Poate că unii dintre medici s-au gândit „de ce nu îi curmăm suferinţa, dacă tot avem dovezi că șansele de refacere sunt minime?”. Multe ţări europene au început să adopte o legislaţie ce le permite oamenilor să își pună capăt zilelor cu ajutorul profesioniștilor din domeniul medical.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut și ea numeroase procese în care diferite entităţi statale au fost acuzate că nu iau măsuri pentru a face ceva în privinţa acestor oameni.

        Subiectul este unul sensibil. Cum legislaţia noastră nu permite acest lucru, dacă avem intenţia, în mod total greșit, să-i sugerăm pacientului că poate alege să își pună capăt zilelor fără ajutorul nostru, comitem infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii.

        Potrivit Noului Cod Penal, determinarea sau înlesnirea actului de sinucidere a unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc, se pedepsește cu închisoarea de la trei la șapte ani. Dacă faptele au fost urmate doar de o încercare a sinuciderii, limitele de pedeapsă se vor reduce la jumătate.

        Dar ce înseamnă expresiile „a determina” sau „a înlesni”? Practic, ori îl convingem pe pacient să o facă, ori îi punem la dispoziţie mijloacele necesare (îi deschidem un geam care este încuiat, îi punem la dispoziţie o substanţă otrăvitoare, și lista poate continua).

        În plus, legea face distincţie între pacienţii cu discernământ alterat, diminuat, ori chiar fără discernământ. Dacă fapta va fi comisă împotriva unui minor cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani (discernământ diminuat), pedeapsa este cuprinsă între cinci și zece ani de închisoare.

        Fapta va fi și mai gravă și se va pedepsi cu privare de libertate între 10 și 20 de ani, dacă va fi comisă împotriva unui minor care nu a împlinit 13 ani ori faţă de o persoană ce nu era aptă să își dea seama de consecinţele faptelor sale (alienat mintal, debil și așa mai departe).

        Ca să închei, poate ar trebui să ne amintim și de Hipocrate, care ne învăţa să nu prescriem tratamente ce conduc la moartea pacientului. Este dificil să gestionăm astfel de situaţii, dar cu siguranţă viaţa este cel mai de preţ lucru pe care îl avem, iar responsabilitatea noastră este aceea de a ajuta oamenii, indiferent de câte șanse de reușită are tratamentul aplicat.