De vreme ce toată lumea scrie, în această perioadă, despre doctori și pandemii, îmi rezerv dreptul, în cele ce urmează, să fac pasul în spate – pentru un moment – de la perpetuul rostogol. Mă preocupă procesul devenirii, dar mai ales al revenirii ulterioare a Sănătăţii la ceea ce-a fost înainte de dezmăţ, și epidemie.

Ce-am putea învăţa, când totul se va termina (cum e firesc, de altfel), în banal? Noi, românii, suntem extrem de talentaţi la făcutul de rachiu, cioplitul lemnului și rescrisul istoriei.

Mulţi mă întreabă, zilele acestea, dacă ne-am schimbat cumva. Dacă ne schimbăm. Dacă ne vom schimba, poate. Le răspund că sunt sceptic. Nu pot ei să moară cât putem noi să ignorăm.

Fără doar și poate că, după așternutul prafului, niște deștepţi vor fi galonaţi, niște enormi vor rămâne anonimi. Și viaţa-și va vedea de cursul ei obișnuit. Hidra are multe capete, și doar cel mult câteva, în această perioadă, au fost scalpate spre mulţumirea opiniei publice. Dar năravul... năravul îndură.

Năravul nostru comunitar n-are altceva de făcut, nebăgat fiind în seamă, decât să îndure. Pentru că e coagulul culturii noastre, al civilizaţiei noastre, fie prin prezenţă, dar mai ales prin absenţă.

Ne lipsește trambulina cognitivă suficientă cât să ne asumăm „mintea românului cea de pe urmă”.

Unul la mână, pentru că tot românul știe că n-are minte. Și-apoi, pentru că „cea de pe urmă” implică o apocalipsă. Care apocalipsă, odată evitată, carevasăzică nu s-a întâmplat niciodată. Decât, poate, pentru statisticieni. Decât, poate, pentru filosofi adânciţi în cărţi.

Dar pentru el, pentru omul de rând, pentru doctorul care s-a pregătit intens ca să lupte și el cu COVID-ul, și n-a văzut acţiune, va fi fost ca și cum nu s-a întâmplat. Nimic. Niciodată.

Vom avea spitalele curate lună pe care le-am visat? Câteva săptămâni, luni poate. Vom avea „jos pălăria!” pe străzi, printre plebei? Doar până la primul semafor, prima șpagă, primul malpraxis dubios.

Ne va prii zeismul, prin Olimp? Unii mai beţi de-asemenea beţie se vor trezi, subit, mahmuri. Și tot o să ne strivim copiii, studenţii, rezidenţii, specialiștii tineri, în menghina autocrată a bărboșilor bătrâni.

Astfel că rezum, ca de obicei, cu umor, vai nouă. Vai nouă, și vai de ceasul nou.
Strașnic nărav...