La
sfârşitul lunii septembrie, Ministerul Tineretului şi Sportului a lansat în
dezbatere publică Strategia Naţională pentru Tineret 2014–2020; sunt două
aspecte asupra cărora vreau să mă opresc.
Pornind
de la faptul că în România natalitatea s-a redus drastic în ultimii 23 de ani,
iar aceasta, alături de emigraţie, a condus la dezechilibre majore în sistemele
de educaţie, pe piaţa muncii, în sistemul de protecţie socială, ca şi în evoluţia
structurii populaţiei României, reducerea numărului de tineri trebuie să creeze
îngrijorare şi în rândul profesioniştilor din sănătate, care au posibilitatea să
înţeleagă mai repede unele fenomene.
Reiau aici câteva scurte fragmente din Strategie:
În România sunt o
serie de fenomene care indică insuficienţa planificării familiale şi a educaţiei
pentru sănătatea reproducerii, în special pentru categoriile vulnerabile
social.
Aproape unul din zece
copii a fost născut în 2010 de o tânără cu vârsta între 15 şi 19 ani.
Tinerele de 15–19 ani
au contribuit (sic,
n.n.) în medie, în ultimii ani, cu
aproximativ 10% la totalul avorturilor înregistrate anual.
Ponderea naşterilor
în afara căsătoriei aproape s-a dublat în ultimii 20 de ani (de la 15% în 1992
la 27,7% în 2010).
Incidenţa suicidului
la tinerii de 15–19 ani a fost de 6,3 decese la 100.000 de locuitori în 2011,
cu aproximativ 50% peste media europeană în 2010. În România există o tendinţă
de creştere cu 7,2% faţă de 2005, în contextul unui uşor declin înregistrat la
nivelul UE.
Obiectivul general al Strategiei este susţinerea participării active a tinerilor la viaţa
economică, socială, culturală şi politică a ţării.
Una
dintre direcţiile de acţiune va fi „facilitarea accesului tinerilor la
serviciile de sănătate, făcându-le mult mai prietenoase faţă de pacienţi“, alta
– „încurajarea realizării educaţiei de la egal la egal pentru sănătate prin susţinerea
proiectelor de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală şi atenuare a
impactului infecţiei cu HIV“.
Primul aspect. În prezent, copiii
cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani pot, conform legii, să se prezinte la
medic fără un părinte doar pentru
probleme de sănătate a reproducerii şi sexualitate. Avorturile la cerere se pot
face de la 16 ani fără semnătura părintelui; de aici cifra de 10% dintre
avorturi la fete sub 18 ani (şi problemele de sănătate subsecvente). Toate
avorturile la cerere sunt decontate din bugetul asigurărilor sociale de stat;
coplata e de 200 de lei. În condiţiile în care Programul de fertilizare in vitro (FIV) decontat de Casă a
început în iunie pentru 2013, din lipsa fondurilor, iar FIV se decontează doar
dacă se finalizează cu o naştere (cu un
copil), se pune întrebarea: care este obiectivul alocării banilor din sănătate
(cel puţin pentru problemele de reproducere) într-o ţară cu deficit demografic?
Statul plăteşte circa cinci milioane de euro pe an pentru avorturi, conform
unui studiu din 2012, care e măcar orientativ, deşi nu e făcut de un institut
de sănătate publică. De altfel, nici nu avem un asemenea studiu, ceea ce arată
cât de liniştiţi suntem în faţa iernii demografice.
În
ceea ce priveşte termenul „prietenos“ folosit mai sus, el este valabil şi acum,
întrucât medicul specialist nu eliberează un document medico-legal de efectuare
a întreruperii de sarcină, indiferent de vârsta pacientei. (Am observat acest
lucru ca medic de familie în Bucureşti; legea bunului-simţ, care ne spune să
eliberăm documente când îi facem o procedură pacientului, este ignorată.) Acelaşi
termen mă duce cu gândul şi la propunerile de a deconta mijloace contraceptive
din banii asiguraţilor (la stat) şi de a le distribui minorilor fără acordul părinţilor,
făcute de curând şi la Bruxelles.
Al doilea aspect. O altă direcţie de acţiune cuprinde „promovarea unui
pachet integrat dedicat tinerilor, de educaţie pentru sănătate şi educaţie
sexuală“ şi „elaborarea unui set de măsuri de conştientizare şi planificare
familială dedicată tinerelor din categorii vulnerabile sociale în risc de a naşte
precoce“. De curând, OMS a publicat un ghid pentru predarea educaţiei sexuale
începând din grădiniţă, care necesită un stomac tare pentru a fi citit. Acest
ghid, mult contestat, dar în vigoare, şi o serie de politici elaborate la
Bruxelles trebuie dezbătute şi de Ministerul Tineretului, care riscă să rămână
fără „obiect“ de activitate. Dar cei care trebuie să deschidă dezbaterea sunt
profesioniştii din sănătate şi educaţie, care, dacă nu mai sunt tineri, au
datoria să fie înţelepţi, măcar pentru viitorul lor de pensionari.