Societatea
de Chirurgie din București s-a constituit la 11 februarie 1898 și este prima
societate științifică de specialitate (de profil) înființată în spațiul
bucureștean, apariția sa făcând parte din procesul complex al modernizării
medicinii românești. Alături de chirurgia practicată de medici în vârstă, spre
sfârșitul secolului XIX se afirmă elemente tinere care reușesc să aducă noul în
chirurgia românească. Înființarea Societății de Chirurgie corespunde spiritului
novator al generației tinere, care a respectat cu venerație trecutul și a
pornit cu cei în vârstă la o colaborare rodnică pe tărâm organizatoric și
științific. Mai toți se formaseră și se specializaseră în centre redutabile ale
medicinii europene apusene și vedeau în continuarea acestor legături chezășia
progresului chirurgiei românești.
Societatea
de Chirurgie și-a găsit menirea istorică în a fi fermentul progresului
științific în acest domeniu al medicinii românești. Printre multiplele funcții
ale acestei societăți a fost și aceea de a realiza legătura permanentă a
chirurgiei românești cu medicina europeană. Datele dezvoltate în cele ce
urmează fundamentează afirmația noastră.
Personalități
europene în Societatea de Chirurgie
Locul
privilegiat prevăzut de statut pentru membrii străini. Dacă la începutul
constituirii societății numărul membrilor români era stabilit prin statut la 30
(număr fix), al celor străini nu era limitat, dovedindu-se tocmai dorința
lărgirii permanente a acestei punți de legătură. Din câte cunoaștem, această
prevedere este unică în statutele societăților științifice medicale românești.
Printre marile personalități europene care au fost membri ai Societății Române
de Chirurgie, în prima parte a activității acesteia, s-au aflat profesorii
Jean-Louis Faure, Louis Ombrédanne, Henri Albert Hartmann, Paraschiv Stoianov
ș.a.
A
doua prevedere importantă din statutele societății a fost aceea de a se
edita un buletin în limba franceză: Bulletins et mémoires de la Société
de chirurgie de Bucarest, cu scopul de a asigura în întreaga Europă
cunoașterea activității chirurgilor români. Buletinul (în limba franceză și
inclus în Revista Chirurgia) a apărut, cu mari greutăți financiare și cu
întreruperi, până în 1948. Atât cât a fost posibil, Buletinul a fost o
prezență benefică în circuitul informațional european, în unele perioade
istorice fiind singura publicație de specialitate chirurgicală ce ajungea în
Europa.
Lărgirea
bazei de membri
Este
bine să cunoaștem și să reținem entuziasmul ce a caracterizat activitatea
acestei Societăți atât pe plan intern, cât și european. La cinci ani de la
înființare, în raportul de activitate pe anul 1904, se evidenția cu putere
această trăsătură creatoare a societății care răspundea menirii ei de a fi „o tribună
deschisă pentru toți chirurgii care doresc să lucreze și o autoritate care
reprezintă toată mișcarea chirurgicală a țării“ (Revista de Chirurgie, nr. 2,
1904). Începea acum etapa de „lărgire a bazei teritoriale“, constatându-se că,
după acești câțiva ani de început, s-a realizat, în cadrul societății, o
cuprinzătoare participare a chirurgilor din întreaga țară și trainice legături
științifice cu medicina europeană.
În
ședința Societății de Chirurgie din 11 februarie 1934, profesorul Traian Nasta,
președintele de atunci, făcând bilanțul științific, remarca datoria ce o
îndeplinea societatea în redactarea Revistei Chirurgia și a Buletinului în
limba franceză. Datorită acestor publicații, „lucrările și comunicările
Societății sunt cunoscute în străinătate și numărul de chirurgi români citați
în lucrările autorilor din alte țări devine din ce în ce mai mare“. Bulletines
et mémoires de la Société de chirurgie de Bucarest realiza, în 1944, schimb
cu 22 de reviste străine și 110 personalități medicale de peste hotare.
Demonstrații
operatorii
O
importantă chemare către chirurgii europeni. Când, în 1934, profesorul
agregat Iancu Jianu prelua funcția de președinte al Societății de Chirurgie, în
cuvântul său de început la solemnitatea respectivă, prezenta „crezul de onoare“
al societății: „Flacăra științei a fost purtată timp de 37 de ani de Societatea
de Chirurgie, care a reprezentat cu cinste chirurgia românească. Fără respectul
trecutului, nici un progres nu este posibil și veți înțelege perfect de ce gândul
meu se îndreaptă spre venerabili președinți dispăruți: Thoma Ionescu,
Severeanu, Herescu, Leonte, Nanu, Ernest Juvara, care prin activitatea lor
fecundă au contribuit la creșterea prestigiului științific al chirurgiei în
patria noastră“. Tot el cerea, în cuvântul său plin de autoritate, colaborare
și armonie între toți chirurgii din țară – condiție a progresului științific.
Președintele societății române de chirurgie, de la tribuna acestui prestigios
for științific românesc, invita chirurgii străini să vină la noi în țară să
cunoască nemijlocit activitatea profesională a chirurgilor. Era un veritabil
program „de relații cu străinătatea“ propus de profesorul Iancu Jianu: „Vom
invita colegii și prietenii noștri chirurgi de peste hotare să vină să opereze
la noi, bineînțeles, pe principiul reciprocității. În felul acesta, vom putea
perfecționa metodele noastre de muncă, vom face cunoscute chirurgilor străini
procedeele noastre originale și vom putea crește încrederea populației în
rezultatele frumoase ale chirurgiei românești“.
Acest
deziderat avea să se realizeze într-o foarte mare măsură în anii următori. La
congresele naționale de chirurgie, se organizau ședințe operatorii la care erau
invitați să asiste participanții străini de la congres. Asemenea ședințe operatorii
s-au organizat la Spitalul Colentina (operator profesorul Iancu Jianu),
Spitalul Brâncovenesc (prof. dr. Iacob Iacobovici) sau Spitalul Floreasca (dr.
Petre Topa). La ședința operatorie de la Spitalul Floreasca, dr. Petre Topa a
executat o rezecție de stomac, o operație de gușă și o intervenție pentru
apendicită acută.
De
regulă, congresele naționale s-au desfășurat cu participare internațională,
fapt ce contribuia la trăinicia acestei punți de legătură. Iată, de pildă, deși
în condiții de restriște în relațiile științifice internaționale, la congresul
din 1979 au fost prezenți aproape 600 de participanți, din care 36 de chirurgi
din Belgia, Bulgaria, Cehoslovacia, RDG, RFG, Italia, Israel, Franța, Polonia,
Turcia, Ungaria, Spania, Suedia ș.a.
Revista
Chirurgia
Un
important instrument prin care Societatea de Chirurgie și-a realizat funcția ei
de „punte de legătură cu medicina europeană“ a fost Revista Chirurgia.
Întemeiată de profesorul Thoma Ionescu în 1897, Chirurgia a fost una
dintre revistele cu cea mai puternică personalitate profesională și
științifică, cu rolul său istoric jucat în dezvoltarea și afirmarea națională
și europeană a Societății Române de Chirurgie. În paginile revistei, în
perioade în care documentarea medicală era extrem de greu de realizat, se
publicau articole semnate de personalități ale chirurgiei europene din Franța,
Germania, Ungaria, Austria, Italia, Iugoslavia, Turcia, Spania sau chiar din
America de Nord (SUA) sau America Latină (Argentina).
Au
fost mai multe articole de forță științifică publicate în Chirurgia de
prestigioase personalități europene. T. d’Allaines și Ph. Blondeau (Paris)
publicau, în 1967, un amplu articol de sinteză: „Bilanțul a 25 de ani de
chirurgie a cancerului rectului“. După un scurt istoric al chirurgiei
cancerului de rect, autorii au expus propria lor experiență, începând cu anii
ʼ30. Era cuprinsă, în acel articol, întreaga experiență a chirurgilor francezi.
Revista publica, în 1957, studiul clinic original despre ileocistoplastia de
substituție, mijloc de tratament al anumitor tulburări vezicale de origine
nervoasă, având ca autori doi reputați specialiști de la Lyon: J. Gilbert și L.
Durand. Tot de la Lyon a venit și studiul clinic semnat de o mare personalitate
a chirurgiei franceze de atunci, profesorul Pierre Mallet-Guy: „Locul
operațiilor de pancreatectomie în stările inflamatorii cronice ale
pancreasului“.
Deosebit
de consistentă, mai ales în primele decenii ale apariției revistei, a fost
rubrica de referate, în care se relata despre lucrările semnificative publicate
în presa franceză, germană, italiană, engleză. Revista a acordat un spațiu
generos prezentării conținutului ședințelor științifice ale societăților de
profil din Paris, Berlin sau alte centre europene; uneori, au fost publicate
integral comunicările și discuțiile de la ședințe importante ale unor societăți
chirurgicale savante europene.
Revista
a consacrat câteva numere din 1926 (comasate) memoriei profesorului Thoma
Ionescu, decedat la 28 martie. Au fost publicate, alături de articolele
autorilor români, cuvântările care l-au omagiat pe marele chirurg român la
ședințele comemorative de la facultățile de medicină din Paris, Montpellier,
Varșovia, Praga, de la Academia de Medicină din Paris, de la Societatea Regală
de Medicină din Londra, de la congresul francez de chirurgie. Personalități ale
chirurgiei europene au trimis scrisori de omagiere a marelui nostru chirurg.
București
via Lyon
Au
fost organizate numeroase simpozioane, ședințe comune de comunicări ale
Societății Române de Chirurgie, cu societăți științifice europene de profil. În
1964, la Lyon, a avut loc ședința comună a celor două societăți, iar în
septembrie 1967 o ședință similară a avut loc la București. Au fost prezentate
comunicări cu date noi, din domeniul transplantului renal, al indicațiilor și
rezultatelor pancreatectomiei stângi în pancreatitele cronice, unele aspecte
chirurgicale ale hipertensiunii portale în ciroza biliară ș.a.
Un
amplu cuvânt de deschidere a fost rostit, la începutul ședinței de la București,
de profesorul Theodor Burghele, în calitatea sa de președinte al Societății
Române de Chirurgie. Profesorul Burghele își exprima convingerea că va urma o
întâlnire extrem de benefică între chirurgii celor două societăți, permițând
înnoirea și reînnoirea legăturilor științifice care unesc școala medicală
românească cu marea școală medicală franceză. După această importantă și
semnificativă apreciere, profesorul Burghele făcea o veritabilă incursiune în
etapele istorice ale chirurgiei, subliniind cât de mult a evoluat chirurgia în
anii ʼ60 față de deceniile anterioare. El a adus un elogiu școlii chirurgicale
lyoneze pentru orientarea modernă, de eficiență și prestigiu în chirurgia
europeană – școala lioneză a dezvoltat cu succes chirurgia generală, urologia,
ortopedia, ginecologia, neurochirurgia, chirurgia cardiovasculară, iar
lucrările „ne sunt perfect cunoscute și ne-au fost de un ajutor prețios în
pregătirea concursurilor și a cercetării noastre științifice naționale“. Nu a
uitat să adauge că Lyonul „ne-a dat un maestru, căruia noi îi păstrăm o caldă
amintire, profesorul Jules Guiart, care între anii 1921 și 1930 a fost profesor
de istoria medicinii la Cluj“. În încheierea cuvântării sale, profesorul
Burghele a mărturisit că „am marele avantaj de a cunoaște personal școala
chirurgicală lyoneză, am văzut chirurgii săi la lucru în sălile lor de
operație, în laboratoarele lor de cercetare. Desigur, există mai multe stiluri
de lucru, dar observându-le cu atenție pe fiecare putem concluziona că fiecare din
ele sunt excelente și merită elogiul nostru“.
Procedeul
Gavriliu
Profesorul
Dumitru Vereanu, fost șef al clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică de
la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“, relatează, în cartea sa „Din
amintirile unui chirurg de copii“, despre prima sa ieșire în lumea științifică
europeană – punte realizată prin participarea la congresul de chirurgie
pediatrică din 1960 la Praga. Cu greu a obținut pașaportul, deși era invitat pe
cheltuiala organizatorilor. Acolo a prezentat o contribuție originală
românească: esofagoplastia cu tub gastric confecționat din curbura mare a
stomacului. Era vorba de procedeul Gavriliu, iar în comunicare se prezentau
atât cazurile realizate de profesorul Dan Gavriliu la copii, cât și cele
operate și realizate cu foarte bune rezultate de profesorul Vereanu. La congres
a cunoscut mulți chirurgi din toată lumea (pe unii îi știa doar din presa de
specialitate), dar s-a bucurat în special – după cum își amintește – să îi
cunoască „pe profesorul Marcel Févré de la Paris, pe doctorul Waterstone de la
Londra și pe Doletzky de la Moscova“. Așa se realiza și întărea puntea de
legătură: cunoscând ce era nou în clinicile din Europa și prezentând experiența
românească.
De
altfel, profesorul Vereanu scrie despre semnificația de „punte de legătură“ a
acelei reuniuni științifice: „Congresul, foarte bine organizat, a fost variat
și interesant. Am aflat cu această ocazie că se făcea multă chirurgie
urologică, așa cum începusem să fac și eu cu doctorul Coban și m-am bucurat să
constat că eram la nivelul mondial al acestei specialități“.
Laparoscopia
RevistaChirurgia a sprijinit de fiecare dată „noul“ în chirurgie, dând
prioritate articolelor cu cel mai mare grad de originalitate și – atunci când
era cazul – realizării de numere tematice. Iată, de pildă, marcat „începutul“
noii terapii operatorii laparoscopice în Chirurgia nr. 2/1997.
Profesorul Sergiu Duca (Cluj-Napoca) a fost autorul articolului inaugural:
„Trainingul și competența în chirurgia laparoscopică“, formulând credința că
chirurgul modern trebuie să aplice cu aceeași pricepere și eficiență procedeele
convenționale ca și pe cele laparoscopice. În acest fel, chirurgia generală își
va potențializa utilitatea, eficiența, fără a crea o nedorită criză a scindării,
pentru că „chirurgia laparoscopică se bazează pe aceleași principii ca și
chirurgia convențională, dar ea diferă radical prin mijloacele de realizare“.
Profesorul Duca a detaliat maniera în care se poate obține, în etape succesive,
competența operatorie necesară. De altfel, prof. dr. E. Târcoveanu atrăsese
atenția într-un număr anterior al revistei asupra elementelor de noutate și
eficiență ale metodei, dar mai ales asupra responsabilității profesionale pe
care o implică laparoscopia, această metodă asimilată așa de rapid din medicina
europeană.
Prima
operație laparoscopică din țara noastră (o colecistectomie) a fost efectuată la
3 decembrie 1991 de o echipă de chirurgi constănțeni – prof. dr. Vasile Sârbu,
dr. V. Bodnarciuc, alături de prof. dr. Bernard Descottes, din Limoges
(Franța).
Metoda
a fost apoi introdusă în practica chirurgicală în anii următori în mod
independent și tot cu logistică și training extern la Cluj-Napoca (prof. dr.
Sergiu Duca), Iași (prof. dr. E. Târcoveanu), Timișoara (prof. dr. M.
Teodorescu), Oradea (prof. dr. N. Ionescu), Sibiu (prof. dr. Z. Popovici) și,
pe parcursul câtorva ani, și în alte spitale județene și orășenești din
întreaga țară.
Colaborări
postdecembriste
Societatea
Română de Chirurgie a dezvoltat, în anii de după 1989, cu societăți științifice
de profil de peste hotare, ample și rodnice relații de colaborare. Toți
președinții societății care au urmat anului 1990 au contribuit la creșterea
prestigiului chirurgiei românești și la afirmarea ei pe plan european. Circuitul
informațional nu mai are acum, practic, limite artificiale. Peste 20 de
personalități europene sunt membri onorifici ai Societății Române de Chirurgie:
Michel Huguier (Paris), Henry Bismuth (Paris), Damian Damianov (Sofia), Attila
Olah (Ungaria), Christian Meyer (Strasbourg), Eugenio Santoro (Roma), Ronald
Merrell (SUA), Miles Irving (Anglia), Vladimir Hotineanu, Gheorghe Ghidirim
(Chișinău) ș.a.
Semnificativă
este „substanța“ acestei „noi punți de legătură“ între centrele universitare
românești și modernele spitale europene care au primit pentru specializare și
perfecționare în metode și ramuri noi ale chirurgiei moderne specialiști care
onorează azi servicii de înaltă specialitate din secții chirurgicale ale multor
spitale din România.
Noile
cursuri și congrese
Societatea
de chirurgie organizează – cu mare eficiență – forme variate de activități, de
la conferințe, schimburi de experiență, cursuri și simpozioane, până la
congrese în colaborare cu diferite instituții sau societăți europene de profil.
Sunt de subliniat cursurile organizate la București pe probleme actuale ale
chirurgiei având conferențiari personalități din diverse domenii ale
chirurgiei: urgențele în traumatismele abdomenului chirurgical (Selman Uranüs –
Graz, Marek Soltes – Košice); cancerul rectal (R. J. Heald – Marea Britanie);
patologie chirurgicală digestivă (Abe Fingerhut – Franța); probleme actuale ale
traumatologiei (Hayato Kurihana – Milano, Keichi Maruyama și Hitoshi Katai –
Tokio) etc.
Societatea
Română de Chirurgie a fost asemănată unui arbore cu roade, unei insule de
lumină, de speranță, de încredere în capacitatea ei de dezvoltare în istoria
încrâncenată a ultimelor secole. Fiecare generație de chirurgi a adus câte ceva
la edificiul trainic. SRC și-a consolidat, pe parcursul istoriei, multe din
trăsăturile fundamentale: conștiința profesională, rigoarea științifică, școală
de formare spirituală românească, integrare în peisajul științific național și
european, toate subordonate scopului fundamental al chirurgiei – perfecționarea
actului operator, securitatea bolnavului, vindecarea lui, îndepărtarea
suferinței.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.