Pensionarea medicului, fără perspectiva continuării într-o
activitate, este rareori privită cu satisfacție. De cele mai multe ori,
desprinderea de profesia exercitată o viață se face cu dificultate, ca orice
schimbare importantă, însoțită de stres, anxietate, uneori chiar de depresie.
Nu este o problemă în situația în care un număr de ani activitatea s-a
desfășurat, de exemplu, în sistemul medical public și privat. Continuarea cu
cel privat ar fi o soluție, dar nu e singura.
Societatea are nevoie de aportul medicilor pensionari, în
condițiile scăderii dramatice a numărului celor activi rămași în țară, astfel
acoperindu-se multe goluri, în special în zona extraspitalicească. După modelul
vestic, s-ar putea face pași către mutarea centrului de greutate a activității
curative și profilactice în afara spitalului, limitându-se astfel aglomerația
costisitoare și infecțiile nosocomiale, reducându-se suprasolicitarea
personalului medical.
Valorificarea tezaurului de experiență și informație al acestui
grup de călăuzitori aduce beneficii majore pacienților, totodată satisfăcând și
întărind încrederea și respectul de sine ale slujitorilor lui Esculap cu
activitate prelungită, factori extrem de importanți pentru sănătate,
longevitate și confort existențial. Li se poate încuraja activitatea prin
reducerea unor taxe și impozite, ca în primii ani postrevoluționari, prin darea
în folosință de către primării a unor spații, o soluție fiind și consultațiile
la domiciliu. În țările civilizate există chirurgi care nu mai operează, dar se
ocupă de pacienți după externare; în Olanda, majoritatea nașterilor sunt
asistate acasă, iar la spital ajung cazurile bine selectate sau cu vârste peste
35 de ani, timpul de spitalizare fiind minim.
Categoria cea mai numeroasă de medici pensionari sunt
generaliștii, din care face parte și semnatara acestor rânduri. Am observat că
persoanele care ni se adresează au diferite motivații: încredere acordată
fostului medic curant, exercitarea dreptului la a doua părere privind
diagnosticul stabilit și tratamentul prescris, medicul pe lista căruia este
înscris nu e disponibil etc. Îi asigur pe colegii care doresc să lucreze în
continuare că, în noul context, medicina poate fi practicată la alt standard în
folosul pacientului și a omului sănătos, în domeniul profilactic și curativ,
ambele deschise către multidimensional. În noua conjunctură, medicul
generalist, adept al medicinii personalizate, are o viziune exhaustivă asupra
bolii și a bolnavului, un simț clinic durabil, consecință a obișnuinței
examenului clinic complet al bolnavului și mai ales a unei bune și apropiate
comunicări cu el.
În acest mod, rezultatele pozitive ale terapiei se amplifică, medicamentul
cel mai eficient fiind însuși medicul. Dar, conform principiului balintian,
acestui „medicament” trebuie să i se cunoască farmacologia, indicațiile și
contraindicațiile, deci medicul să se cunoască pe sine însuși, precum și
influența pe care o are asupra actului vindecării. În plus, feedbackul
medic-pacient influențează sănătatea de ambele părți.
Se adaugă celor de mai sus posibilitatea descoperirii unor
factori etiologici subtili, în fazele prodromale ale bolilor, descrise de H.
Selye și M. Balint, prin rolul de supervizor al generalistului curmându-li-se
evoluția spre „boli adevărate”, intervenind deseori prin „terapii înțelepte”
bazate și pe cunoștințe în domeniile psihologiei, sociologiei, filozofiei cu
aplicații practice, neuroștiințelor etc. Contează și unitatea viziunii care se
aplică dincolo de pacient, anume demersul asupra piscurilor separate ale tot
mai multor specialități, generalistul încercând să stabilească liantul comun
care favorizează pacientul, ajută sistemul medical și determină satisfacția
medicului.
Medicul pensionar nu intră în niciun fel de competiție, își
respectă confrații și pacienții și, dispunând de un timp rezonabil ,își
îndreptă atenția și spre medicina preventivă, spre educația pentru sănătate,
laturi extrem de importante pentru oamenii sănătoși și bolnavi, pentru sistemul
sanitar, pentru țară.
