Biblioteca din pod
H. G. Wells a părăsit uneori înclinaţia
sa pentru literatura SF, de exemplu, când a scris romanul tradus în franceză cu
titlul: M. Britling commence a voir clair.
Am prezentat cu alt prilej versiunea franceză a Primului Război Mondial. Acum
facem cunoştinţă cu atitudinea engleză în această conflagraţie. Personajul
principal al cărţii lui Wells, Britling, este un respectabil om de ştiinţă şi
cultură, care primeşte la conacul său Dower House situat în mijlocul dealurilor
Essexului un american, Direck, care, la rândul lui, îşi invită gazda la un
turneu de conferinţe în Statele Unite. Aşezarea cea mai apropiată de conac era
Matching’s Easy, care devine în roman simbolul modului de viaţă britanic.
Primul capitol al romanului se intitulează „Serenitatea domneşte la Matching
Easy“. La conac întâlnim un grup de persoane care formează unul din numeroasele
nuclee ale societăţii britanice: în afara soţilor Britling se află aici, în
acea vară a anului 1914, Hugh, fiul cel
mare, doi fraţi mai mici, dl Cardine, o
autoritate în literatura hindusă, Heinrich, preceptorul neamţ al copiilor,
Tedy, secretarul.
Britling era nemăsurat legat de Anglia, dar,
în discuţiile cu americanul, nu înceta să o denigreze. Analizează, în numeroase
pagini, mentalitatea britanică. Constată că sunt „închişi faţă de inteligenţa
faptelor“, că îşi închipuie că nimic nu este de schimbat la ei până la sfârşitul
veacurilor, că, orice ar face, este imposibil să se prăbuşească edificiul lor
social. În Anglia toţi vorbesc de schimbare, dar cei care o doresc se răzgândesc
înainte să se schimbe ceva. În America, ripostează Direck, se acordă o mare
importanţă personalităţii şi spiritului de iniţiativă al tineretului.
Suferinţele inerente temperamentului sanguin
au făcut ca Britling să aibă o noapte de insomnie, în cursul căreia lumea i-a
apărut plină de erori, de deziluzii, de nenorociri, de necazuri.
Crizele morale ale personajului se traduceau
printr-o agitaţie fizică extremă. Vedea în erorile, inconsecvenţa, flegmatismul
său caracteristici ale întregii naţiuni engleze. Anatomia sa mentală cuprindea
un aspect al lipsei de responsabilitate, atât a sa, cât şi a naţiunii. Trăia –
credea el – în mijlocul unui popor îngrăşat şi fără disciplină, având drept
cuvinte de ordine: „aşteptăm să vedem ce se întâmplă!“. Ce dacă Irlanda
fierbea, dacă sufragetele se agitau, dacă în India şi Egipt clocea rebeliunea împotriva
dominaţiei engleze? El şi englezii detestau pe alarmişti. Declara de neconceput
ca o naţiune întreagă să sară la gâtul alteia. Şaptezeci de milioane de germani
nu puteau fi cuprinşi deodată de aceeaşi nebunie. Anglia rămânea neprevăzătoare
şi voluntar oarbă. La izbucnirea războiului, din cauza comodităţii şi neglijenţei,
Anglia putea mobiliza cel mult o armată de trei sute de mii de oameni. Britling
respingea deliberat orice posibilitate a unui război cu Germania, ceea ce era
valabil pentru starea de spirit generală a publicului englez din acea vară a
anului 1914. Şi totuşi, războiul a izbucnit, seninătatea şi calmul din
Matching’s Easy au dispărut, tinerii au îmbrăcat uniforma militară. Direck s-a întors
în America pentru a sprijini ideea intervenţiei SUA alături de Anglia şi Franţa.
Institutorul neamţ Heinrich a fost obligat să revină în Germania pentru a fi înrolat
şi a plecat pe front, iar Hugh, fiul cel mare al dlui Britling, a fost ucis în
luptele din Franţa. Heinrich a căzut prizonier pe frontul rusesc şi a fost răpus
de gangrenarea rănilor primite. În graba plecării, îşi lăsase la Matching’s
Easy vioara de care nu se despărţea niciodată. Britling, aflând de moartea sa,
a înapoiat-o părinţilor săi în Germania, însoţind-o cu o scrisoare emoţionantă
ca de la părinte la părinte, din care merită reproduse câteva pasaje:
„Domnule,
vă trimit cu o grijă particulară vioara pe care ne-a rugat de trei ori să v-o
expediem (…) Vreau să vă spun că toate pasiunile şi suferinţele acestui război
nu au reuşit să şteargă la Matching’s Easy amintirea fiului dumneavoastră (…).
Ceea ce trebuie declarat, ceea ce trebuie scris este că trebuie pus capăt războaielor
şi că este datoria noastră, a mea şi a tuturor de a le pune capăt din dragoste
pentru fiii noştri, pentru spiţa noastră şi pentru toate lucrurile omeneşti;
fiindcă războiul a încetat să fie uman datorită chimiei şi metalurgiei. În
aceste zile un om cu bun-simţ nu poate discuta cu altul decât despre
necesitatea de a salva specia umană de acest război (…) Fiul dumneavoastră – aşa
cum ştiţi – visa neîncetat la această pace mondială de care vă vorbesc; era mai
generos decât ţara sa. Nu putea vedea în război şi în ură decât forme de
necunoaştere mutuală; de asemenea, el dorea să promoveze răspândirea unei limbi
internaţionale ca instrument de înţelegere şi de pace. Fiul meu era plin de un
vis analog şi chiar mai vast: visul ştiinţei umane care nu cunoaşte nici regi,
nici ţări, nici rase. Aceste vieţi tinere, aceste speranţe au fost ucise de
acest război!“.
