Nu o
dată, ci de mai multe ori, în timpul lunilor petrecute împreună la Spitalul
Fundeni din Bucureşti, Marius Barnard
ne-a spus: „Dacă aş fi în situaţia să aleg textul epitafului meu, aş cere să
fie o relatare a ceea ce am izbutit să fac în România“. Eram în 1979 şi Marius,
unul dintre cei doi fraţi Barnard care au reuşit primul transplant cardiac la
om, era la a doua sa vizită în România. Venise prima dată cu un an înainte, din
proprie iniţiativă, cu o întreagă echipă medicală, pentru a ajuta chirurgia
cardiacă din ţara noastră, care, la vremea aceea, se afla într-un mare impas.
Printr-o fericită serie de întâmplări, vizitele de ajutor profesional ale
medicilor sud-africani au fost posibile şi au schimbat radical mersul
lucrurilor: rezultatele operaţiilor pe inimă s-au îmbunătăţit, chirurgia
cardiacă românească a fost resincronizată la marile progrese făcute în lume,
mai mulţi bolnavi au fost operaţi, cazuri mai complexe au fost abordate cu
succes şi mai mulţi adulţi şi copii s-au întors la o viaţă normală. Într-adevăr,
minunate fapte de amintit la sfârşitul unei vieţi.
Iată
că trista zi a unei recunoscătoare aduceri aminte a venit: viaţa lui Marius
Barnard (3 noiembrie 1927 – 14 noiembrie 2014), plină de reuşite, dar şi grevată
de o lungă şi chinuitoare suferinţă, s-a sfârşit. Citez din cartea sa
autobiografică „Momente-cheie dintr-o viaţă închinată binelui“ (Editura
Humanitas 2013): „Un alt motiv pentru care doresc să ajung în Rai este să-mi
regăsesc părinţii, să le mulţumesc pentru tot ce-au făcut pentru mine şi să trăiesc
cu ei, cu Inez şi cu familia mea în veci. Mulţi necredincioşi vor spune că
astea sunt doar baliverne şi că nu există viaţă după moarte. Ei sunt aceia care
te întreabă ce-ai să faci când vei descoperi că nu există nici ceruri şi nici
iad. La asta am răspuns întotdeauna că ar fi o mare dezamăgire. Dar ce vor face
ei, îi întreb, dacă vor descoperi că eu am fost cel care a avut dreptate?
Datorită credinţei mele în viaţa veşnică, nu mă tem de moarte. Cum aş putea?
După treisprezece ani de cancer, cu toată suferinţa, cu toate complicaţiile şi
umilinţele prin care am trecut, pot să spun cu convingere că Îi mulţumesc
Domnului că mi-a dat cancerul. Prin el L-am regăsit pe Dumnezeu şi mi s-a
promis viaţa veşnică. Ce târg avantajos!“.
Marius
Stephanus Barnard a fost unul dintre cei cinci fii ai unui pastor protestant
din micul oraş sud-african Beaufort West. Ca şi fratele său mai mare,
Christiaan Neethling (1922–2001), Marius a studiat medicina în Africa de Sud,
s-a specializat în chirurgie cardiacă în Statele Unite şi a fost membru al
echipei de la spitalul Groote Schuur din Capetown. La 3 decembrie 1967, acolo a
avut loc istorica operaţie prin care inima foarte bolnavă a unui pacient în
pragul morţii a fost înlocuită cu succes cu inima normală a unei tinere ucise
de un accident de trafic. Nu există un act medical mai intens mediatizat şi
care să fi captat în mai mare măsură atenţia şi interesul lumii. Tot ce se făcuse
până la acea dată în domeniul medical, ca şi tot ce s-a făcut după aceea,
tratează bolile. Transplantul cardiac tratează moartea şi aduce viaţa celor a căror
existenţă este ameninţată imediat.
Participarea
la marea experienţă a transplantării inimii nu a fost singura şi cea mai mare
realizare profesională a doctorului Marius Barnard. El a avut contribuţii
importante la dezvoltarea chirurgiei cardiace în diverse domenii, în special în
corecţia cardiopatiilor congenitale.
Un lucru uneşte toate momentele-cheie din prodigioasa biografie a lui Marius
Barnard: nevoia de a participa la înfăptuirea binelui. A fost mânat de ardoarea
unei misiuni care l-a făcut să trudească în greaua viaţă a unui chirurg cardiac
devotat, a contribuit la perfecţionarea tehnicilor de operaţie şi a salvat vieţile
a mii de pacienţi, între care şi sute de bolnavi români. Tot în spiritul unui
misionar şi asumându-şi riscuri şi critici, a mers cu echipa lui în ţările unde
chirurgia cardiacă avea nevoie de ajutor, inclusiv România, şi a lucrat acolo
luni de zile, fără nicio recompensă.
După încheierea carierei sale medicale, dr.
Marius Barnard s-a dedicat activităţii politice, a devenit senator în
Parlamentul sudafrican şi a militat pentru îndepărtarea apartheidului şi pentru
democratizarea ţării sale. Ulterior, a inventat o nouă formă de asigurare
medicală, care să-i ajute pe cei afectaţi de boli foarte grave să beneficieze
de tratamente de mare complexitate, de lungă durată şi foarte costisitoare. Câţiva
ani, Marius Barnard a străbătut lumea, promovând noua formă de asigurare,
destinată ajutorului pentru cei foarte bolnavi.
Nu ştim dacă Romania a fost menţionată în
epitaful doctorului Barnard, îngropat la Hermanus, unde şi-a petrecut ultima parte
a vieţii. Ce ştim este că numele său ar trebui să rămână înscris în memoria
societăţii româneşti, alături de numele altor străini, care, punându-se în
slujba oamenilor, şi nu a unei ţări anume, ne-au schimbat destinele.
