Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Scurtă istorie a ochelarilor şi semnificaţia lor în civilizaţia umană

Viața Medicală
Psih. Sabina ZĂVOIANU-DUŢESCU vineri, 6 septembrie 2013
   Primele referinţe istorice cu privire la modificarea imaginilor cu ajutorul unor „lentile simple sub formă de menisc“ apar în hieroglifele egiptene din secolul V î.H. În Roma antică (secolul I d.H.), Seneca, tutorele împăratului Nero, notează că, folosind un glob sau un pahar cu apă, literele scrisorilor apar mai mari şi astfel mai uşor de citit. De altfel, Nero folosea un smarald special şlefuit pentru a urmări luptele gladiatorilor. Cuvântul lentilă provine din latinescul „lentil“ (linte), datorită formei biconvexe pe care o au ambele.
   Menţiuni despre folosirea lentilelor convexe apar şi în scrierea lui Alhazen, „Cartea opticii“ (1021). Traducerea acesteia din arabă în latină a condus probabil la fabricarea primei perechi de ochelari în Italia secolului al XIII-lea. Teorii despre optică sunt formulate şi de călugărul englez stabilit la Paris, Roger Bacon, în cartea sa „Opus Majus“ (1266), în care explică principiile folosirii lentilelor pentru corectarea vederii. Acesta este inspirat de Robert Grosseteste şi de cartea sa „De iride“ (Despre curcubeu), în care sunt explicate principiile refracţiei luminii.
Se pare că vikingii foloseau lentile confecţionate din cuarţ pentru a mări dimensiunile obiectelor pe care le priveau.
Primele referinţe despre ochelarii de soare, cu bucăţi plate de cuarţ fumuriu, apar în China secolului al XII-lea. Deşi nu corectează vederea, aceştia măresc acuitatea vizuală prin protecţia împotriva soarelui şi limitarea câmpului vizual. În mod similar, inuiţii foloseau ochelari protectori împotriva zăpezii. Termenul „ochelari de soare“ apare însă în secolul XX.

Inventatorii ochelarilor

   Există controverse cu privire la inventatorul ochelarilor. Cu toate acestea, istoricii sunt de acord într-o privinţă: prima pereche de ochelari a apărut în Italia secolului al XIII-lea. Istoricul american Edward Rosen vorbeşte în lucrările sale despre două persoane care au avut un rol critic în fabricarea primelor perechi de ochelari. El citează arhivele mânăstirii dominicane Santa Caterina din Pisa, care fac referire la doi călugări: Giordano da Pisa şi contemporanul şi colegul său, Allesandro della Spina. Călugărul dominican Giordano da Pisa menţionează într-un discurs public, din 23 februarie 1306, că arta fabricării ochelarilor datează „de nici douăzeci de ani“, totodată afirmând că îl cunoaşte personal pe adevăratul inventator al ochelarilor, pe care l-ar fi văzut confecţionându-i. În scurt timp, colegul lui Giordano da Pisa, călugărul Alessandro della Spina, confecţiona el însuşi ochelari. Se pare că acesta ar fi învăţat chiar de la adevăratul inventator, care însă a refuzat să îşi facă descoperirea publică şi accesibilă altor oameni.
   Alte surse susţin că inventatorul de drept ar fi Salvino degli Armati din Florenţa, în 1284. Fernando Leopoldo del Migliore găseşte în anul 1684, în arhivele mânăstirii Santa Maria Maggiore din Florenţa, un epitaf potrivit căruia: „Aici zace Salvino degli Armati din Florenţa, inventatorul ochelarilor“. Cercetările au continuat cu privire la validitatea şi veridicitatea acestei afirmaţii, însă sursa nu pare să fie de încredere şi în general nu este considerată elocventă.
   Alţi istorici consideră Veneţia ca fiind locul unde au fost inventaţi ochelarii, ei fiind apoi aduşi la Pisa. În anul 1284, apare o lege a breslelor veneţiene despre fabricarea şi comercializarea ochelarilor, care printre altele interzice folosirea sticlei obişnuite în loc de cristal, pentru a păstra standardele înalte. În aceleaşi legi, se face referire la ochelari „de vedere“ şi ochelari „de citit“. Sursele însă nu sunt foarte concludente.
   Indiferent de inventatorul lor de drept, este în general acceptat faptul că primii ochelari datează din zona Italiei de azi şi din secolul al XIV-lea. Aceştia aveau lentile din sticlă sau un tip de piatră transparentă asemănătoare unui cristal. Lentilele erau prinse şi susţinute de un mâner de metal folosit pentru a-i ţine în dreptul ochilor. Deşi nu apar dovezi despre natura lentilelor folosite, ei erau folosiţi inţial pentru a corecta vederea persoanelor în vârstă, deci se presupune că primele lentile folosite erau convexe, pentru corectarea presbitismului. La scurt timp după aceasta, lentilele convexe au fost utilizate şi pentru corectarea hipermetropiei.
   După invenţia şi punerea lor în folosinţă de către Spina, la începutul secolului al XIV-lea, arta fabricării ochelarilor s-a răspândit rapid în Italia, apărând imediat după aceasta bresle pentru prelucrători de cristal şi fabricanţi de lentile la Mecca, în Veneţia şi Italia. Până la sfârşitul secolului al XIV-lea, ochelarii erau distribuiţi în toată Europa.

Către zilele noastre

   Primele tipuri de ochelari au rămas în istorie sub numele de „pince-nez“, întrucât nu aveau rame cu care să se prindă după urechi sau un mâner cu care să poată fi ţinuţi în dreptul ochilor, ci foloseau două segmente metalice nituite care erau poziţionate pe nas, confecţionate iniţial din fier şi apoi din argint. Aceştia erau relativ incomozi, posesorul lor fiind nevoit să facă mişcări puţine sau să îi susţină cu mâna. Până în secolul al XVII-lea, forma lor nu se modifică drastic, însă pince-nez-ul se transformă într-o ramă curbată, care ar fi trebuit să stea fixă pe nas, în dreptul ochilor. Unele perechi aveau rama flexibilă, pentru a putea spori confortul. De obicei aceasta avea două trepte reglabile, însă au fost descoperiţi şi ochelari cu patru trepte, aceştia necesitând un efort de fabricaţie deosebit. Rame de cea mai bună calitate se găseau în acea perioadă în Germania. Girolamo Savonarola sugerează ataşarea unei funde fixate de pălărie, cu care posesorul să îşi lege ochelarii de cap.
   Ochelarii pe care îi ştim azi, cu rame laterale care se ataşează pe urechi, nu apar decât spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, fiind creaţi se pare de opticianul britanic Edward Scarlett. Ei se disting prin capătul lateral al ramei, care are o spirală. Aceştia nu au succes imediat, fiind preferate alte modele, în special cele cu mâner ataşat sau monoclurile. În această perioadă, ochelarii erau mai mult un accesoriu vestimentar pentru cei cu condiţii materiale superioare, fiind confecţionaţi mai degrabă pentru aspectul lor fizic decât pentru proprietatea de a corecta vederea.
   În ceea ce priveşte evoluţia lentilelor, până în secolul al XV-lea, în Italia erau fabricate lentile atât convexe, cât şi concave, care tratau miopia, hipermetropia şi prezbitismul. Undeva între 1625 şi 1631, o delegaţie a „cabinetului Ausburg“ îi prezintă un cadou regelui Suediei sub forma unor ochelari cu ramă din argint şi lentile concave, pentru corectarea miopiei. Benjamin Franklin, care suferea atât de miopie, cât şi de prezbitism, este cel care inventează ochelarii cu lentile bifocale. În 1752, James Ayschough adaugă lentilelor cerneală albastră sau verde pentru a reduce reflexia. Primele lentile folosite pentru a corecta astigmatismul sunt fabricate de astronomul britanic George Airy în 1825.
   Către anii 1900, materialele folosite pentru fabricarea ramelor devin mai uşoare şi mai durabile (metale uşoare şi plastic) pentru a spori confortul. Lentilele sunt confecţionate astfel  încât să prevină reflexia şi să reziste zgârieturilor.
   În cronica lui Grigore Ureche, „Letopiseţul Ţării Moldovei“, apare prima referinţă despre un purtător de ochelari pe teritoriul românesc. Este vorba despre Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare, căruia îi sunt confecţionate două perechi de ochelari în 1546. Deşi nu este specificată natura lor, având în vedere vârsta înaintată a lui Petru Rareş în acel moment, se presupune că ochelarii erau probabil pentru prezbitism.

Impactul social şi psihologic al ochelarilor

   De-a lungul istoriei, oamenii au avut diferite viziuni atât faţă de ochelari în sine, cât şi faţă de cei care îi poartă. Cu câteva secole în urmă, ei erau un semn de inteligenţă şi bunăstare materială. Însă copiii din zilele noastre tind să vadă ochelarii ca pe un tratament al unui defect, iar pe purtătorii lor – ca purtători ai unui defect. Un copil cu ochelari ar putea fi marginalizat de colegii săi pentru că îi poartă, dar i-ar putea diminua şi încrederea în sine, întrucât se consideră inferior celor care pot face toate activităţile fără ajutorul ochelarilor. Totodată, ochelarii având un preţ relativ ridicat, copiii sunt învăţaţi acasă să aibă o atenţie sporită când se joacă pentru a nu-i sparge, determinându-i pe aceştia să refuze să ia parte la unele activităţi, ceea ce duce la excludere socială, scăderea încrederii şi chiar depresie. Către adolescenţă, purtătorii de ochelari tind fie să continue să se excludă şi să fie excluşi social, fie fac din ochelari un accesoriu modern.
   Prejudecăţile la adresa purtătorilor de ochelari au început să scadă la începutul anilor 1900, când Theodore Roosevelt era fotografiat în mod frecvent purtând ochelari. Încă de atunci, ochelarii au devenit un accesoriu acceptat din punct de vedere al modei şi uneori un punct-cheie în imaginea personală. Muzicieni precum Buddy Holly sau John Lennon au dat naştere unor modele de ochelari care le poartă numele. În benzile desenate, majoritatea supereroilor poartă ochelari pentru a se deghiza în viaţa de zi cu zi (de exemplu Superman poartă ochelari atunci când este deghizat în Clark Kent). Se pare că acest fapt încurajează copiii nevoiţi să poarte ochelari să fie mai încrezători în sine şi să nu se autoostracizeze din cauza ochelarilor.

 

Bibliografie

Ament, Phil (2006-12-04). “Sunglasses History - The Invention of Sunglasses”. The Great Idea Finder. Vaunt Design Group.

Blatt, N. (1932) Evoluţia ochelarilor, Mişcarea medicală română, an V, nr. 9-10

Ilardi, V. (2007). Renaissance vision from spectacles to telescopes. American Philosophical Association: Philadelphia

Pliny the Elder.”Natural History” Retrieved 2013- 05-15.

Rosen, E. (1956). The invention of eyeglasses part I. Journal of the History of Medicine and Allied Sciences,
11: 13-46.

Rosen, E. (1956). The invention of eyeglasses part II. Journal of the History of Medicine and Allied Sciences,
11: 183-218.

Rosin, A. (1988). Istoricul corectării vederii, din antichitate până în zilele noastre. Oftalmologia, 32(2).

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.