Newsflash
OPINII

Timp și energie pentru idealuri

de Prof. dr. Ecaterina IONESCU - ian. 4 2018
Timp și energie pentru idealuri
     Se încheie încă un an plin de muncă și încercări, dar și de reușite, împliniri și obstacole depășite. Anul 2017 a adus pentru Colegiul Medicilor Dentiști din România (CMDR) numeroase provocări, care au necesitat mult timp și eforturi susținute din partea noastră, a tuturor. Cele mai multe au fost legate de dificultatea, încă nedepășită, de integrare din punct de vedere juridic a profesiei noastre în legislația cu specific medical, precum și de lipsa corelării diverselor acte normative.
     Anul 2017 materializează, în fapt, eforturile noastre de ani de zile, respectiv redobândirea titlului de „doctor medic stomatolog”. În baza HG nr. 580/2014, titlul de calificare al absolvenților Facultăților de Medicină Dentară din România este, începând cu promoția 2017, cel de doctor medic stomatolog. Această schimbare importantă ar trebui să fie un argument în plus pentru punerea în acord a reglementărilor legislative subsidiare cu Legea sănătății (Legea 95/2006). În acest context, CMDR consideră că unele modificări legislative se impun ca o necesitate obiectivă și urgentă.
     Ținând seama de aceste aspecte, CMDR a susținut permanent și argumentat în fața autorităților și a decidenților politici acțiuni pentru înțelegerea specificului medicinei dentare, a particularităților serviciilor și furnizorilor de servicii medicale stomatologice, precum și pentru includerea în legislația națională a schimbărilor importante apărute în domeniul stomatologiei.
     Din perspectiva specificității medicinei dentare, la care se adaugă existența unor neconcordanțe și ambiguități în legislația actuală și lipsa unor precizări specifice profesiei noastre, pentru anul 2018, CMDR apreciază oportunitatea inițierii unui cadru legislativ dedicat acestei specialități în care să se regăsească, între altele, formele de organizare, modalitățile de exercitare a profesiei, serviciile stomatologice în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate etc. Toate aceste inițiative și acțiuni au nevoie, ca și până acum, de susținerea dv., a membrilor CMDR.
    Trecând însă peste activitățile cotidiene care ne ocupă și ne preocupă zilnic, este important să privim și către ceea ce ne înfrumusețează cu adevărat viețile. Familia, prietenii, cei apropiați și comunitatea în care trăim merită să ne dedicăm timp și energie pentru ca idealurile noastre să răzbească împreună. Iar acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, să conștientizăm faptul că ceea ce ne face cu adevărat oameni nu este numai munca și ale ei rezultate, ci și empatia, spiritul civic, altruismul și dorința de a face bine, chiar și atunci când este mai ușor să faci rău.
     Vă doresc ca anul 2018 să vă ofere posibilitatea de a finaliza tot ceea ce a rămas neterminat în 2017, precum și energia de a demara noi idei și proiecte, bucurându-vă de sănătate și sprijinul celor dragi. Toate dorințele, atât de natură personală, cât și profesională, pe care le gândiți la trecerea dintre ani, să vi se îndeplinească. Crăciun binecuvântat! La mulți ani!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe