Newsflash
OPINII

Terapia cu medicamente: se impun corecturi importante şi rapide

de Prof. dr. Dumitru DOBRESCU - mai 1 2013
Terapia cu medicamente: se impun corecturi importante  şi rapide
   Terapia (sau terapeutica) este ramura medicinii care studiază mijloacele şi metodele de tratament al bolilor, deci instrumentele şi modul de lucru folosite în practică. În cursul istoriei societăţii omeneşti, au fost folosite multiple şi variate mijloace şi metode de tratament al bolilor, la început exclusiv empiric, apoi, în măsură mereu mai mare, pe baze ştiinţifice.
   În secolul XXI, terapia continuă a folosi mijloacele şi metodele empirice, mai ales în unele zone ale lumii şi/sau în unele paturi ale populaţiei, sub forma aşa-ziselor medicini alternative şi complementare.
   Printre numeroasele mijloace şi metode cunoscute, o utilizare dominantă, în unele zone ale globului, o are terapia cu medicamente sau farmacoterapia. În ultimii 200 de ani, în acest domeniu, s-au înregistrat progrese remarcabile, dar şi erori, acestea din urmă din cauza unor evoluţii întâmplătoare, uneori fără cunoaşterea esenţei sau a cauzelor unor fenomene, alteori din cauza ignorării acestora.
   O eroare importantă este ignorarea faptului că farmacoterapia înseamnă, în egală măsură, mijloace şi metode de tratament. Mijloacele – instrumentele indispensabile – sunt medicamentele, care trebuie cunoscute sub toate aspectele privind interrelaţiile lor cu organismul. Metodele reprezintă modul de utilizare a medicamentelor, deci farmacoterapia. Această igno­rare a determinat existenţa unei situaţii absurde în domeniul medicamentului, pe care lumea medicală şi farmaceutică, dar şi populaţia o suportă ca pe ceva normal.

Alopatia şi homeopatia

   De peste 200 de ani, în farmacoterapie există două feluri de medicamente: alopate şi homeopate. Ele sunt expresia unor legi ale naturii şi sunt singurele metode farmacoterapice care pot exista, potrivit acestor legi (legea Arndt-Schulz, fenomenul hormesis).
   Alopatia este metoda terapeutică bazată pe legea contrariilor şi care foloseşte doze ponderale de medicamente. Homeopatia este metoda terapeutică bazată pe legea similitudinii şi care foloseşte doze subponderale. Între alopatie şi homeopatie există o analogie evidentă. Ambele sunt metode terapeutice. Ambele folosesc ca mijloc sau instrument medicamentul, fără care nu ar putea exista.
   Metoda terapeutică alopată se practică datorită cunoaşterii complexe a medicamentului alopat, studiat de ştiinţa medicală proprie, numită farmacologie alopată. Metoda terapeutică homeopată se practică, evident, prin folosirea medicamentului homeopat, dar fără cunoaşterea completă a acestuia, pe baza studiului în cadrul unei ştiinte medicale proprii, farmacologia homeopată, care nu există încă.
   Metoda terapeutică alopată se învaţă în toate facultăţile de medicină din lume. Această învăţare decurge în mod automat din studiul farmacologiei alopate. În plus, în toate ţările şi pe plan internaţional există societăţi de farmacologie. Paradoxal, nimeni, niciodată, nu vorbeşte de existenţa metodei terapeutice alopate. Nu există nicio carte cu titlul: Alopatie. Nu există nicio societate, ligă, asociaţie profesională a medicilor cu titlul alopată. În industria farmaceutică mondială, peste 95% din medicamentele produse sunt alopate, fără să se vorbească de acest fapt.
   Metoda terapeutică homeopată nu se învaţă în facultăţile de medicină. Ea este însuşită de unii medici prin cursuri postuniversitare, organizate de societăţile de profil, dar şi de oameni din afara profesiunii medicale. Despre homeopatie se vorbeşte ocazional, între medici şi/sau în rândul populaţiei, de multe ori în sens nefavorabil, chiar dacă persoanele respective nu au cunoştinţe minime despre subiect.
   În lume, există tipărite sute de cărţi de homeopatie; concepută exclusiv ca metodă terapeutică, deci ca farmacoterapie şi farmacotoxicologie, ignorându-se total faptul că metoda foloseşte ca instrument medicamentul homeopat şi că folosirea corectă a acestuia necesită obligatoriu cunoştinţe (studii) în celelalte ramuri ale farmacologiei, comentate în acest articol. Timp de 200 de ani, nimeni nu s-a gândit că ar trebui să existe o ştiinţă a medicamentului homeopat, o farmacologie homeopată, prin analogie cu farmacologia alopată, care să studieze complet medicamentul homeopat. Fiind profesor de farmacologie alopată, dar şi medic homeopat practician, am descoperit analogia dintre cele două metode terapeutice – alopatie şi homeopatie – şi am scris prima carte din lume de farmacologie homeopată generală (în 2007). Deşi am tipărit cartea şi în limbile engleză şi franceză, ea continuă să fie ignorată. Paradoxal, în lume există zeci de societăţi, ligi, asociaţii de homeopatie, care continuă tradiţia de a se ocupa exclusiv de metoda terapeutică, ignorând total necesitatea cunoaşterii complete a me­dicamentului homeopat şi a farmacologiei homeopate.

Homeopatia şi farmacologia homeopată

   Homeopatia este metoda terapeutică bazată pe medicamentul homeopat; este, deci, homeoterapie sau farmacoterapie homeopată. Farmacologia homeopată este ştiinţa medicamentului homeopat care studiază interrelaţiile acestuia cu organismul. Fenomenele care exprimă aceste interrelaţii sunt multiple şi diverse şi sunt studiate ştiinţific în cadrul celor şase ramuri constitutive ale farmacologiei: farmacocinetica, farmacodinamia, farmacotoxicologia, farmacografia, farmacoterapia, farmacoepidemiologia.
   Rezultă clar că homeopatia şi farmacologia homeopată nu se exclud ci, din contră, homeopatia este numai o parte din farmacologie. Faptul că, până în prezent, nu s-a făcut această delimitare – perfect logică – a determinat preocuparea homeopaţilor exclusiv pentru metoda terapeutică şi neglijarea totală a prezenţei medicamentului homeopat, deci neglijarea celorlalte cinci aspecte, legate de ramurile farmaco­logiei. Acest fapt, deosebit de grav, explică stagnarea homeopatiei la nivelul începuturilor ei, în urmă cu 200 de ani, dar şi obţinerea unor efecte terapeutice mult inferioare potenţialului medicamentului homeopat, din cauza necunoaşterii şi neglijării aspectelor de farmaco­cinetică, farmacodinamie, farmacoepi­demio­logie. Acest fapt explică şi plasarea homeopatiei în rândul medicinilor alternative şi complementare, o altă foarte mare eroare a medicinii.
   În primul rând, termenul medicini alternative şi complementare este absurd. Medicina este una singură: ştiinţa care studiază structurile, funcţiile şi bolile organismului şi tratarea acestora. Aşa-zisele medicini alternative şi complementare sunt, în realitate, metode, tehnici, procedee paramedicale, empirice, nu au la bază o ştiinţă medicală a instrumentului respectiv. În al doilea rând, homeopatia, ca metodă terapeutică, se bazează pe medicamentul homeopat, care poate fi studiat ştiinţific, prin analogie cu medicamentul alopat. Homeopatia nu se va putea împlini niciodată dacă rămâne în forma actuală, incompletă, de homeoterapie. Singura posibilitate – fără alternativă – este farmacologia homeopată, care va plasa homeopatia în rândul ştiinţelor medicale. Prin admiterea farmacologiei homeopate în rândul ştiinţelor medicale, medicina se va întregi cu un enorm bagaj de cunoştinte teoretice şi cu creşterea evidentă a aportului practic la starea de sănătate a populaţiei.
   Cu toate că argumentele care susţin existenţa farmacologiei homeopate sunt de o logică impecabilă, abia după şase ani de la apariţia primei cărţi de farmacologie homeopată s-a reuşit introducerea, în premieră internaţională, a unui curs universitar de farmacologie homeopată, la Facultatea de Medicină a Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti, la 25 februarie 2013, dată care va intra în istoria medicinii. Este timpul ca toate facultăţile de medicină, dar mai ales cele de la învăţământul de stat, să introducă predarea farmacologiei homeopate.

Consecinţele favorabile ale existenţei armacologiei homeopate

   Din punctul de vedere al sănătăţii populaţiei, pentru tratamentul bolilor la care se folosesc în prezent medicamente alopate, creşterea ponderii medicaţiei ştiinţifice, alopate şi homeopate, în cadrul ansamblului metodelor terapeutice, inclusiv a celor alternative şi complementare, va determina reducerea semnificativă a îmbolnăvirilor acute şi cronice şi ameliorarea evidentă a stării de sănătate a populaţiei, la nivel global. Practic, se va produce dublarea numărului medicamentelor disponibile.
   Multe dintre medicamentele homeopate sunt, comparativ, egale sau mai eficace decât cele alopate, pentru aceeaşi indicaţie terapeutică. În bolile acute (de exemplu, ale aparatului respirator sau ale aparatului digestiv), medicamentele homeopate pot avea ca rezultat final, frecvent, obţinerea vindecării. Astfel, va scădea semnificativ incidenţa cazurilor de cronicizare şi deci numărul bolnavilor cronici. În bolile acute, medicamentele homeopate produc, comparativ cu cele alopate, efecte mai rapide, scurtarea perioadei de evoluţie şi a convalescenţei. Pentru bolile care necesită internarea în spital, se va scurta perioada de spitalizare.
   Medicamentele homeopate nu produc efecte adverse decât rareori şi atunci mai puţin agresive.
   În bolile infecţioase, asocierea medicaţiei alopate, etiotrope, cu cea homeopată, simptomatic-patogenică, permite obţinerea de efecte terapeutice superioare, scurtarea perioadei de evoluţie şi a convalescenţei, diminuarea complicaţiilor şi a sechelelor.
   Pentru multe cazuri de boli cronice (de exemplu, reumatismale, astm bronşic), medicamentele homeo­pate, folosite ca tratament de întreţinere, permit obţine­rea de efecte cel puţin egale cu medicaţia alopată, dar fără efecte adverse şi la costuri mult mai mici.
   Din punctul de vedere al costului îngrijirilor medicale, medicamentele homeopate au preţuri de câteva ori mai mici decât cele alopate. Se vor obţine economii substanţiale în cheltuielile cu medicamente, atât pentru populaţie, cât şi pentru societate.
   Din punctul de vedere al cercetării ştiinţifice medicale, prin aplicarea în cercetarea farmacologică a legii similitudinii la nivel celular şi molecular (legea Dobrescu), se vor descoperi numeroase medicamente homeopate noi. Se vor putea trata astfel multe boli care în prezent nu au tratament medicamentos sau pentru care acest tratament este nesatisfăcător.
   Din punctul de vedere al mediului, medicamentele homeopate nu poluează mediul ambiant nici în perioada de preparare şi nici după administrarea la bolnavi. Se va produce şi reducerea semnificativă a poluării mediului intern al organismelor umane, la scară planetară. Farmacologia homeopată este, prin natura sa, singura farmacologie ecologică posibilă. Va dispărea patologia medicamentoasă proprie alopatiei.

Institutul internaţional de farmacologie homeopată

   Am convingerea că argumentele pe care le-am adus în acest articol, în favoarea farmacologiei homeopate, au o logică impecabilă şi subliniază necesitatea unor acţiuni hotărâte, rapide şi eficiente pentru recunoaşterea acestei noi ştiinţe medicale şi antrenarea ei la slujirea sănătăţii publice. De aceea, consider că orice atitudine pasivă şi, mai rău, orice împotrivire, din partea oricărei persoane, care, prin poziţia profesională şi socială, ar putea aduce o contribuţie pozitivă la promovarea farmacologiei homeopate şi nu o face, poate fi considerată un act de inamic al binelui public.
   Prin realizarea, în condiţii optime, a dezideratelor care reies din expunerea problemei analizate, cea mai potrivită cale este înfiinţarea unui institut internaţional de farmacologie homeopată. În acest scop, am întocmit un proiect iniţial, care poate fi îmbunătăţit. Am ajuns la această concluzie ţinând seama de două considerente. În primul rând, existenţa concretă a farmacologiei homeopate va influenţa în bine, de o manieră semnificativă, medicina practică din toate ţările lumii şi va îmbunătăţi sănătatea întregii umanităţi. În al doilea rând, activităţile care trebuie depuse pentru a aduce farmacologia homeopată la nivelul farmacologiei alopate vor necesita eforturi deosebite, în timp, resurse materiale şi umane.
   Pentru a ilustra importanţa problemei, citez dintr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o Christian Boiron, patronul Laboratoarelor Boiron din Franţa, lider mondial în producţia de medicamente homeopate, după ce a citit cartea mea „Farmacologia homeopată generală“; el însuşi este autor al unor apreciate cărţi despre homeopatie şi un foarte bun cunoscător în materie. „Cartea dv. este un monument. Ea va marca destinul medicinii şi homeopatiei (…) prin forţa sa conceptuală, logica sa imparabilă, curajul sau intelectual şi autoritatea sa. Ne-aţi trasat drumul pentru o sută de ani de muncă“.
   Institutul de farmacologie homeopată va avea ca obiectiv prioritar elaborarea unui tratat de farmacologie homeopată, primul în lume de acest fel. Această elaborare a început în 2007, prin conceperea capitolului de farmacologie homeopată generală, de către subsemnatul. Cartea a ajuns la ediţia a treia în limba română şi a fost tradusă în limbile engleză şi franceză. Am elaborat şi primul capitol din farmacologia specială, farmacologia homeopată a aparatului respirator. Pentru orice activitate viitoare în domeniu este necesar să fie elaborat tratatul de farmacologie homeopată în întregime. Pentru a păstra analogia alopatie–homeo­patie, structura tratatului va trebui să respecte clasificarea ATC a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru medicamentele alopate şi pentru plantele medicinale(ATC index şi Herbal ATC index). În acest sens, mai sunt de elaborat încă zece capitole.
   La elaborarea tratatului, trebuie să se folosească tot ce s-a scris în domeniul homeopatiei, care reprezintă aspecte de farmacoterapie şi farmacotoxicologie. Operaţia majoră va consta în filtrarea cu discernământ numai a părţilor fiabile din aceste materiale, cunoscând că această calitate o au numai circa 20% din materiale.
   Materialul preţios care se va obţine va trebui completat cu date noi, în mare parte inexistente în prezent, privind aspectele de farmacocinetică, farmacodinamie, farmacoepidemiologie. Aceste aspec­te vor trebui să facă obiectul cercetărilor unor secţii din cadrul institutului.
   În acest fel, se va ajunge ca eficienţa homeopatiei să crească spectacular, atingând cote greu de imaginat, dacă ţinem seama de faptul că, în ciuda lipsurilor majore existente în prezent, homeopatia are o eficienţă frecvent egală, uneori superioară alopatiei.
   După elaborarea tratatului de farmacologie homeo­pată, se va putea trece la altă etapă, introducerea farmacologiei homeopate ca disciplină obligatorie în curricula tuturor facultăţilor de medicină, alături de farmacologia alopată. În acest fel, orice medic practician va putea prescrie, singure sau asociate, atât medicamente alopate, cât şi homeopate, în ambulatoriu şi în spital, singurele criterii pentru alegerea medicaţiei fiind cele ştiinţifice.
 

„În terapia cu medicamente, pe plan internaţional, de peste două secole, există o foarte mare anomalie, pe care nimeni nu o vede, deşi ea aduce pagube uriaşe sănătăţii umanităţii. Este universal folosită metoda terapeutică alopată, dar nimeni nu vorbeşte de acest fapt. În schimb, se foloseşte, concret, instrumentul metodei, medicamentul alopat, care este obiectul unei ştiinţe medicale proprii, farmacologia (alopată), predată în toate facultăţile de medicină. Se foloseşte şi a doua metodă terapeutică, homeopatia, fără a se conştientiza ca atare, dar nimeni nu vorbeşte de instrumentul metodei, medicamentul homeopat, şi nu există încă, oficial, o ştiinţă a acestuia, farmacologia homeopată, care, evident, nu se predă în facultăţile de medicină.“

 

Dumitru DobrescuDumitru Dobrescu – membru corespondent al Academiei Române, profesor universitar de farmacologie şi medic homeopat practician – a analizat homeopatia de pe poziţiile farmacologiei. A descoperit că există o analogie evidentă între alopatie şi homeopatie, ambele metode terapeutice bazându-se pe acelaşi tip de instrument, medicamentul. Ştiinţa medicală a medicamentului este farmacologia, existentă numai pentru medicamentul alopat, nu şi pentru medicamentul homeopat.  Din considerente logice rezultă că ar trebui să existe şi o farmacologie homeopată.
Autorul a elaborat o farmacologie homeopată generală, prima carte din lume de acest fel, punând bazele unei noi ştiinţe medicale. În textul de faţă, autorul susţine necesitatea existenţei şi introducerii farmacologiei homeopate, alături de farmacologia alopată, în învăţământul superior medical şi în practica terapeutică, în ambulatoriu şi în spitale.
 

Notă autor:

Bibliografie

1. Dobrescu D. Farmacologie homeopată generală.
Edit. Minesan, Bucureşti, 2007

2. Dobrescu D. General homeopathic pharmacology.
Edit. Tarus Media, Bucharest, 2008

3. Dobrescu D. Pharmacologie Homeopathique Generale. Edit. Similia, Lyon, 2011

4. Dobrescu D. Farmacologie homeopată (ecologică).
Vol. I, Farmacologia generală. Editia a III-a. Edit. Universitară, Bucureşti, 2011

5. Dobrescu D. Medicamentul în secolul XXI, Memomed. Ediţia 17. Edit. Universitară, Bucureşti, 2011

6. Jouanny J. Contribution a l’etude de la fiabilité des pathogenesies. Imprim. Gerbert, Aurillac, 1983

7. Hahnemann S. Organonul medicinei. Edit. Excalibur, Bucureşti, 2008

8. WHO Collaborating Centre for Drug Statistics Methodology, ATC Index with DDDs, Oslo, 2009

9. WHO Collaborating Centre for International Drug Monitoring, Herbal ATC Index, Uppsala, 2004

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe