Newsflash
OPINII

Sănătate orală cu vorbe frumoase şi monopol

de Dr. Mihail CĂLIN - sept. 21 2012
Sănătate orală cu vorbe frumoase şi monopol
   Deşi nu se numără printre evenimentele din calendarul OMS, Ziua mondială a sănătăţii orale a stârnit anul acesta la noi în ţară mult interes (şi niscaiva interese), dacă ţinem cont de campaniile sociale iniţiate cu această ocazie. Având susţinerea a două mari companii, „Zâmbeşte România“, parte a Platformei europene pentru o sănătate orală mai bună, îşi propune să crească gradul de conştientizare şi educare în privinţa importanţei igienei orale, pentru început în 14 şcoli din Deltă, iar apoi, timp de patru ani, în grădiniţe şi şcoli din restul ţării. În debutul campaniei, la Palatul Parlamentului a fost organizată o masă rotundă, prezentată ca o ocazie pentru cei prezenţi de a dezbate modul de dezvoltare a unor programe de educaţie şi prevenţie pentru îmbunătăţirea sănătăţii orale de la noi. Cum a decurs această dezbatere? Unul dintre secretarii de stat din MS prezenţi a anunţat intenţia instituţiei de a demara la anul un astfel de program de sănătate, arătându-se pregătit să folosească ideile născute din această consfătuire... După care a plecat, înainte ca ea să înceapă efectiv. Un alt secretar de stat, de data aceasta de la Ministerul Educaţiei, a venit la evenimentul anunţat de mai mult de o săptămână fără să ştie câte cabinete stomatologice există în şcoli, dar a promis că se va interesa. În faţa acestor dovezi de angajament al autorităţilor faţă de subiect, nu ştim ce succes vor avea propunerile reprezentanţilor locali sau naţionali ai Colegiului Medicilor Dentişti – de înfiinţare a unor noi specialităţi, de atragere a medicilor către zonele urbane defavorizate şi rurale sau la extinderea discuţiei şi dincolo de stomatologia pediatrică. O veste bună a venit însă de la celălalt secretar de stat din MS: se lucrează la un capitol dedicat medicinii dentare, care pare să fi fost scăpat din vedere la scrierea proiectului de lege a sănătăţii intrat deja în dezbatere publică... Chiar şi aşa, după o oră şi jumătate, reprezentanţii stomatologilor plecau de la dezbatere cu sentimentul că şi în anii următori se vor purta aceleaşi discuţii.
   Concomitent, cu sprijinul unei alte companii, o societate ştiinţifică stomatologică a lansat în Bucureşti o campanie similară, în cadrul căreia, până la finalul lunii, se oferă consultaţii gratuite, incluzând şi testări pentru depistarea cancerului oral, o Cenuşăreasă mediatică faţă de carii şi chiar parodontopatii. Ar putea părea curios că din cei 1.000 de membri la nivel naţional, singurii care efectuează consultaţiile sunt colegii din clinica pe care chiar şeful societăţii o coordonează. Există însă un motiv întemeiat: doar această clinică are un dispozitiv performant cu lumină polarizată, capabil să detecteze rapid formele incipiente de cancer, simpla examinare necesitând, potrivit şefului societăţii şi al clinicii, prezenţa chirurgului OMF. În România, de Ziua sănătăţii orale, deciziile CMDR, conform cărora medicii dentişti de orice grad şi specialitate pot face controlul oncologic preventiv, nu mai sunt, deci, valabile.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe