Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Supravegherea bolilor transmisibile în emergenţe complexe

Viața Medicală
Monica TELEMAN vineri, 21 mai 2010

  Noţiunea de emergenţă complexă se referă la situaţii de război, conflicte civile grave, caracterizate prin foamete, deplasări masive de populaţie şi creşterea în exces a morbidităţii şi mortalităţii; sunt afectaţi cu precădere civilii, în proporţie de peste 70%.
  În faza de început a emergenţei predomină boala diareică (inclusiv holera şi dizenteria bacilară), infecţiile respiratorii acute, rujeola, malaria (în zonele endemice). Uneori, pot apărea şi epidemii de tuberculoză, meningită, hepatită E etc. Apariţia şi extinderea epidemiilor este nelipsită în regiunile sărace ale globului. În asemenea situaţii, capacitatea de a susţine viaţa şi condiţiile de trai este deseori ameninţată de factorul politic şi de violenţă. (...)

    În emergenţele complexe, mobilitatea populaţiei atinge exodul, survin subnutriţia extremă, oboseala, stresul, iar factorii climatici favorizează apariţia epidemiilor. Culegerea informaţiilor rămâne dificilă, datele primite fiind adesea incerte, mai ales din zonele care nu au structuri de supraveghere, zone marginale, periculoase, în care sondajele sunt grevate de lipsa siguranţei necesare echipelor de studiu care pătrund în zonă. Comunicarea este o problemă, astfel că se recurge la comunicaţii radio şi la telefonia mobilă, la organizaţiile active în zonă, care au însă alte obiective (agenţi ONU, NATO, mass-media, misiuni diplomatice etc.). O posibilitate – dificilă organizatoric – este vizitarea zonelor de către echipe de sondaj create ad-hoc, de informaţiile culese depinzând intervenţiile rapide, în vederea controlului epidemiilor.
    Trebuie subliniate, de asemenea, dificultăţile calculării indicatorilor de supraveghere, dată fiind mobilitatea populaţiei (plecări/sosiri zilnice), în absenţa cunoaşterii dimensiunii populaţiei, a unui numărător valid. Experienţa practică scoate în evidenţă necesitatea identificării organizaţiilor şi personalului implicabil în
supraveghere. Contextul politic, poziţia guvernului local, relaţiile dintre organizaţiile internaţionale şi cele naţionale sunt esenţiale, putând facilita sau îngreuna (până la interzicere) accesul în zonele şi la populaţiile vizate. Construirea unui sistem adecvat de supraveghere (paralel sau integrat în supravegherea naţională) este problematică, date fiind resursele financiare modeste şi dificultatea de a echilibra resursele locale şi internaţionale, în vederea funcţionării sistemului.             
    Obiectivul principal al sistemului de supraveghere în emergenţele complexe este reducerea morbidităţii şi mortalităţii prin boli transmisibile. Într-o primă fază, se detectează izbucnirile epidemice şi se acţionează cu măsuri rapide pentru a reduce mortalitatea. În faza a doua, se culeg informaţiile pe baza cărora se calculează indicatorii necesari monitorizării, evaluării acţiunilor umanitare şi activităţii structurilor de sănătate în vederea optimizării alocării resurselor.
     Atributele supravegherii în emergenţele complexe sunt: Sensibilitatea (raportarea oricărei suspiciuni). În practică, ne bazăm pe verificarea oricărui zvon, indiferent de surse, cu confirmarea semnalărilor. Există exemple frecvente pentru holeră, dizenteria bacilară, meningită, hepatite, febre hemoragice etc. Sunt utilizate definiţii de caz adecvate, largi, acoperitoare Simplitatea: sistemul de supraveghere va fi cât mai simplu, pe înţelesul tuturor celor implicaţi, fără o formularistică prea complicată, cu mecanism unic de raportare, fără analize sofisticate. Informaţiile se limitează la numărul total de cazuri înregistrate în fiecare zi şi săptămânal, pe doar două grupe de vârstă (sub şi peste 5 ani) Intervenţii rapide şi la momentul oportun, deciziile fiind luate pe plan local, în funcţie de capacitatea de intervenţie Flexibilitate, necesară adaptării la mobilitatea demografică (sosiri/plecări), la eventuale noi priorităţi, la noi parteneri.
     Implementarea sistemului presupune documentarea obligatorie, începând cu cunoaşterea stării de sănătate a populaţiei (morbiditate locală, focare epidemice recente, vectori, accesul la apă potabilă, felul surselor, sanitaţia). Se urmăresc acordarea, integrarea sistemului temporar de supraveghere în sistemul naţional de supraveghere, funcţionalitatea, fiabilitatea, competenţa, resursele financiare, logistica, stocurile, rezervele, competenţa laboratoarelor de diagnostic, mijloace de comunicare etc. Asigurarea consensului între autorităţi, agenţii naţionale/internaţionale etc. constituie o necesitate pentru buna funcţionare.
    Structurarea sistemului de supraveghere în emergenţe complexe trebuie să cuprindă: redactarea unui protocol complet, în care se prevăd evenimentele de sănătate publică care se raportează (maximum 10), importante prin potenţialul lor de extindere stabilirea definiţiilor de caz pentru fiecare din evenimentele acceptate (sensibile, simple, adaptate la condiţiile locale). Sunt recomandate definiţiile prin sindrom (icter, febră galbenă, erupţie şi febră în rujeolă etc.) stabilirea indicatorilor pentru fiecare eveniment raportabil (număr de focare, număr de cazuri, cazuri unice specifice) stabilirea surselor din care se culeg informaţiile cu formulare de raportare (în engleză şi în limba locală) stabilirea fluxului informaţional (periferie, niveluri intermediar, naţional şi internaţional) analiza (simplă şi la timp) transmiterea concluziilor către toţi participanţii (buletine de alarmare, buletine epidemiologice săptămânale, şedinţe periodice) enumerarea acţiunilor, nivelul de desfăşurare, reponsabili şi responsabilităţi.
    Implementarea sistemului presupune deplasări în teren, cu expunerea conţinutului protocolului şi cunoaşterea comentariilor participanţilor. Se recomandă organizarea unui studiu-pilot pentru validarea procedurilor, testarea fezabilităţii acţiunilor la toate nivelurile (instructaje periodice, vizite ale echipelor de supervizare etc.). Asemenea sisteme de supraveghere în emergenţe complexe au fost instituite ori de câte ori a fost necesar: supravegherea refugiaţilor din Kosovo (în Albania), imediat după începutul bombardamentelor NATO în 1999, când s-au depistat cazuri de rujeolă la copiii refugiaţi, ceea ce a declanşat campania de vaccinare antirujeoloasă. Experienţa câştigată a contribuit, în final, şi la ameliorarea sistemului albanez de supraveghere epidemiologică supravegherea populaţiei afectate de război în Irak (zona Basra), care s-a bazat pe sistemul irakian existent, în condiţiile obstacolului reprezentat de insecuritatea zonei supravegherea populaţiei indigene, dislocate în 2003 în trei state ale regiunii Darfur (Sudan). Au fost vizate, în campusurile de refugiaţi, izbucnirile epidemice de diaree acută, diaree sanguinolentă, rujeolă, meningită, malarie, paralizii acute flacide, ictere acute, afecţiuni respiratorii acute, tetanosul neonatal, febra neexplicată, malnutriţia şi injuriile fizice. Au existat, din păcate, şi campusuri de refugiaţi care nu au putut fi vizitate şi supravegheate din cauza insecurităţii.
     Instituirea unui sistem de supraveghere în situaţii de emergenţă complexă trebuie să ţină cont de eventualele bariere, semnalate de practica de până acum: • absenţa standardizării în raportarea informaţiilor • coordonarea greoaie între principalele organizaţii/agenţii participante • absenţa integrării informaţiilor obţinute din diverse surse • mobilitatea personalului internaţional • imunizarea populaţiei locale şi a lucrătorilor umanitari • conflicte politice între guvernele locale şi agenţiile internaţionale.
    Există şi aspecte care s-au dovedit critice pentru succesul supravegherii: • coordonarea, conducerea unică • asigurarea securităţii şi accesibilităţii în toate zonele • integrarea indicatorilor de supraveghere cu cei de sănătate publică • studiile complementare sistemului de supraveghere a bolilor transmisibile • instruirea temeinică, periodică a personalului, la toate nivelurile• feedback corect, la timp, frecvent • integrarea noilor tehnologii de comunicare (internet, telefonie mobilă, comunicaţii prin satelit etc.).
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.