Pot, desigur, să vorbesc doar pentru mine. Cea mai mare sperietură e greșeala prin neglijenţă. Vieţile oamenilor sunt complicate și diavolul se ascunde uneori în detalii imperceptibile. Rolul medicului e acela de a degaja imaginea de ansamblu din bogăţia de detalii, dar dacă ratezi unul extrem de important? Dacă uit, în cazul unui pacient depresiv, să fac un istoric familial cât mai complet pentru a decela o eventuală tulburare bipolară? Întrucât timpul nostru e mereu prea puţin, nu putem scăpa de groaza asta niciodată. Vom trăi cu ea pe umăr de-a lungul întregii cariere. 

Apoi, mi-e rușine să o spun, am și temerea zilei de mâine. Asta e o sperietură pe care un medic, ca să își poată face treaba cum se cuvine, nu ar trebui să o aibă. Când am crescut, ca medic, salariile erau extrem de mici și compromisurile morale erau multe. Acum lucrurile s-au schimbat, dar, mai ales pentru cei dintre noi care lucrează în privat, ele nu sunt deloc sigure. Sub masca „profesiei liberale” se ascunde o precaritate a drepturilor noastre civile. Mulţi dintre noi nu prea știm dacă vom avea o pensie decentă și plănuim să muncim, dacă om putea, până la exitus.

Pe locul trei e vrăjitoarea perfidă a temerii de impostură. Suntem cu adevărat vrednici de încrederea pe care atâţia oameni o pun în noi? Cine sunt eu să am acces atât de intim la suferinţele și răscrucile vieţilor pacienţilor mei? Dacă sunt apreciat, nu cumva totul e o imensă neînţelegere și în curând toată lumea își va da seama că sunt, de fapt, un ignorant ca oricare altul? Eu cred că o doză mică din sindromul impostorului prinde bine, dacă alternativa e să fim pătrunși de propria noastră importanţă și să ne credem semizei. Dar adesea e un dans complicat să găsești linia de echilibru dintre a-ţi ști limitele și a-ţi pierde curajul.

În fine, urmează un întreg cortegiu de sperieturi de filme de groază: ce lume lăsăm copiilor noștri?; ce-mi va aduce bătrâneţea?; sunt încă sănătos mintal?; cum pot evita epuizarea, burnoutul, care e mereu la doi pași de noi toţi, dragi colegi?; cum gestionăm hidra social-media?; cum rămânem neutri într-o societate în care și cel mai natural gest de bine e politizat?; dacă voi cădea de pe bicicletă?; dacă nu mă voi face înţeles?

Cu toţii tragem după noi, nu doar de Halloween, un carnaval întreg de temeri. Le păstorim cum putem, le ţinem la distanţă, cum putem. Care sunt ale dumneavoastră?