Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Vaccinarea anti-COVID, prioritară și pentru asistenţii medicali

Viața Medicală
Biroul de presă OAMGMAMR vineri, 27 noiembrie 2020

Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN) solicită guvernelor lumii să se asigure că în centrul proceselor de planificare și implementare a programelor de vaccinare în masă împotriva COVID-19 se află și reprezentanţii asistenţilor medicali.

Această decizie va proteja distribuţia și administrarea echitabilă și eficientă a vaccinurilor, de îndată ce vor fi disponibile. Livrarea celor două miliarde de doze planificate până la sfârșitul anului 2021 va depinde inclusiv de  cei 27 de milioane de asistenţi medicali.

        Howard Catton, directorul executiv al ICN, a atras atenţia că odată ce un posibil vaccin va fi disponibil, vaccinarea în masă a populaţiei ar putea fi o provocare. Potrivit acestuia, organizaţiile și guvernele din domeniul sănătăţii trebuie să recunoască amploarea acestei sarcini și să facă tot ce este necesar pentru a se asigura că personalul medical beneficiază de întreg sprijinul de care are nevoie, iar o modalitate de a se asigura că oferă tot ceea ce cadrele medicale au nevoie este de a avea asistenţi medicali incluși în echipele de management care controlează răspunsul la vaccinare.

        ICN consideră că programele de vaccinare în masă se vor confrunta cu o serie de obstacole pe care doar asistenţii medicali cu experienţă le pot ajuta să le depășească. Acestea includ: o lipsă de încredere în vaccinuri în rândul unor membri ai populaţiei; vaccinarea grupurilor greu accesibile; factori socio-economici, care împiedică unele persoane să acceseze serviciile de imunizare; legislaţia existentă; nevoia de a oferi îngrijire holistică, nu doar înfiinţarea unor centre de vaccinare. Howard Catton a amintit că raportul ICN privind rolul asistenţilor medicali în imunizare a arătat că aceștia sunt esenţiali pentru administrarea vaccinărilor în întreaga lume, dar programele de vaccinare de asemenea magnitudine necesită contribuţia acestor profesioniști încă de la bun început.

        Majoritatea celor care administrează vaccinurile și care oferă sfaturi medicale vor fi asistenţii medicali deja extrem de suprasolicitaţi de cel de-al doilea val al pandemiei, dar și de nivelurile de infecţie care rămân îngrijorător de ridicate în rândul acestei categorii profesionale: „Datele ICN și cercetările recente raportate în British Medical Journal arată riscul ridicat la care este supus personalul medical din prima linie: acesta trebuie să fie prioritar pentru vaccin, astfel încât să poată să îndeplinească obiectivele campaniei de vaccinare, protejând astfel sistemele de sănătate în care funcţionează”, a conchis directorul executiv al ICN.

Etichete: vaccinare covid asistenți Consiliul European al Asistenților Medicali

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.