Newsflash
OPINII

Un conflict ca un spectacol dramatic

de Anca FLOREA - mai 6 2016
Un conflict ca un spectacol dramatic
     De câteva săptămâni, mass-media vuiește – cu o agresivitate greu de înțeles – în comentarea situației de la Opera Națională București, un teatru despre care, în mod obișnuit, nu se prea scrie nici atunci când au loc evenimente cu adevărat speciale. Dar este un subiect „generos“ pentru cei care, după cum citesc sau văd la tv, se încăpățânează să se refere doar la anume diferende cu... anume personaje, bătând „monedă“ pe conflictul generat de coregraful Johan Kobborg cu diverși directori interimari, susținut mai ales de balerinii străini pe care el însuși i-a adus în trupă (cam 30 din cei peste o sută de angajați), fără să se „observe“ că, de fapt, trei-patru sute de oameni protestează și sunt revoltați din cu totul alte motive.
     Coriști, instrumentiști, soliști vocali, tehnicieni au acumulat nemulțumiri și umilințe greu de „povestit“ în ultimii trei ani de conducere dictatorială și discreționară a teatrului, parte cuprinse în memoriul difuzat în sală duminică, la concertul desfășurat după suspendarea unor spectacole – dar nu din cauza unei „rebeliuni“, ci pentru că l-au așteptat zadarnic pe ministrul culturii să vină cu o soluție privind și numirea unei conduceri echilibrate, și separarea Operei de Operetă, pentru ca cele două instituții să revină la statutul lor inițial, solicitând totodată un control economico-financiar al activității din acești trei ani. Pe scenă, cu banderole albe pe braț, corul, orchestra și soliști vocali au evoluat în programul „Shakespeare și muzica“, iar în sală, printre spectatori, s-au regăsit și numeroși balerini, aplaudând și cuvintele rostite de soprana Irina Iordăchescu sau de dirijorul Tiberiu Soare, semn că mai toți angajații ONB sunt solidari în cerințele lor, ceea ce... spune multe.
     Au apărut și lucruri ciudate, precum interzicerea intrării în Operă a unor (foști) angajați sau colaboratori, printre care și Kobborg sau Alina Cojocaru, fără ca cineva să poată spune cine i-a permis șefului serviciului personal să semneze acea hârtie, mai ales că, de săptămâna trecută, nu mai există niciun director! Dar circulă pe internet și alte contracte de „prestări servicii“... neinteresante pentru cei care vor să canalizeze scandalul doar într-o singură direcție, fiind vorba, spre exemplu, de o colaborare plătită bine a cuiva, care, culmea, scrie cu vehemență întru apărarea vechii conduceri sau a celor doi balerini, sau de contractul semnat de Kobborg cu o remunerație de 7.500 de euro lunar – dar nimeni nu se întreabă din ce surse a fost plătit astfel timp de peste doi ani, desigur, nu pe ștatul oficial de plată, din bugetul ONB. În schimb, s-a ajuns la politizarea absurdă a conflictului, la acuze de xenofobie, la asocierea cu Securitatea, cu rușii sau alte asemenea, doar de dragul de a-i incrimina pe toți cei care nu-l susțin pe Kobborg, căruia nimeni nu-i contestă valoarea artistică, ci modul discreționar de a se comporta sau aspectele financiare „încurcate“.
     Marți, angajații Operei și cei ai Operetei s-au întâlnit, în sala de spectacol, cu viceprim-ministrul Vasile Dâncu, i-au transmis nemulțumirile, au cerut un audit din partea Guvernului (inclusiv pentru reparațiile nefinalizate, dar cu sume mari cheltuite), oficialul anunțând că va discuta cu prim-ministrul și cu președintele, că se va lua cât de curând o decizie în ce privește numirea unui director interimar. Deci și artiștii, și noi, cei care privim „spectacolul“, așteptăm...

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe