Așezi jerba lângă sicriu, doar că realizezi că nu mai este cine să o primească. Rămâne doar un simbol trist și în curând la fel de veșted ca florile împletite în coroană.

Nu poţi accepta că medicii nu au putut face mai mult pentru ei, pentru părinţi, pentru fratele tău. Jalea ta este prea intensă, ca să remarci că nu au putut face mai mult nici pentru ei înșiși!

Nu le-ai observat nici teama din priviri, nici emoţia crispată din suflet. Fără măști de protecţie reală, fără bonete și halate de unică folosinţă – trimiși la luptă fără arme, strigându-și apelul mut. Un apel trist – fără ecou.

Nu vezi cum ei înaintează, înaintează, știind că pot încasa în orice moment un „glonţ” invizibil. Eroi care nu au vrut niciodată să fie consideraţi astfel, ci doar au vrut să își facă meseria decent, în condiţii de siguranţă pentru ei și pentru cei pe care îi tratează, cu un minim respect pentru tagma lor.

Dar tu îţi îndrepţi mânia spre tot ce te-nconjoară. Pierderea naște în tine nevoia de a huli. Sistemul e de vină, îţi spui. Și nu ar fi prima dată. De aceea ai plecat pe alte meleaguri.

Ai fost chiar împins de la spate să o faci. Disperarea ţi-a dat târcoale de multe ori înainte și supapa salvării ţi-a fost plecarea. Ai o singură viaţă, chiar dacă ești prea străin ca să te simţi bine acolo și prea plecat ca să te simţi bine când te întorci. Copiii tăi, însă, sunt viitorul. Sacrificiul l-ai făcut pentru ei și pari convins de acest lucru.

Dar, ce să vezi? Ei sunt viitorul ţării în care ai plecat. Viitorul ţării tale l-ai oferit ca ofrandă altora. Nu observi asta. Nici nu ești lăsat să observi asta, atât timp cât tu, cel plecat, contezi mai mult pentru sistem decât contez eu, cel rămas. Este greu de spus ce s-ar fi schimbat dacă nu ai fi ales să trăiești pe alte meleaguri. Dar ai plecat și ai dus obida cu tine.

Îţi plânge sufletul. Depui un ultim sărut pe chipul de ceară al fratelui tău. Cel de bună revedere i l-ai dat acum câteva săptămâni. Acum virusul ucigaș nu îl mai poate ucide. Este deja mort. Erupe deznădejdea în tine. Abia aștepţi să se liniștească lucrurile și să
pleci înapoi, hulind, luând-o de la capăt.