Newsflash
OPINII

Scriitori şi medici vienezi

de Dr. Al. TRIFAN - nov. 14 2013
Scriitori şi medici vienezi
Biblioteca din pod
 
   Se cunoaşte starea de exaltare care animă ultimele clipe ale bolnavilor de tuberculoză. Toată frenezia dorinţei de a trăi este cuprinsă în acestea. Tot aşa, societatea vieneză în anii ce au precedat Primul Război Mondial, care a produs prăbuşirea imperiului în fruntea căruia se afla, s-a lăsat dusă de un val de elan intelectual nestăvilit.
   Ceea ce a creat Viena în aceşti ultimi ani ai secolului al XIX-lea a rămas în cufărul de zestre al umanităţii. Sub arcadele curţii interioare ale Universităţii răsunau paşii studenţilor care audiaseră cursurile lui Wirchof şi Meynert sau care îl citiseră pe Freud, prietenul lui Arthur Schnitzler sau al lui Stefan Zweig. Acesta din urmă este cel care a scris prima biografie romanţată a marilor artizani ai metodelor medicinii spirituale: Mesmer, Mary Baker Eddy şi Freud. Titlul original este Die Heilung durch den Geist (Vindecarea prin spirit). Franz Anton Mesmer este părintele mesmerismului, adică al magnetismului animal din care a derivat hipnotismul şi toate terapiile pe care le practică medicina alternativă cu metale, diverse materiale sau cristale. Faptul că are loc un transfer natural de energie între animale şi obiectele înanimate este o credinţă adâncă, magică şi de neîndepărtat în gândirea prelogică a umanităţii.
   Cât despre Sigmund Freud, capitolul din carte ce îi este dedicat reprezintă doar un prim eseu romanţat al operei psihanalistului. Reiese clar că înclinaţia literară a lui Freud se datorează lui Zweig şi că unele nuvele ale sale îşi au rădăcini în psihologia abisală freudiană.
   Dar tocmai stilul uşor al lui Stefan Zweig este motivul pentru care unii îi refuză statutul de mare scriitor. Aceasta nu înseamnă că nu atrage prin voiciune, limpezime şi sentimentalism uşor, ceea ce face ca el să se mişte cu uşurinţă şi să delecteze cititorii cu miniaturi istorice romanţate, situându-se aproape de un Georges Lenôtre. Aşa se face că schiţele din culegerea Die Sternstunden der Menscheit (Orele astrale ale omenirii), tradus şi în limba română, să constituie o lectură delectantă. Una din ele chiar se pretează la comentarii medicale. Este vorba de Reînvierea lui Georg Friedrich Händel. Compozitorul, aflându-se la Londra, în a doua jumătate a vieţii sale face accident vascular cerebral probabil vertebro-bazilar. După ce descrie cu validitate examenul neurologic al compozitorului aflat în comă, schiţa relatează revenirea conştiinţei şi treptata sa recuperare neurologică. Autorul consideră o minune faptul că, după un timp, Händel găseşte resurse de a continua să compună. Această aproape restituţie ad integrum a geniului lui Händel este considerată de autor un miracol. Neurologii cu experienţă ştiu însă că uneori coma într-un accident vascular cerebral vertebro-bazilar poate să aibă drept urmare ieşirea pacientului din comă şi revenirea sa către normal. Romanul Ungeduld des Herzens, tradus în limba română cu titlul „Suflete zbuciumate“ are ca personaj secundar o pacientă des întâlnită în clinici neurologice. Edith, o tânără paralitică, se îndrăgosteşte arzător de locotenentul Hofmiller, care îi împărtăşeşte doar cu parcimonie sentimentele. TotuşI, mila, rugăminţile tatălui fetei şi sfaturile doctorului Condor îl determină să accepte să devină logodnicul ei. Contrar multor păreri privitoare la căsătorie, mila se dovedeşte a fi o umbrelă mult prea mică pentru iubire. Nu numai medicina, dar şi psihopatologia apare în nuvelele lui Zweig. Cunoscut şi pătruns oarecum în vocabularul cotidian, titlulAmok se referă la un fel de nebunie malaesiană intrată cu drept de cetate în psihiatria etnografică. Aici, un tânăr medic povesteşte cum în jungla unei insule din Oceania, o necunoscută dezlănţuie patima şi nebunia. Nu este greu de recunoscut aici influenţa profesorului pulsiunilor inconştiente, medicul vienez şi prieten apropiat, Sigmund Freud.
   Modernul domeniu al victimologiei a fost intuit în nuvela Schachnovelle (Jucătorul de şah, Nuvela despre şah), publicată în anul 1942, nu cu mult înainte de sinuciderea sa. Pe un pachebot de lux, un străin înfruntă un campion mondial la şah. Cum şi-a câştigat el oare abilitatea la vârf a gimnasticii mentale? Victimă a torturilor şi interogatoriilor Gestapoului, care urmărea să-i stoarcă informaţii despre bunurile ascunse de familia imperială austriacă, este deţinut mult timp în izolare celulară. Aici îşi exersează mintea cu un manual de partide de şah furat de la anchetatori. Combinaţia dintre deprivarea senzorială a recluziunii şi învăţarea pe dinafară a partidelor de şah îi ascute în mod inimaginabil mintea. Memoria fabuloasă a eroului este astăzi un fapt des întâlnit în psihologia carcerală. Printre altele, epica scurtă a lui Stefan Zweig exemplifică concepţia lui Goethe după care o nuvelă, spre deosebire de o povestire obişnuită, trebuie să relateze o întâmplare nemaiîntâlnită.
   Romanul tradus în limba franceză cu titlul Vingt-quatre heures de la vie d’une femme (Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei) poate interesa pe acei psihiatri care se ocupă de un nou capitol al acestei specialităţi – compulsive gambling (jocul de noroc compulsiv) sau altfel spus, mania jocurilor de noroc. Acţiunea se petrece pe Riviera franceză unde, la cazinoul din Monte Carlo, o tânără văduvă se îndrăgosteşte de un tânăr, împătimit atras de ruletă, cu care are o idilă de o noapte, după care încearcă să-l convingă să renunţe la jocurile de noroc. Nu reuşeşte, acesta renunţând la o dragoste promiţătoare pentru a arunca în joc banii primiţi de la „binefăcătoarea“ sa de douăzeci şi patru de ore, sucombând însă până la urmă pasiunii sale obsesive de jucător înrăit, care i-a luat viaţa împingându-l la suicid. Tabloul psihologic al meandrelor chinuitoare din stările afective ale compulsiei jocurilor de noroc este redat de scriitor cu un spirit de observaţie psihologic ascuţit, putând alimenta textul unui articol de specialitate. Despre acest roman, Maxim Gorki a spus că nu a mai citit ceva care să aibă atâta profunzime.
   Să fie oare acest tragism care impregnează atmosfera intelectuală a Vienei de la cumpăna dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea o premoniţie, un cântec de lebădă al unui imperiu care se prăbuşea în Primul Război Mondial? Sinuciderea era actul care se ivea frecvent în Austro-Ungaria, aşa cum se întâmplă domnişoarei Else a lui Arthur Schnitzler, în romanul care se încheie cu o mişcătoare descriere a simptomelor produse de ingestia unei doze letale de veronal.
   Criticii scriitorului s-au împărţit în două tabere. Unii i-au reproşat că mizând pe facilitatea lecturii, a adoptat un stil superficial; alţii au recunoscut în uşurinţa condeiului său un desăvârşit povestitor. În ceea ce mă priveşte, nu pot să nu mărturisesc faptul că întâlnirea cu emanaţia cizelării giuvaericale a intelectualităţii psihanalitice, focalizată pe frământările ascunse ale psihicului şi dezvoltând o aprofundată cunoaştere a fenomenelor mentale abisale şi de limită, a avut o influenţă covârşitoare asupra drumului profesional pe care l-am urmat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe