Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Solidaritate?

   „Să fiţi solidari unii cu alţii! Să nu vă duşmăniţi!“, ne zicea mentorul nostru din primii doi ani de facultate. Am luat îndemnul profesorului de anatomie ca atare, fără să ne gândim prea mult la substratul lui sau la ajustarea lui în realitate. Nu a durat mult, oricum, până când ne-am dat singuri seama cât de pertinent era sfatul său în lumea mediciniştilor.
   Din exterior, viaţa socială a studenţilor la medicină pare veselă şi roz. Ne împărţim cursurile, materialele de studiu, ţigările şi chiar halatele. Ne distrăm la baluri fastuoase desfăşurate în cele mai moderne cluburi, organizăm petreceri caritabile şi tabere de vară în locaţii turistice de poveste. Şi chiar dacă, poate, nu ne înţelegem cu colegii de serie, suntem implicaţi în diverse activităţi ale societăţilor studenţeşti, unde oricum interacţionăm cu mulţi alţi colegi, din ani mai mari sau mai mici, găsind multe trăsături în comun, chiar şi numai pentru câteva ore.
   Atmosfera roz ce aparent înconjoară societatea medicinistă se năruieşte, însă, într-un moment greu de determinat din perspectiva cauzalităţii. Când se rup fragilele prietenii este greu de spus, pentru că ele nu par a fi închegate de la bun început. Încă din primele săptămâni de facultate, îţi este parcă indusă o stare de alertă în legătură cu poziţia ta în rândul studenţilor, ocupată în mod licit şi oficial. Locurile sunt prea puţine peste tot, deşi, pe foaie, numărul de ordinul sutelor al studenţilor nu te lasă să crezi că s-ar putea produce tot atâtea încurcături. Nu ai loc la masa de laborator în sălile de lucrări practice sau, chiar dacă ai loc, nu ai scaun. Nu ai microscop sau, chiar dacă ai, al tău nu funcţionează. Nu ţi-au mai rămas eprubete în laboratorul de biochimie şi nu mai ai loc la cadavru. Uneori nu ai loc nici la curs, în amfiteatru, atunci când sunt înghesuite două serii la aceeaşi lecţie. Aparent, nu ai cum să fii prietenos în aceste condiţii. Iar dacă reuşeşti să vezi mai departe de această faţadă şi îţi păstrezi integritatea socială, nu înseamnă mare lucru, pentru că tot va trebui să te fereşti de vreun coleg supărat că tu ai prins un loc bun şi el stă în picioare, că microscopul tău merge şi al lui nu sau că tu ai văzut nervul intercostobrahial în timp ce el nici nu a auzit bine denumirea nervului. Deci, chiar dacă nu eşti ofensiv, va trebui să devii defensiv şi, chiar dacă nu ataci, va trebui să ripostezi.
   Nu o să uit două dintre cele mai amuzante – şi, în acelaşi timp, tragice – întâmplări: când o colegă mi-a făcut observaţie că m-am aşezat pe „scaunul ei“ sau când un asistent ne-a cerut să „facem ceva“, căci suntem prea mulţi şi nu îşi poate desfăşura lucrarea practică în asemenea condiţii. Este greu să suporţi toate astea. Mulţi se reorientează spre alte facultăţi, pentru că nu e uşor să fii mustrat săptămânal, uneori zilnic, fără vreun motiv pertinent. Este şi mai greu atunci când n-ai de ales, pentru că nu vrei altceva decât medicină.
   Ofensivele continuă în anii clinici, dar nu pentru că locurile nu ar fi în continuare suficiente, ci pentru că s-a format un obicei din acest tip de comportament. În spitale, dacă nu ai noroc de un îndrumător amabil şi gata să îţi ofere din cunoaşterea sa, ai senzaţia că deranjezi orice ai face şi orice ai spune. Aşa că te autocenzurezi şi îţi înfrânezi pornirile naturale de a pune întrebări fireşti din perspectiva de discipol, dar uneori deranjante pentru îndrumătorii într-adevăr ocupaţi şi prea stresaţi pentru a mai avea răbdare şi cu studenţii. În loc de întrebări ştiinţifice, începi să îţi pui întrebări cu privire la existenţa ta ca student pentru încă trei ani şi apoi ca viitor rezident. Oare aşa va fi şi în rezidenţiat? Oare şi atunci vei avea senzaţia că deranjezi?
   Interesant este când, după ce ţi-ai resetat întregul set de reguli în legătură cu libertatea ta de acţiune, fie ea verbală sau nonverbală, întâlneşti oameni şi medici deschişi şi dispuşi să-ţi împărtăşească din cunoştinţele lor ţie, unui neînsemnat student – cum te-ai obişnuit tu însuţi să te raportezi la persoane cu adevărat importante. Atunci nu poţi decât să te miri de norocul pe care l-ai avut şi să nu te mai simţi, în sfârşit, în plus.
   Eu am avut norocul acesta, motiv pentru care le voi fi mereu recunoscătoare medicilor din secţia de ATI în care am făcut practica de vară. Din acest motiv mi-am schimbat şi perspectiva. Poate că nu este veşnică această stare de animozitate care ni se induce în primii ani de facultate. Poate că discordia există doar în cei şase ani de studenţie şi este doar încă unul din testele care trebuie trecute pentru a ajunge acolo unde ne-am angajat să ajungem. Poate că trebuie să depăşim ostilităţile colegiale şi să ne ridicăm deasupra rivalităţii, pentru a deveni adevăraţi profesionişti. Să fim solidari unii cu alţii. Să nu ne duşmănim.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC