Terapia
(sau terapeutica) este ramura medicinii care studiază mijloacele şi metodele de tratament al bolilor, deci instrumentele şi modul de lucru
folosite în practică. În cursul istoriei societăţii omeneşti, au fost folosite
multiple şi variate mijloace şi metode de tratament al bolilor, la început
exclusiv empiric, apoi, în măsură mereu mai mare, pe baze ştiinţifice.
În
secolul XXI, terapia continuă a folosi mijloacele şi metodele empirice, mai
ales în unele zone ale lumii şi/sau în unele paturi ale populaţiei, sub forma aşa-ziselor
medicini alternative şi complementare.
Printre
numeroasele mijloace şi metode cunoscute, o utilizare dominantă, în unele zone
ale globului, o are terapia cu medicamente sau farmacoterapia. În ultimii 200
de ani, în acest domeniu, s-au înregistrat progrese remarcabile, dar şi erori,
acestea din urmă din cauza unor evoluţii întâmplătoare, uneori fără cunoaşterea
esenţei sau a cauzelor unor fenomene, alteori din cauza ignorării acestora.
O
eroare importantă este ignorarea faptului că farmacoterapia înseamnă, în egală măsură, mijloace şi metode de tratament. Mijloacele – instrumentele
indispensabile – sunt medicamentele, care trebuie cunoscute sub toate aspectele
privind interrelaţiile lor cu organismul. Metodele reprezintă modul de
utilizare a medicamentelor, deci farmacoterapia. Această ignorare a determinat existenţa unei situaţii absurde în
domeniul medicamentului, pe care lumea medicală şi farmaceutică, dar şi
populaţia o suportă ca pe ceva normal.
Alopatia şi
homeopatia
De
peste 200 de ani, în farmacoterapie există două feluri de medicamente: alopate şi
homeopate. Ele sunt expresia unor legi ale naturii şi sunt singurele metode
farmacoterapice care pot exista, potrivit acestor legi (legea Arndt-Schulz,
fenomenul hormesis).
Alopatia este metoda terapeutică bazată
pe legea contrariilor şi care foloseşte doze ponderale de medicamente. Homeopatia este metoda terapeutică
bazată pe legea similitudinii şi care foloseşte doze subponderale. Între
alopatie şi homeopatie există o analogie evidentă. Ambele sunt metode
terapeutice. Ambele folosesc ca mijloc sau instrument medicamentul, fără care
nu ar putea exista.
Metoda
terapeutică alopată se practică datorită cunoaşterii complexe a medicamentului
alopat, studiat de ştiinţa medicală proprie, numită farmacologie alopată. Metoda terapeutică homeopată se practică,
evident, prin folosirea medicamentului homeopat, dar fără cunoaşterea completă
a acestuia, pe baza studiului în cadrul unei ştiinte medicale proprii, farmacologia homeopată, care nu există încă.
Metoda
terapeutică alopată se învaţă în toate facultăţile de medicină din lume. Această
învăţare decurge în mod automat din studiul farmacologiei alopate. În plus, în
toate ţările şi pe plan internaţional există societăţi de farmacologie.
Paradoxal, nimeni, niciodată, nu vorbeşte de existenţa metodei terapeutice
alopate. Nu există nicio carte cu titlul: Alopatie.
Nu există nicio societate, ligă, asociaţie profesională a medicilor cu titlul alopată. În industria farmaceutică
mondială, peste 95% din medicamentele produse sunt alopate, fără să se vorbească
de acest fapt.
Metoda
terapeutică homeopată nu se învaţă în facultăţile de medicină. Ea este însuşită
de unii medici prin cursuri postuniversitare, organizate de societăţile de
profil, dar şi de oameni din afara profesiunii medicale. Despre homeopatie se
vorbeşte ocazional, între medici şi/sau în rândul populaţiei, de multe ori în
sens nefavorabil, chiar dacă persoanele respective nu au cunoştinţe minime
despre subiect.
În
lume, există tipărite sute de cărţi de homeopatie; concepută exclusiv ca metodă
terapeutică, deci ca farmacoterapie şi farmacotoxicologie, ignorându-se total
faptul că metoda foloseşte ca instrument medicamentul homeopat şi că folosirea
corectă a acestuia necesită obligatoriu cunoştinţe (studii) în celelalte ramuri
ale farmacologiei, comentate în acest articol. Timp de 200 de ani, nimeni nu
s-a gândit că ar trebui să existe o ştiinţă a medicamentului homeopat, o
farmacologie homeopată, prin analogie cu farmacologia alopată, care să studieze
complet medicamentul homeopat. Fiind profesor de farmacologie alopată, dar şi
medic homeopat practician, am descoperit analogia dintre cele două metode
terapeutice – alopatie şi homeopatie – şi am scris prima carte din lume de
farmacologie homeopată generală (în 2007). Deşi am tipărit cartea şi în limbile
engleză şi franceză, ea continuă să fie ignorată. Paradoxal, în lume există
zeci de societăţi, ligi, asociaţii de homeopatie, care continuă tradiţia de a
se ocupa exclusiv de metoda terapeutică, ignorând total necesitatea cunoaşterii
complete a medicamentului homeopat şi a farmacologiei homeopate.
Homeopatia şi farmacologia homeopată
Homeopatia
este metoda terapeutică bazată pe medicamentul homeopat; este, deci,
homeoterapie sau farmacoterapie homeopată. Farmacologia homeopată este ştiinţa
medicamentului homeopat care studiază interrelaţiile acestuia cu organismul.
Fenomenele care exprimă aceste interrelaţii sunt multiple şi diverse şi sunt
studiate ştiinţific în cadrul celor şase ramuri constitutive ale farmacologiei:
farmacocinetica, farmacodinamia, farmacotoxicologia, farmacografia,
farmacoterapia, farmacoepidemiologia.
Rezultă
clar că homeopatia şi farmacologia homeopată nu se exclud ci, din contră,
homeopatia este numai o parte din farmacologie. Faptul că, până în prezent, nu
s-a făcut această delimitare – perfect logică – a determinat preocuparea homeopaţilor exclusiv pentru
metoda terapeutică şi neglijarea totală a prezenţei medicamentului homeopat,
deci neglijarea celorlalte cinci aspecte, legate de ramurile farmacologiei.
Acest fapt, deosebit de grav, explică stagnarea homeopatiei la nivelul începuturilor
ei, în urmă cu 200 de ani, dar şi obţinerea unor efecte terapeutice mult
inferioare potenţialului medicamentului homeopat, din cauza necunoaşterii şi
neglijării aspectelor de farmacocinetică, farmacodinamie, farmacoepidemiologie.
Acest fapt explică şi plasarea homeopatiei în rândul medicinilor alternative şi
complementare, o altă foarte mare eroare a medicinii.
În
primul rând, termenul medicini
alternative şi complementare este absurd. Medicina este una singură: ştiinţa care studiază structurile, funcţiile
şi bolile organismului şi tratarea acestora. Aşa-zisele medicini alternative şi complementare sunt, în realitate,
metode, tehnici, procedee paramedicale, empirice, nu au la bază o ştiinţă
medicală a instrumentului respectiv. În al doilea rând, homeopatia, ca metodă
terapeutică, se bazează pe medicamentul homeopat, care poate fi studiat ştiinţific,
prin analogie cu medicamentul alopat. Homeopatia
nu se va putea împlini niciodată dacă rămâne în forma actuală, incompletă, de
homeoterapie. Singura posibilitate – fără alternativă – este farmacologia homeopată,
care va plasa homeopatia în rândul ştiinţelor medicale. Prin admiterea
farmacologiei homeopate în rândul ştiinţelor medicale, medicina se va întregi
cu un enorm bagaj de cunoştinte teoretice şi cu creşterea evidentă a aportului
practic la starea de sănătate a populaţiei.
Cu
toate că argumentele care susţin existenţa farmacologiei homeopate sunt de o
logică impecabilă, abia după şase ani de la apariţia primei cărţi de
farmacologie homeopată s-a reuşit introducerea, în premieră internaţională, a
unui curs universitar de farmacologie homeopată, la Facultatea de Medicină a
Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti, la 25 februarie 2013, dată care
va intra în istoria medicinii. Este timpul ca toate facultăţile de medicină,
dar mai ales cele de la învăţământul de stat, să introducă predarea
farmacologiei homeopate.
Consecinţele
favorabile ale existenţei armacologiei homeopate
Din
punctul de vedere al sănătăţii populaţiei, pentru tratamentul bolilor la
care se folosesc în prezent medicamente alopate, creşterea ponderii medicaţiei ştiinţifice,
alopate şi homeopate, în cadrul ansamblului metodelor terapeutice, inclusiv a
celor alternative şi complementare, va determina reducerea semnificativă a îmbolnăvirilor
acute şi cronice şi ameliorarea evidentă a stării de sănătate a populaţiei, la
nivel global. Practic, se va produce dublarea numărului medicamentelor
disponibile.
Multe dintre medicamentele homeopate sunt,
comparativ, egale sau mai eficace decât cele alopate, pentru aceeaşi indicaţie
terapeutică. În bolile acute (de exemplu, ale aparatului respirator sau ale
aparatului digestiv), medicamentele homeopate pot avea ca rezultat final,
frecvent, obţinerea vindecării. Astfel, va scădea semnificativ incidenţa
cazurilor de cronicizare şi deci numărul bolnavilor cronici. În bolile acute,
medicamentele homeopate produc, comparativ cu cele alopate, efecte mai rapide,
scurtarea perioadei de evoluţie şi a convalescenţei. Pentru bolile care necesită
internarea în spital, se va scurta perioada de spitalizare.
Medicamentele
homeopate nu produc efecte adverse decât rareori şi atunci mai puţin agresive.
În bolile infecţioase, asocierea medicaţiei
alopate, etiotrope, cu cea homeopată, simptomatic-patogenică, permite obţinerea
de efecte terapeutice superioare, scurtarea perioadei de evoluţie şi a
convalescenţei, diminuarea complicaţiilor şi a sechelelor.
Pentru multe cazuri de boli cronice (de
exemplu, reumatismale, astm bronşic), medicamentele homeopate, folosite ca
tratament de întreţinere, permit obţinerea de efecte cel puţin egale cu medicaţia
alopată, dar fără efecte adverse şi la costuri mult mai mici.
Din
punctul de vedere al costului îngrijirilor medicale, medicamentele
homeopate au preţuri de câteva ori mai mici decât cele alopate. Se vor obţine economii
substanţiale în cheltuielile cu medicamente, atât pentru populaţie, cât şi
pentru societate.
Din
punctul de vedere al cercetării ştiinţifice medicale, prin aplicarea în
cercetarea farmacologică a legii similitudinii la nivel celular şi molecular (legea Dobrescu), se vor descoperi
numeroase medicamente homeopate noi. Se vor putea trata astfel multe boli care în
prezent nu au tratament medicamentos sau pentru care acest tratament este
nesatisfăcător.
Din
punctul de vedere al mediului, medicamentele homeopate nu poluează mediul
ambiant nici în perioada de preparare şi nici după administrarea la bolnavi. Se
va produce şi reducerea semnificativă a poluării mediului intern al
organismelor umane, la scară planetară. Farmacologia homeopată este, prin natura
sa, singura farmacologie ecologică posibilă. Va dispărea patologia
medicamentoasă proprie alopatiei.
Institutul
internaţional de farmacologie homeopată
Am convingerea că argumentele pe care le-am
adus în acest articol, în favoarea farmacologiei homeopate, au o logică
impecabilă şi subliniază necesitatea unor acţiuni hotărâte, rapide şi eficiente
pentru recunoaşterea acestei noi ştiinţe medicale şi antrenarea ei la slujirea
sănătăţii publice. De aceea, consider că orice atitudine pasivă şi, mai rău,
orice împotrivire, din partea oricărei persoane, care, prin poziţia profesională
şi socială, ar putea aduce o contribuţie pozitivă la promovarea farmacologiei
homeopate şi nu o face, poate fi considerată un act de inamic al binelui
public.
Prin realizarea, în condiţii optime, a
dezideratelor care reies din expunerea problemei analizate, cea mai potrivită
cale este înfiinţarea unui institut
internaţional de farmacologie homeopată. În acest scop, am întocmit un
proiect iniţial, care poate fi îmbunătăţit. Am ajuns la această concluzie ţinând
seama de două considerente. În primul rând, existenţa concretă a farmacologiei
homeopate va influenţa în bine, de o manieră semnificativă, medicina practică
din toate ţările lumii şi va îmbunătăţi sănătatea întregii umanităţi. În al
doilea rând, activităţile care trebuie depuse pentru a aduce farmacologia
homeopată la nivelul farmacologiei alopate vor necesita eforturi deosebite, în
timp, resurse materiale şi umane.
Pentru a ilustra importanţa problemei, citez
dintr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o Christian Boiron, patronul
Laboratoarelor Boiron din Franţa, lider mondial în producţia de medicamente
homeopate, după ce a citit cartea mea „Farmacologia homeopată generală“; el însuşi
este autor al unor apreciate cărţi despre homeopatie şi un foarte bun cunoscător
în materie. „Cartea dv. este un monument. Ea va marca destinul medicinii şi
homeopatiei (…) prin forţa sa conceptuală, logica sa imparabilă, curajul sau
intelectual şi autoritatea sa. Ne-aţi trasat drumul pentru o sută de ani de
muncă“.
Institutul de farmacologie homeopată va avea
ca obiectiv prioritar elaborarea unui tratat
de farmacologie homeopată, primul în lume de acest fel. Această elaborare a
început în 2007, prin conceperea capitolului de farmacologie homeopată generală,
de către subsemnatul. Cartea a ajuns la ediţia a treia în limba română şi a
fost tradusă în limbile engleză şi franceză. Am elaborat şi primul capitol din
farmacologia specială, farmacologia homeopată a aparatului respirator. Pentru orice
activitate viitoare în domeniu este necesar să fie elaborat tratatul de
farmacologie homeopată în întregime. Pentru a păstra analogia alopatie–homeopatie,
structura tratatului va trebui să respecte clasificarea ATC a Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii pentru medicamentele alopate şi pentru plantele medicinale(ATC index şi Herbal ATC index). În acest sens, mai sunt de elaborat încă zece
capitole.
La elaborarea tratatului, trebuie să se
folosească tot ce s-a scris în domeniul homeopatiei, care reprezintă aspecte de
farmacoterapie şi farmacotoxicologie. Operaţia majoră va consta în filtrarea cu
discernământ numai a părţilor fiabile din aceste materiale, cunoscând că această
calitate o au numai circa 20% din materiale.
Materialul preţios care se va obţine va
trebui completat cu date noi, în mare parte inexistente în prezent, privind
aspectele de farmacocinetică, farmacodinamie, farmacoepidemiologie. Aceste
aspecte vor trebui să facă obiectul cercetărilor unor secţii din cadrul
institutului.
În acest fel, se va ajunge ca eficienţa
homeopatiei să crească spectacular, atingând cote greu de imaginat, dacă ţinem
seama de faptul că, în ciuda lipsurilor majore existente în prezent, homeopatia
are o eficienţă frecvent egală, uneori superioară alopatiei.
După
elaborarea tratatului de farmacologie homeopată, se va putea trece la altă
etapă, introducerea farmacologiei homeopate ca disciplină obligatorie în curricula tuturor facultăţilor de medicină, alături
de farmacologia alopată. În acest fel, orice medic practician va putea
prescrie, singure sau asociate, atât medicamente alopate, cât şi homeopate, în
ambulatoriu şi în spital, singurele criterii pentru alegerea medicaţiei fiind
cele ştiinţifice.
|
„În terapia cu medicamente, pe plan
internaţional, de peste două secole, există o foarte mare anomalie, pe care nimeni nu o vede, deşi ea aduce pagube uriaşe
sănătăţii umanităţii. Este universal folosită metoda terapeutică alopată, dar nimeni nu vorbeşte de acest fapt. În
schimb, se foloseşte, concret, instrumentul
metodei, medicamentul alopat, care este obiectul unei ştiinţe medicale proprii, farmacologia (alopată), predată în toate
facultăţile de medicină. Se foloseşte şi a doua
metodă terapeutică, homeopatia, fără a se conştientiza ca atare, dar nimeni
nu vorbeşte de instrumentul metodei,
medicamentul homeopat, şi nu există încă,
oficial, o ştiinţă a acestuia, farmacologia homeopată, care, evident, nu se
predă în facultăţile de medicină.“
 Dumitru Dobrescu – membru corespondent al Academiei
Române, profesor universitar de farmacologie şi medic homeopat practician – a
analizat homeopatia de pe poziţiile farmacologiei. A descoperit că există o
analogie evidentă între alopatie şi homeopatie, ambele metode terapeutice bazându-se
pe acelaşi tip de instrument, medicamentul. Ştiinţa medicală a medicamentului
este farmacologia, existentă numai pentru medicamentul alopat, nu şi pentru
medicamentul homeopat. Din considerente
logice rezultă că ar trebui să existe şi o farmacologie homeopată.Autorul a elaborat o farmacologie homeopată generală,
prima carte din lume de acest fel, punând bazele unei noi ştiinţe medicale. În
textul de faţă, autorul susţine necesitatea existenţei şi introducerii
farmacologiei homeopate, alături de farmacologia alopată, în învăţământul
superior medical şi în practica terapeutică, în ambulatoriu şi în spitale. |
