Newsflash
OPINII

Testarea pentru COVID-19, mărul discordiei

de Biroul executiv CMMB - iul. 29 2020
Testarea pentru COVID-19, mărul discordiei

După luni de zile de la începutul acestei pandemii, timp în care s-au făcut la nivel global milioane de teste, lumea încă se întreabă dacă acestea sunt eficiente, dacă trebuie să testezi sau nu, dacă este nevoie de testare în masă sau nu. Pentru a putea răspunde, trebuie să știm ce reprezintă aceste teste și de ce sunt recomandate.

În primul rând, trebuie ca decidenții, populația, dar și medicii de diferite specialități să aibă aceste lucruri clar lămurite, pentru a nu se crea confuzii, pentru a nu avea false așteptări și pentru a nu lua decizii greșite. 

testare covid coronavirus

Testele rapide, care sunt efectuate de regulă din serul pacientului, detectează anticorpii  produși de organismul contaminat. Titrul crescut de IgM reflectă infecția acută, se pozitivează la circa șapte zile de la contactul cu virusul, și se negativează în circa patru săptămâni, în timp ce titrul crescut de IgG reflectă apariția răspunsului umoral tardiv și se pozitivează după 14 zile de la contact.

Există astfel o suprapunere de pozitivare de circa trei săptămâni în care ambele tipuri de imunoglobuline IgM și IgG sunt crescute. Titrul crescut doar de IgG reflectă expunerea anterioară la virus.

Astfel, aceste teste rapide, care nu au neapărat o sensibilitate sau specificitate mare, sunt utile în anumite situații, de exemplu: pacienților care au intrat în contact cu virusul SARS-CoV-2, indiferent dacă prezintă simptome specifice acestei infecții sau au trecut prin boală asimptomatic, sau pacienților care nu mai sunt susceptibili de a dezvolta infecția și se pot întoarce la serviciu, sau pentru identificarea persoanelor care pot dona plasmă, în perioada convalescenței, utilă ca tratament în cazurile severe de COVID-19. 

Teste neconcludente și teste de certitudine

Singurul test care confirmă infecția cu SARS-Cov-2 este testul de biologie moleculară, prin Real-Time-PCR, care identifică ARN-ul viral în proba biologică care este în acest caz prelevată din tractul respirator, prin exsudat nazofaringian și faringian.

Am auzit în unele cazuri că testul PCR a ieșit neconcludent. Ce înseamnă acest lucru? De regulă, testul neconcludent este atunci când criteriile tehnice de validare nu sunt îndeplinite, caracteristicile amplificării, control negativ sau control pozitiv, prezența inhibitorilor PCR, care necesita dilutia probei, etc. Asta înseamnă că testul poate fi pozitiv sau negativ, deci trebuie repetată procedura de analiză, și validate prin criteriile tehnice de validare a probei PCR.

În celelalte cazuri, vom avea fie teste negative, semn că nu s-a detectat prezența virusului, fie teste pozitive, când s-a detectat virusul. Un test negativ nu exclude prezența virusului, mai ales dacă nu s-au îndeplinit condițiile necesare de excludere a erorilor, de exemplu, recoltarea la cel puțin patru ore de la toaletarea cavitații bucale sau ingestia alimentară.

În acest sens, există următoarele situații de rezultat fals-negativ:

  • prelevare necorespunzătoare, rezultând într-o cantitate redusă de produs patologic (se recomandă includerea unei ținte ADN umane în cadrul testării PCR);
  • probă recoltată prea devreme sau prea târziu în cursul infecției;
  • probă manipulată și transportată necorespunzător;
  • mutații ale virusului, etc.

În acest fel, trebuie să știm că este important să cunoaștem indicațiile dar și toate condițiile în care se efectuează testele, pentru a nu se trage niște concluzii pripite, și pentru a nu induce în rândul populației sau personalului medical stări de confuzie, în aceste momente în care presiunea este uriașă și se văd deja semnele extenuării fizice, dar și mentale în rândul personalului medical implicat de atâtea luni în lupta împotriva COVID-19.


Notă autor:

Sursa foto: www.rawpixel.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe