Newsflash
OPINII

Trebuie să începem de la educație

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - iul. 20 2016
Trebuie să începem de la educație
Au fost frapante pentru mine reportajele cu elevii care „au luat diploma de bacalaureat doar ca să poată să plece pentru o viață mai bună“, adică din țară. Unii din absolvenții de liceu poate că ar fi devenit colegii noștri. Având acest gând, alții ar fi rămas în țară pentru studiile medicale pentru a putea pleca ulterior, sau chiar ar fi participat și la pregătirea de rezidențiat cu dorința/intenția de a părăsi țara numai după dobândirea titlului de medic specialist. În fine, cei mai importanți pentru noi, pentru pacienții români, sunt cei care conștientizează datoria, responsabilitatea și doresc „contra curentului“ să rămână în țară și să își îndeplinească menirea. Și când vorbesc despre faptul că aceasta ar fi o opțiune „contra curentului“, mă refer și la colegii din învățământ care îi îndeamnă sau chiar îi determină pe potențialii viitori colegi să plece. Îi consideră „proști“ pe cei care afirmă că nu doresc să părăsească România, le spun asta în față și le înșiră argumente peste argumente pentru plecare.
Absolvenții de liceu care au fost intervievați erau atât de liniștiți și spuneau atât de senin că plecarea este „singurul lucru posibil“ sau „unicul lucru normal“ (pentru „dezvoltarea lor“) încât mi-a venit să închid de urgență televizorul sau să utilizez un medicament antiemetic. Am rezistat și am ascultat mai departe. Cititorul ar putea să își facă o impresie greșită și să considere că îi acuz pe acești copii. Nici pomeneală! Contează modul în care au fost educați. Contează educația! Educația este importantă pentru tot, inclusiv pentru medicină, pentru noi și pentru pacienții noștri, dar chiar și pentru noțiunea de colegialitate. Nu copiii sunt de vină. Este de vină un întreg sistem care de aproape douăzeci și șapte de ani nu îi educă în sensul în care România, ca națiune, are nevoie.
Un coleg mi-a scris un mesaj în legătură cu articolul meu, „Interesul mai presus de orice“: „M-a frapat partea despre greutățile pe care le-ați întâmpinat dumneavoastră și cei din generația dumneavoastră de-a lungul anilor de studiu, de viață în general. Poate sună exagerat, dar greutățile acelea sunt binecuvântări. Spun asta fiindcă, atunci când treci prin dificultăți materiale și multe alte dificultăți, voința îți este întărită și disciplina se instalează mai ușor“. Gândindu-mă nu doar la mesaj, amintindu-mi de anii petrecuți în țară (de ce nu, și de cele unsprezece luni petrecute în Afganistan?) nu pot să afirm decât că speranța nu are voie să dispară. Există trei cuvinte de cea mai înaltă semnificație: credința, dragostea și nădejdea. Acestea ar trebui să ne caracterizeze ca români, ca nație. Având această structură (în minte, în suflet) putem învinge orice. Iar colegialitatea ar deveni o parte a noastră, nici măcar nu ar trebui să ne mai gândim la așa ceva pentru că ar intra în firesc.
Mi s-a părut important și modul în care mesajul a continuat: „Eu, spre deosebire de colegii mai tineri, nu am avut internet in vremea liceului, nici smartphone sau tableta (Doamne, vorbesc exact ca taică-miu care îmi spunea că nu avea televizor la vârsta copilăriei mele!) dar adevărul este că a fost un plus, deloc un minus. Timpul pe care l-aș fi consumat cu tehnologia l-am petrecut rezolvând probleme de chimie, tocind anatomia și chinuindu-mă cu fizica pe care nu am priceput-o nici până astăzi prea bine. Rezultatele au fost aproape pe măsură (spun «aproape» fiindcă nu am intrat cu bursă, de exemplu, la medicină), dar am reușit să intru în prima sută de candidați, dacă asta înseamnă ceva“.
Privitor la aceste tentații, îmi aduc aminte de o altă emisiune la televizor. Erau intervievați alți copii și unul dintre ei răspundea la o întrebare despre Facebook: „Nu aș putea trăi fără el, este ca aerul pentru mine!“ și părea extaziat atunci când rostea aceste vorbe... dramatice. E-mailul a continuat astfel: „Generația tânără de astăzi suferă «de prea mult», situație care nu este deloc ușoară. Știu, sună absurd, dar când ai prea multe opțiuni și distracții este greu să spui «NU», nu-i așa? Când nu le ai, singura opțiune este de a te întoarce la citit, învățat. Eu sunt prins între generații și am un simț al empatiei care îmi permite să înțeleg ambele generații, însă, dacă mi s-ar da de ales, aș alege condițiile generației dumneavoastră fără să clipesc. Lipsurile îți dezvoltă creativitatea (când eram mic și locuiam la țară, mi-am confecționat din lut niște omuleți cu care mă jucam mai apoi fiindcă nu aveam jucării, efectiv nu găseam de cumpărat), îți întăresc voința (prin amintirea zilnică a faptului că trebuie să muncești ca să ieși din condiția actuală). Alte beneficii nu mai cunosc, dar pe cele două oricine le stăpânește, deja este bogat. Pe de altă parte, pare ilogic să refuzi toate beneficiile tehnologiei de astăzi, nu? Poate din cauza asta și generația tânără este frecvent considerată «lipsită de direcție», «imatură». Și eu am fost judecat pe nedrept. Sincer, habar n-am, nu sunt sociolog, dar știu că este greu să te descurci când ai prea multe distracții în preajmă. Așa că, în final, oricine vrea performanță, trebuie să renunțe la multe sau mai bine zis, să se concentreze pe unul-două lucruri“.
Trebuie să recunosc că sunt de acord. Dar pentru aceasta avem nevoie de colegi, avem nevoie de oameni pe care să ne putem baza, oameni de încredere, nu doar buni sau foarte buni în specialitatea lor. Este loc pentru toți. Colegi să fim! Împreună să lucrăm, să ne dezvoltăm împreună, colegial.
Chiar dacă în continuarea mesajului se vorbește și despre mine (și poate că ar fi cazul să evit aceste comentarii) pentru că eu știu care este opinia mea, care îmi sunt gândurile și ceea ce îmi doresc, am să citez în continuare: „A doua mențiune, de fapt este mai mult o încurajare, se referă la dezamăgirile pe care le-ați avut de-a lungul anilor de la diferiți studenți. Îmi pare rău pentru dumneavoastră, dar face parte din meseria făcută cu dedicație. Dacă nu v-ar păsa, nu ați suferi. Sunteți precum comandantul unui regiment care intră pe câmpul de luptă și știe din start că nu va aduce toți oamenii înapoi și se simte responsabil pentru fiecare pierdere, în cazul dumneavoastră pierderile fiind studenții care eșuează în a deveni «oameni», adică în a avea un caracter frumos, onest, devenind și ei în timp viitori lideri pentru cei din jurul lor. Nu ține totul de dvs., din păcate. Cât timp vă străduiți și vă pasă, sunteți om“. Da, îmi pasă. Da, îmi doresc. Da, nu îmi pierd speranța.
„Medicina, nu știu cum se face, dar pe cât de nobilă este ca vocație și de înalt dezvoltată din punct de vedere științific, pe atât am văzut oameni cu caracter mic la tot pasul. Uneori mă gândeam că atrage (la noi în societate) parcă mult din ceea ce este mai rău. La capitolele umanitate și colegialitate, noi suntem cei restanțieri.“ Încheierea este realmente dură, apăsătoare, aproape copleșitoare (mai ales că există exemple care o pot susține). O spun din nou: pentru a avea colegi (în toate domeniile, inclusiv „ai lui Hipocrate“) trebuie să se înceapă prin educație de la cele mai fragede vârste.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe