Newsflash
OPINII

Și, în rest, ce mai faci?

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - oct. 1 2021
Și, în rest, ce mai faci?

„Ce-ţi cer oamenii e nespus mai puţin decât ce-ţi ceri tu. Ei nu vor decât să joci un rol. Tu vrei să scrii o piesă”.  (Constantin Noica)

Recent, o fostă colegă de facultate, actualmente medic de familie în judeţul Vrancea, mi-a scris un mesaj pe una dintre reţelele sociale. Îmi comunica faptul că fiul unei prietene este în nu știu ce grupă din nu știu care an, la Facultatea de Medicină din Iași, și mă întreba dacă-i poate da numărul meu de telefon mamei copilului, în ideea ca ea să-mi comunice aceeași informaţie, doar că, la aceasta va asocia și o rugăminte: de a-l ajuta pe pruncul student să fie mutat în altă grupă și în altă serie. Solicitări și rugăminţi pentru diverse servicii universitar-medicale am tot primit de-a lungul vremii. Și e firesc. Oamenii caută soluţii, se interesează, se frământă, ajung să îi contacteze pe semenii care sunt convinși că le vor îndeplini rugile. „Cere” și „îndrăznește” sunt chiar îndemnuri creștine, de ce nu am apela la înţelepciunea nou-testamentară?

Marginalii din scena vieţii

        Chestiunea, în solicitarea de faţă, este aceea a modului în care și-a încheiat mesajul colega mea: „Și, în rest, ce mai faci?”. Vă este cunoscută formula prezentă pe genericul de final al filmelor: „În alte roluri”. Urmăriţi filmul din 1987 al Malvinei Urșianu și veţi înţelege mai bine ușurătatea unei viziuni și rolul marginalilor în scena vieţii. Giovanni Pastrone, pentru filmul „La caduta di Troia”, a folosit peste 800 de figuranţi, iar Mircea Drăgan a manipulat, lucrând la „Columna”, în jur de 3.000. Ce să mai zicem de miile de fiinţe de pasaj, ample mișcări de mase, din mega-producţia lui Sergiu Nicolaescu „Mihai Viteazul”?!

        Fiecare dintre noi participă la figuraţia istorică a existenţei celorlalţi. Puţini devenim semnificativi, cunoștinţe și apropiaţi. Este, evident, firesc să fie așa. Însă, revenind la mesajul primit, chiar dacă voi face o afirmaţie care să sune a îndemn corporatist: măcar să ne facem, să părem că suntem interesaţi de persoana căreia îi solicităm un serviciu. Cunosc universitari care și-au dobândit o simpatie și o stimă numai pe baza felicitărilor aniversare pe care le expediau colaboratorilor și foștilor colegi. Un fost profesor îmi trimitea la Tecuci și, ulterior, în Iași, câte o scrisorică în preajma zilei mele de naștere.

Informaţii aparent inutile

        „Șefa nimănui”, cum se autointitula Amélie, personaj central al romanului unei cunoscute autoare belgiene, lucra la Yumimoto și a memorat date ce repertoriau membrii companiei, gândind că, în anumite contexte, va putea folosi, spre a-și lumina atmosfera profesională, detalii din viaţa superiorilor și angajaţilor firmei japoneze. „În sine, informaţiile astea n-aveau nimic fascinant. Dar când ești lihnit de foame, un coltuc de pâine devine apetisant: în starea de inactivitate și de inaniţie în care se afla creierul meu, lista mi s-a părut picantă ca o revistă de scandal. De fapt, era și singura hârţoagă pe care o înţelegeam. Ca să las impresia că muncesc, am hotărât s-o învăţ pe de rost. Erau cam o sută de nume. Cei mai mulţi erau căsătoriţi și taţi sau mame de familie, lucru care îmi îngreuna sarcina. Studiam: rând pe rând, figura îmi era plecată deasupra materialului, apoi ridicată pentru a recita în interiorul cutiei mele negre. (...) puteam nu numai să-i identific până și pe cei mai mărunţi dintre angajaţi, dar și să profit de sarcina mea la o adică pentru a le ura La mulţi ani – lor, soţiei sau copilului”.  (Amélie Nothomb, Uimire și cutremur, Polirom Iași, 2002)

       Nici să ne prefacem că suntem mai iubitori cu celălalt decât cu noi înșine, nici să ne burdușim calendarele cu datele tuturor posibililor sprijinitori și rezolvitori ai unor eventuale viitoare probleme. Dar cred că un strop de interes faţă de fiinţa celuilalt, înspre care te-ai îndreptat cu o doleanţă, este recomandabil. Prefer să fiu sunat, așa cum și sunt, de unul dintre cei cărora le-am prezentat, în ultimul deceniu, la solicitarea lor, toată paleta specialiștilor în medicină din ţară, și care, după ce mă chestionează, chiar și fugitiv, despre sănătate și la ce mai lucrez, își prezintă solicitarea prin consacrata formulă: „Tipule, uite de ce te-am sunat!”.

Foto: pixabay.com

Citește aici și alte articole de Richard Constantinescu

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe