În media și în propriile conștiinţe, ne confruntăm cu avalanșa de gânduri care încearcă să explice, să digere șocul. Mai jos sunt gândurile mele, din perspectivă psihiatrică.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, alcoolul e cauza directă a trei milioane de decese anual, incluzându-le pe cele legate de violenţă. Consumul și patologia alcoolului se corelează puternic cu sărăcia și dezavantajul social.
Alcoolul e un drog ciudat, al cărui sevraj poate fi extrem de periculos, până la a fi ameninţător de viaţă. De aceea, sevrajul trebuie făcut programat, atunci când pacientul nu doar consimte, ci e foarte hotărât să îl facă, nu în urgenţă, nu împotriva voinţei, și într-un serviciu cu competenţe medicale în primul rând și psihiatrice pe plan secundar. Cum ar fi, de exemplu, într-o secţie de gastroenterologie sau medicină internă, cu psihiatru de legătură disponibil în mod obligatoriu. Delirium tremens, forma complicată cea mai gravă, ar trebui tratată într-o secţie de terapie intensivă. Gestionarea crizelor de epilepsie ce pot merge până la status, a dezechilibrelor acute hidroelectrolitice, administrarea intravenoasă a benzodiazepinelor și a antipsihoticelor sunt exemple de situaţii în care secţiile de psihiatrie nu sunt suficient de competente.
Spitalele de psihiatrie au rămas, precum în secolul al XIX-lea, niște leviathani cu câte 1.000 de paturi. Chiar dacă ai avea personal suficient, asemenea instituţii sunt foarte greu de gestionat și timpul de reacţie e mult prea lent în caz de urgenţă. Spitalul Obregia are o singură cameră de gardă, care noaptea se ocupă și de primirea urgenţelor, și de cei 1.000 de pacienţi internaţi. Paradoxal, ne încadrăm în normativul legal (HG nr. 1124/2010), care însă nu face nicio diferenţă între psihiatrie și restul specialităţilor, alta decât angajarea unui singur „muncitor” pe pavilion, pentru „supraveghere bolnavi psihici periculoși”.
În sfârșit, ar trebui să ne gândim foarte bine înainte să internăm vârstnici cu demenţă într-o secţie de psihiatrie obișnuită, care nu este un mediu adecvat de spitalizare a unor oameni la care și un sejur într-o secţie medicală poate înjumătăţi scorurile cognitive. O facem însă, pentru că nu există alternative.