Newsflash
OPINII

Schimbare să fie, dar să n-o știm noi!

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - ian. 24 2020
Schimbare să fie, dar să n-o știm noi!

Mi-ar plăcea să pot vedea schimbările de specialitate așa cum se pot vedea zborurile avioanelor, în timp real.

Mi-ar plăcea să pot vedea schimbările de specialitate așa cum se pot vedea zborurile avioanelor, în timp real. Cineva să gândească și să construiască o platformă, iar tu, persoană interesată de migrația lucrătorilor sanitari, să poți deschide aplicația și să te uiți cum și de unde decolează rezidenții și unde aterizează sau în ce loc se parașutează.

Schimbarea specialității în care a fost confirmat rezidentul, aterizarea adică, este posibilă, conform Ministerului Sănătății, după un nou concurs de rezidențiat ori, „în cazuri justificate”, planarea se aprobă printr-un ordin de ministru, dacă jălbașul a îndeplinit condițiile minime de la specializarea solicitată. Anual, fiecare an sau promoție are specialitățile sale deficitare.

De-a lungul vremii am constatat că studenții de la medicină devin mai neguroși când ajung în anul V și VI. Parcă le era mai clar în anul I ce specialitate le-ar plăcea să urmeze. Sunt multe piste pe care putem să lansăm idei în privința confuziei în care se află medicinistul din anii terminali. Puțini au curajul să vorbească despre faptul că se simt epuizați, că s-au pierdut pe sine și că nu se văd distribuiți într-un film, așa cum se imaginau în liceu, în timp ce urmăreau nu știu ce serial american cu salvatori de vieți fericiți. Se plâng pe rețelele de socializare de calvarul prin care trec încercând să lectureze texte mai mult asamblate decât scrise coerent și să sublinieze în zeci de culori tabelele cu date „din care se vor face sigur teste la rezidențiat”. Vorbesc despre sute de cești de cafea, distribuie frenetic imagini cu „înainte” și „după” facultatea de medicină, se amuză amar urmărind filmulețe în care sunt ironizați tocilarii și, pagină cu pagină și marker după marker, timpul îi așază în bănci. Cerculețele negre le vor aduce bucurie sau tristețe. Unora, ambele.

Punctajul obținut îi pune în fața „celei mai mari alegeri”, așa cum mulți mi-au spus, după ce au plecat de la teleconferința care i-a aruncat în viața profesională. Unii nici nu au „ales” bine, că se și gândesc la schimbarea specialității sau a centrului universitar. Sunt cazuri în care specialitatea pe care au ales-o, forțați de punctaj, e necazul, pentru alții, colectivul în care urmează să „intre”. Există strigăte de bucurie și telefoane de felicitare destule. Dar mereu și în fiecare se perpetuează o stare care păstrează ceva din vremea în care nu-și achiziționaseră încă masivele volume pe care urmau să le „tocească”.

Deși vorbesc pe înțeles, ei nu îi pot pricepe... Asta e realitatea începutului de an pentru zeci de rezidenți. Cei care le-au fost profesori sau asistenți, în urmă nu cu mulți ani, le par diferiți, mult prea diferiți față de cum îi păstra memoria lor undeva. Povestea pe care și-au țesut-o în imaginație nu se potrivește cu realitatea. Cui să spună, la cine să se plângă? Plâng mult și schimbă sute de mesaje cu alți nefericiți, golesc rafturile cu lichide îmbuteliate, se îmbracă în fum sau caută soluții de schimbare.

Nu știm să renunțăm și să plecăm. Știm prea bine să ne lăsăm purtați spre ținuturi străine nouă, să ne prefacem mulțumiți și să ne temem de judecata unora care nici măcar nu ne știu bine numele. Nu avem curajul să-i înfruntăm pe părinți și să le spunem că nu e locul nostru în spațiul în care ne-au forțat să ajungem.

Recent, o doamnă, medic primar chirurg, lector al textelor pe care le public în acest săptămânal medical, m-a tras deoparte după o lansare de carte și mi-a spus: „Dacă puteți, vă rog, scrieți că ar trebui ca în medicină să se dea o lege ca, după 40 de ani, să putem să facem altceva, că m-am săturat să îmi spun, în fiecare dimineață, că trebuie să mă trezesc, că trebuie să fiu la raport, că trebuie iar să văd bolnavi...”. Și nu e singurul medic pe care l-am auzit spunând sau scriind astfel de gânduri. Nu știu cine și dacă e sincer la interviurile în care afirmă că ar urma aceeași profesie dacă și-ar începe viața de la capăt. Ați putea spune acum: „De ce nu pleacă din sistem cucoana asta dacă nu îi mai place?”, dar nu știu dacă asta este soluția.

La un mare spital de psihiatrie s-au prezentat recent noii rezidenți – foști rezidenți în specialități pe care le-au considerat „grele”. Și le-au schimbat pe una „ușoară”. Ei n-au plâns prea mult, au acționat spre ușurarea vieții lor. Oare și a pacienților cu afecțiuni psihice?

Visul unui viitor rezident era să-și cumpere o mașină foarte scumpă și, ca să se motiveze în timp ce studia, înainte de rezidențiat, și-a lipit pe perete un afiș mare cu acea mașină. De fiecare dată când se moleșea intelectual, privirea înspre afiș iute îl revigora. Poate că acum visul s-a materializat pentru el, dar știu că pentru o fostă studentă dorința a devenit realitate: conduce o mașină albă, de teren, încălțată în stiletto roșii. Și se amuză mereu când îi vede pe bolnavi cum „țopăie”, încercând să se ferească din calea doamnei motostropitoare. Păcat! Ei nu știu expresia folosită odinioară de cei din nordul Moldovei: „Dacă e să te stropească, mai bine să te stropească o supă grasă!”

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe