Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Scrisoare deschisă către noi înşine

Viața Medicală
Dr. Virgil RĂZEŞU miercuri, 4 aprilie 2012
   Un film de pe Animal Planet ne aduce sub privire secvenţe pline de dramatism din viaţa eroilor săi necuvântători: un leopard târăşte maimuţa, pe care abia a ucis-o, între ramurile unui arbore, dar, pe când se pregăteşte de festin, descoperă, agăţat de mamă, puiul acesteia, un ghemotoc de blană din care numai ochii arată că e viu. Oricât ai fi de stăpân pe tine, nu poţi să nu te cutremuri la gândul că vei fi martorul unei scene cumplite. Numai că mama natură are alte legi, mult mai drepte şi mai neclintite decât ale noastre, fiinţe raţionale. Animalul acela crud şi puternic, care a ucis ca să-şi astâmpere foamea, puţin descumpănit de descoperirea sa, s-a apropiat de pui, l-a desprins destul de greu de blana mamei, apucându-l de ceafă cu gura, l-a aşezat la un loc mai sigur şi apoi l-a lins ca pe propriul pui, l-a lăsat să se agaţe de blana sa, l-a lins din nou, parcă vrând să-i alunge spaimele. Ce va fi nu este greu de presupus, puiul fiind prea mic ca să se hrănească singur. Dar… legile supravieţuirii nu trebuie subestimate.
   Filmul evocat ne obligă să ne întrebăm: oare ce se întâmplă cu noi? Oameni cu raţiune, nu animale. Unde am ajuns? Mass-media nu ne menajează: o mamă îşi decapitează, cu seninătate, bebeluşul de câteva luni; o alta, alături de concubin, îşi pune fetiţa abia născută într-o pungă şi o abandonează, ca pe un gunoi netrebnic, în subsolul unui bloc; un tată sinucigaş îşi îneacă copiii legaţi de el, neoferindu-le nici şansa zbaterii în ghearele morţii; o farmacistă anunţă poliţia că a „găsit“ un nou-născut printre blocuri, de fapt propria sa odraslă… Şi asta numai în decurs de câteva zile! Unde am ajuns? Cum de s-a degradat în aşa hal sentimentul matern încât să ne fie ruşine să vedem cum acţionează o sălbăticiune? Unde am coborât? Ce va urma? Cum mai putem reveni la normalitate?
   (…) Cine se face vinovat? Există un vinovat? Ori – cum înclin să cred – ne aflăm cu toţii, fără deosebire, într-o gravă şi iremediabilă criză morală, din care nu mai avem puterea să ne desprindem? Ne dovedim mari maeştri în vorbe goale. Nu poţi deschide un radio sau un televizor – ce să mai spun de cuvântul scris?! – fără să dai de o cohortă de vorbitori, palavragii în gol, care de care mai meşter în a desconsidera ori a lua în uşor şi zeflemea orice ţine de valoare şi morală, orice tendinţă firească de respect şi apreciere pentru semeni şi pentru propriul neam, fără să uite să-i împroaşte cu scârnă pe cei care au făcut ceva pentru noi toţi (…).
   Nu, nimic nu este întâmplător! Se dovedeşte că nici cea mai măruntă şi neînsemnată ignorare a realităţilor nu rămâne fără efecte devastatoare. Oceanele, oricât ar fi de mari, sunt alcătuite din picături de apă adunate laolaltă. Prea mare este dezmăţul denigrării trăsăturilor fundamentale ale naţiei, prea tratăm cu indiferenţă istoria mai veche sau mai recentă a ei, mistificând-o mai rău decât pe vremea meşterului Roller. Prea îi maimuţărim pe alţii, acceptând şi pledând cu sârg pentru o globalizare la voia întâmplării, numai să avem ce duce la gură. Deziderat, de altfel, eşuat. Risipim tot ce s-a strâns de-a lungul mileniilor (fără să uităm să ne batem în piept cu vechimea noastră, când e vorba de ieşit în frunte), fără nici cel mai mărunt discernământ, facem topuri imbecile şi plasăm printre cei zece români (însăşi ideea este deplorabilă!) coafezele şi croitorii deveniţi stilişti şi modele, mânuitorii de alba-neagra ori ciobani deveniţi miliardari şi hoţomani de duzină ştiuţi şi dovediţi dar apăraţi cu sârg de slugi cumpărate cu arginţii rămaşi încă din vremuri biblice. Risipim avuţia naţională cu nonşalanţa cu care ne cerem dreptul la plăcinta publică, deşi nu am făcut nimic pentru brânza sau făina ei. Ignorăm obiceiurile străvechi, cu mult mai valoroase decât cele cu iz comercial, de consum ieftin, pe care le importăm; am uitat de morală, ce să mai vorbim de ruşine…
   Am uitat – oare am ştiut vreodată?! – să ne facem treaba pentru care avem calificare şi pentru care suntem plătiţi sau angajaţi, să răspundem când cineva ne trage de mânecă ori ne arată ce ar trebui, să facem, apelând la păgubosul „nu-i dracu atât de negru“, ca să constatăm, când e mult prea târziu, că era chiar negru şi negru de tot, ca să nu mai vorbim de felul poetic în care tratăm lucrurile serioase, în timp ce poezia adevărată a devenit un fel de mic dejun (suedez, fără îndoială!) anost, fără gust şi culoare, dar asezonat neapărat cu pornografia aflată la modă, umbră ticăloasă a celor mai frumoase sentimente omeneşti, şi aplaudată la scenă deschisă.
   Facem, fără alegere, lucrurile de mântuială, jucăm totul pe ultima carte şi când şi aceasta s-a năruit, ne consolăm repede: asta e!, fără să învăţăm nimic din toate prin care am trecut.
   Îmi dau seama că mă plasez şi eu printre meşterii în vorbe de care aminteam, cu atât mai de condamnat cu cât nu ofer soluţii. Dar mai există soluţii pentru halul de decădere în care am ajuns? Tare mă tem că nu.
   Ilustrul George Emil Palade, şi el bântuit de soarta noastră nedreaptă, afirma că noi, românii, avem o genă pe care nu o au multe popoare: a renaşterii din propria cenuşă. La o primă vedere, nu pare vorbă de clacă. Numai că nu poţi să admiţi cu seninătate că trebuie să ajungem mai întâi cenuşă, pentru ca mai apoi să redevenim ce-am fost. Unde să mai poţi găsi energiile pentru a lua totul de la capăt? Măcar practica „cuţitului la os“ intervine ceva mai timpuriu şi mai poate repara sau îndrepta ceva, înainte de finalul-final gata conturat. Dar şi ea pare erodată, amorţită, fiindcă se pare că tăişul cuţitului muşcă deja din os şi cam de mult.
   Oare de unde ne pot veni salvarea şi mântuirea? Să-i aşteptăm pe alţii să facă ce-ar trebui să facem noi? Să invocăm ipoteticul făraş de jăratic din poveste, care să ne scuture din amorţeala în care lâncezim? Cine să ni-l ofere? Sigur ne vom invita unii pe alţii şi vom asista cum se stinge (şi jăraticul are legile lui!). (…)
   Ne-am pus nădejdea în tineret. Dar tineretul e deja obosit, chinuit, tras pe sfoară şi dezgustat; lipsit de idealuri şi orizonturi limpezi, le caută în altă parte şi trăieşte de azi pe mâine; nu cunoaşte modelele (vezi „generaţia expirată“) şi nu crede în eroi, nu dă doi bani pe istorie şi trecut, nu ştie ce sunt acelea „modele“, pentru că i-au fost servite „paiaţe“ (…).
   Oare ce va fi? Ce se va întâmpla cu noi? Unde am ajuns? Unde vom ajunge?
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.