. Prima și laborioasa redactare dimpreună cu acad. Ștefan S. Nicolau, datează din 1966, iar publicarea – în 1968, sub auspiciile Editurii Științifice.
     Mi-a lipsit din bibliotecă volumul de-acum douăzeci de ani, mă bucur de acesta abia acum, sesizând totodată, din notele de subsol și informațiile bibliografice, aduceri la zi și completări, ceea ce, până la proba contrarie, definește reeditarea ca una ne varietur. Un motiv în plus de a recomanda cartea cititorilor, la care adaug faptul important că studiile cele mai pertinente asupra lui Levaditi (publicate de-a lungul anilor, inclusiv în presa străină de specialitate) au ca semnatar tot pe Radu Iftimovici, iar sursele la care apelează sunt de primă mână. Între acestea, interviuri (cu: soția, Elena Istrati Levaditi, Ștefan S. Nicolau, colegul parizian al lui Levaditi, cercetători din Institutul Pasteur care l-au cunoscut ș.a.), scrisori, extrase ale unor lucrări originale, precum și alte documente autentice, de acces nu tocmai facil.
     Cartea detaliază cronologic, după regulile artei biografice și talentul scriitoricesc, viața lui Constantin Levaditi, copil orfan și sărac care, biruind – astăzi de neimaginat pentru cei mai mulți dintre tineri – vicisitudinile condiției sociale, cu inteligență, agerime spirituală, imaginație, voința de a reuși, muncă fără preget după un program ferm urmărit, devine un faimos microbiolog și virusolog, o glorie a Institutului Pasteur (unde a fost discipol și prieten al unor mari oameni ai științei secolului trecut, precum: Paul Ehrlich, Émile Roux, Elie Metchnicoff/ I. Mecinikov – laureatul premiului Nobel din 1908, Victor Babeș, I. Cantacuzino, marele dermatolog de mai târziu, Ștefan Gh. Nicolau ș.a.), ocupând astfel un loc binemeritat în dicționarele ce indexează numele marilor savanți ai medicinei moderne. A fost apreciat încă din junețe de profesorul oftalmolog Nicolae Manolescu, de medicul și chimistul C. I. Istrati, președinte al Academiei Române, care i-a devenit și socru, de Iuliu Moldovan, epidemiolog și creatorul disciplinei de Sănătate publică în țara noastră, de mulți savanți de renume și alte personalități ale timpului, care i-au devenit prieteni (între care Nicolae Grigorescu și Constantin Brâncuși).
     Levaditi are contribuții esențiale în studiul virusului poliomielitei, cercetări care au facilitat ulterior prepararea vaccinului împotriva acestei maladii. A fundamentat științific descoperirile lui Fritz Schaudinn și Hoffman – descoperitorii spirochetei luesului (împreună cu M. Manouélian a perfecționat metoda lui Ramon I. Cajal de evidențiere a spirochetelor în țesuturi) și a evaluat tratamentul cu bismut al acestei boli; a semnalat legătura dintre virusuri și unele forme de cancer.
     Realizarea biografică exemplară a lui Radu Iftimovici reconfirmă, de asemenea, faptul că în trecut tinerii cu o înzestrare intelectuală solidă, dar și muncitori erau sprijiniți de stat care, prin diverse instituții, îi stipendia sau le acorda burse, iar profesorii, deloc urmăriți ca astăzi de teama concurenței „celor care vin din urmă” ofereau cu bunăvoință scrisori de recomandare către omologi străini ( de exemplu Victor Babeș către academicianul Charles Bouchard, Albert Charrin, profesor la Collège de France și Mecinikov, ori Istrati – către Armand Gautier, chimist celebru.)
     Pornit „de jos”, Constantin Levaditi va ajunge membru al Academiei Române, dar și a celei de Medicină din Paris, doctor honoris causa al multor universități europene. A publicat de tânăr în reviste prestigioase rezultatele cercetărilor sale, ceea ce l-a făcut cunoscut specialiștilor domeniului său, fiind totodată distins cu numeroase premii.
     Sărăcind voit textul acestei semnalări, în scopul de a păstra intactă curiozitatea potențialului cititor, opinez că mai amplele și interesantele capitole sunt acelea descriind perioada pariziană de formare a lui Levaditi; apoi „Expediție în infernul scandinav” (la rugămintea lui Roux și a guvernului francez, în 1912 pleacă în Suedia, unde se declanșase, ca și în Norvegia, o virulentă epidemie de poliomielită și unde, inițial va fi considerat ca un „învățăcel”…; apoi controversa cu Simon Flexner, care susținea transmiterea bolii prin insecte, în contradicție cu ipoteza lui Levaditi și Carl Kling – pe cale digestivă. Ulterior, pe baza experienței scandinave, Levaditi, îndrăgit în final de colegii suedezi, va scrie o monografie despre poliomielită, propunându-i cu eleganță lui Kling să semneze el ca prim-autor. „Chestiune de prietenie, chestiune de veche curtoazie pariziană!”). Munca depusă în legătură cu Salvarsanul „În zorii apariției chimioterapiei” (Levaditi, C. Twort, M. Launoy aveau să observe că unele protozoare parazite pot câștiga cu timpul o rezistență totală la preparatele împotriva lor) și desigur, experiența răvășitoare din Primul Război Mondial (Levaditi, ofițer-medic în armata franceză) și apoi din cel de-Al Doilea.
     Tulburător este și capitolul „Încercări nereușite de întoarcere în patrie”. Constantin Levaditi a dorit să se întoarcă în țară ca profesor la Facultatea de Medicină din București, mai ales că în principiu fusese sprijinit de consiliul profesoral. Dar, conjunctura politică nu i-a fost favorabilă, cu toate demersurile făcute de Victor Babeș. S-a înscris atunci la concursul pentru ocuparea Catedrei de bacteriologie de la Iași. Același eșec, cu toată susținerea argumentată a savanților Babeș și Gh. Marinescu. Este citată Elena Levaditi, aceasta își amintește vizita unui „domn” din București care, „deplângând pasămite manevrele politicianiste din țară, l-ar fi avertizat (pe savant) cam așa : «… ce rost are să vă repatriați când aici aveți o situație atât de bună ? Aveți un renume european, ce rost are să-l îngropați în Iași ? Și-apoi, după cum am auzit în unele cercuri medicale, ați putea fi victima unui accident comandat»”. În cele din urmă, Levaditi va fi chemat la Facultatea de Medicină din Cluj, nu însă de Guvern, ci de „Consiliul Dirigent al Transilvaniei”, mai ales după ce profesorii maghiari au refuzat „Jurământul de credință națiunii române” (după Marea Unire) și s-au retras în Ungaria, lăsând studenții fără Alma Mater. Dar „luând cu ei nu numai o parte din aparatura și sticlăria de Jena a laboratoarelor (foarte bine utilate) ci și întreaga arhivă”. Parcurgând volumul, cititorul va afla, cu „sufletul la gură”, cum și din ce pricini a luat sfârșit, nu după mult timp, demersul de repatriere: revenirea în Franța a lui Levaditi! „Iată deci că și România anilor ʼ20–ʼ30 nu avea nevoie de oameni de știință „de calibru” care-i eclipsau pe cei ziși „înregimentați”. În prezent, după 100 de ani de la ultimul afront făcut lui Levaditi, autoritățile din mândra noastră țară au descoperit, în fine, cum trebuie să procedeze cu acești lunatici: „îi exportă”, încheie autorul – aducând în actualitate amintitul capitol. Marele savant a murit în urma unui cancer gastric metastazat, în anul 1953.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC