Am avut şi noi odată ocazia să ne aliniem
unor ţări din Uniunea Europeană cu experienţă în domeniul controlului
tabagismului care susţineau, pe bună dreptate, noile propuneri de Directive ale
UE în domeniul consumului de tutun. Am avut o şansă şi, conform tradiţiei, după
o bâlbâială la nivelul Ministerului Sănătăţii şi după un memorandum susţinut de
ministrul Economiei, am ratat-o cu brio. Ne-am pus întrebarea de ce? De fapt am
realizat că acolo unde „lobby“-ul industriei tutunului este extrem de puternic,
acolo acele ţări s-au opus tuturor măsurilor de control al tabagismului.
Argumentele aduse de ministrul economiei
sunt de-a dreptul hilare. Avem puţin cancer pulmonar şi costurile de tratament
ale acestor bolnavi sunt cu mult sub veniturile realizate din accizele pe ţigări,
venituri importante şi, de aceea, nu putem să supărăm ”al doilea contributor la
bugetul ţării”. Sigur că aş putea întreba retoric pe ministrul Economiei, dar şi
pe prim-ministru, cum a ajuns România, din multitudinea de contributori din diferitele ramuri
industriale şi din agricultură, să trăiască din veniturile
din vânzarea de tutun? Se mai pune întrebarea care sunt veniturile din
industria alimentară (ce ne facem cu cei care mănâncă în fiecare zi?), din
utilităţi (cei care consumă zilnic curent, gaze, combustibil)? Mai ales că aici
sper că vorbim de 19 milioane de români şi nu de 6 milioane de consumatori de
tutun. Probabil că cei 19 milioane mănâncă şi beau insuficient şi sunt de aceea
catalogaţi a fi doar consumatori, pe când fumătorii (recte industria tutunului)
sunt cei care sunt „producătorii“, contributori la bugetul statului, fără a
cheltui nimic din bugetul Sănătăţii din momentul în care se îmbolnăvesc.
Vom încerca să demontăm argumentele unui
economist, care are doar o privire rece, de ansamblu a „valsării” acestor cifre
de la un an la altul, cu argumente medicale cu impact economic pe termen lung.
Prima
problemă a memorandumului este sursa afirmaţiilor acestuia. Cine a scris de
fapt poziţia naţională a României? Există afirmaţii în memorandum care sunt
adaptate sau copiate direct din documente sau prezentări ale industriei
tutunului, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la sursa acestei poziţii
şi credibilitatea procesului de decizie. Exemplele cu citate din memorandum
sunt multiple.
• „Interzicerea
unor categorii de produse poate determina o contracţie a pieţei de 20,36%“.
Acest procent este identic cu cifra avansată şi de Polonia în urma unui „lobby“
intens al industriei tutunului. În consecinţă, nu am fost surprinşi că între
cele patru state care s-au opus la vot acceptării directivelor se afla şi
Polonia. Nu există nicio fundamentare a acestei cifre, care contravine datelor
oficiale şi care se regăseşte numai în corespondenţa unor producători de tutun
către instituţii guvernamentale.
• „Complexitatea pachetului este prima şi cea
mai importantă linie de apărare împotriva contrafacerii“. Un reprezentant
al unui producător de tutun a făcut exact aceeaşi afirmaţie, cuvânt cu cuvânt, în
faţa Parlamentului European în martie 2013. Înregistrarea este publică şi
disponibilă pe site-ul PE. Dacă ne gândim că pachetul are misiunea sa importantă
în atragerea şi îngroşarea rândurilor fumătorilor, e de înţeles de ce se apără
cu atâta ferocitate dreptul de a avea pictogramele reduse la minim. Pe de altă
parte, poate că este vremea ca şi guvernul nostru să afle că în alte ţări,
precum Australia, după un proces care a durat mai mult de an cu industria
tutunului, s-a aprobat în final utilizarea pachetului generic tocmai pentru a
estompa misiunea de „reclamă pro fumat“ a acestui ambalaj. Pictogramele sunt,
de fapt, prima linie de apărare împotriva atragerii de noi fumători.
• „Reducerea consumului se poate face prin
alte mijloace“ – este un argument avansat în mod puternic de industria
tutunului împotriva oricăror măsuri, inclusiv a reglementării produselor. De
fapt se urmăreşte indirect dezorganizarea unor acţiuni concertate, a
strategiilor de succes aplicate în multe ţări unde coerenţa politicilor, de la
nivel UE la cel local, a avut un impact pe consum.
Pe de altă parte,
recomandările experţilor din domeniul sănătăţii din România, exprimate public,
dar şi în corespondenţa către ministerele implicate, nu a fost luată în
considerare. Scrisorile deschise către ministrul sănătăţii, către premier,
semnate de 28 de asociaţii profesionale şi ONG-uri, nu au primit un răspuns
sau, dacă au primit acest răspuns din partea Ministerului Sănătăţii,
acesta s-a contrazis ulterior prin reacţia
avută la întâlnirea de la Bruxelles.
Anual, România înregistrează
peste 41.000 de decese cauzate de consumul de tutun. Aceste boli sunt printre
cele mai costisitoare pentru sistemul de sănătate, dar şi pentru societate în
general, bolnavii fiind frecvent scoşi din circuitul social şi profesional prin
pensionare medicală precoce. Ceea ce nu ştie ministrul economiei, şi poate să
primească dacă este interesat de la ministrul sănătăţii, se referă la modul cum
sunt înregistrate aceste cauze. Există o subraportare clară, o subevaluare a impactului şi a numărului de decese pentru
că nu există registre naţionale funcţionale pentru cancere (nu doar cele
pulmonare), acoperind întreaga suprafaţă a ţării, nu există registre de boli
cronice obstructive şi exemplele pot continua cu duiumul doar pur pe plan
statistic.
Memorandumul
a susţinut în continuare că unul din obiectivele propunerii de Directivă este
reducerea fumatului în statele membre, acesta putându-se atinge prin aplicarea
corespunzătoare a legislaţiei curente alături de prevederi echilibrate adaptate
situaţiei economice a fiecărui stat membru. A uitat să specifice că legislaţia
românească de control a tabagismlui, în mod voit sau nevoit, la ora actuală
arată ca un şvaiţer. Nu ştim şi nu am înţeles de ce această legislaţie făcută
pentru protecţia unei naţiuni este amânată atât de des, în ciuda promisiunilor şi
a interesului public clar.
Modul
în care a fost întocmit memorandumul este deci defectuos şi nu acoperă decât o
parte a problemei. Dar tot în memorandum am găsit şi o multitudine de probleme
de conţinut: argumente găunoase şi date false.
Argumente false
Dacă
obiectivul propunerii este într-adevăr îmbunătăţirea funcţionării pieţei
interne şi el este pus în contextul, conform tratatului UE, de atingere a unui nivel ridicat de protecţie a
sănătăţii, atunci ce facem cu obiectivul
de a preveni fumatul în rândul copiilor şi al tinerilor, ceea ce ar putea
atrage indirect o reducere a fumatului pe termen mediu şi lung. Neacceptarea măsurilor
din Directiva UE ar încuraja relansarea tabagismului şi creşterea continuă a
prevalenţei fumatului, în condiţiile în care nu este prevăzută o scădere
imediată sau drastică a fumatului în rândul celor care sunt deja consumatori de
tutun în urma acestor propuneri (sau în lipsa acestora). Acesta este un aspect
esenţial în a înţelege efectele economice ale propunerii de directivă care a
trecut.
În
plus, obiectivul de reducere a fumatului nu se poate atinge numai prin măsuri
naţionale. România poate adopta măsuri naţionale în alte domenii legate de
controlul tutunului, de exemplu interzicerea fumatului în spaţiile publice (o
lege care nu este respectată nici măcar în forma trunchiată care există în
prezent), sau interzicerea panourilor publicitare, măsuri care nu au o dimensiune
europeană, dar nu poate acţiona unilateral în acele domenii acoperite de
legislaţia europeană. Legislaţia europeană limitează acţiunile pe care le pot
lua statele membre în domeniul reglementării produselor, al publicităţii
transfrontaliere, şi parţial al impozitării (acciza minimă). De aceea, orice
progres în aceste domenii nu se poate face decât la nivel de UE.
O
altă aserţiune falsă din memorandum este legată de impactul negativ asupra
bugetului de stat al proiectului UE. În memorandum se arată că în ciuda unei scăderi
substanţiale a consumului de ţigarete între 2007 şi 2012, veniturile bugetare
s-au dublat datorită creşterii accizelor şi unui mai bun control al
contrabandei, mai ales în perioada 2010–2012. Aceasta arată că şi o scădere
drastică a consumului se poate face fără pierderi bugetare, printr-un mai bun
management fiscal (accize + combaterea comerţului ilicit). În aceste condiţii,
este ilogic a afirma că o măsură, care preconizează o scădere de 2% a fumatului
undeva spre 2021–2022 ar afecta bugetul într-un mod semnificativ. De ce? Motive
sunt multe.
Directiva
va afecta mai ales tinerii (13–18 ani), care optează mai degrabă pentru produse
premium deoarece ele oferă „glamour“, aspect exterior plăcut, ocazia să arăţi că
ai bani, „să te dai mare“. Reducerea fumatului în acest grup este un scop în
sine. Dar adolescenţii nu sunt mari plătitori de accize deoarece nici nu consumă
multe ţigări pe zi şi nici nu-şi cumpără, de obicei, singuri ţigările (în condiţiile
în care vânzările legale nu se pot face sub 18 ani). În al doilea rând,
Directiva, presupunând adoptarea cea mai rapidă în 2014, nu va intra în vigoare
până în 2016, cu o perioadă de implementare de minimum doi ani. O perioadă de
cinci ani pentru o scădere de 2% înseamnă că acest efect s-ar vedea cel mai
devreme în 2023. Până atunci, se preconizează creşterea în continuare a
accizelor cu mult mai mult de 2%, şi îmbunătăţirea controlului contrabandei
inclusiv cu sprijin european (o nouă strategie UE a fost adoptată la 6 iunie în
acest scop). Toate acestea vor îmbunătăţi încasările bugetare. În plus, creşterea
accizelor este modul cel mai eficace de a creşte încasările bugetare. Este
demonstrat că creşterea preţului pachetului de ţigări cu 5–10% induce o
diminuare cu 3–5% a numărului de fumători.
De ce, atunci, să întârziem aplicarea de
strategii verificate şi eficace în timp?
Memorandumul
a susţinut că interzicerea unor categorii de produse va duce la o reorientare a
consumatorilor către produse de contrabandă, care ar fi inerent mai periculoase,
şi pierderi bugetare de 1,5 miliarde de lei. Această afirmaţie este falsă. După cum am demonstrat mai sus, nu
vor fi pierderi bugetare în următorii 10 ani; mai mult, dacă acestea ar exista,
vor fi minime.
Produsele
care ar putea fi interzise includ ţigările „slim“ (care sunt produse în mod
special pentru fete şi tinere femei), care au o cotă de piaţă de 9,7%, şi cele
aromate (inclusiv mentolate, care sunt extrem de atractive pentru adolescenţi şi
tineri), care au o cotă de piaţă de 5,5%*. Memorandumul a susţinut că toţi aceşti
consumatori se vor reorienta către piaţa ilicită, determinând o contracţie a
pieţei de peste 20%. În primul rând, aritmetica este problematică şi cel mai
mare duşman aici. Cele două categorii se suprapun parţial (mare parte din ţigările
„slim“ sunt şi mentolate), deci cota de piaţă reală a acestor produse e mai mică
de 15,2% (în niciun caz 20%).
În
al doilea rând, consumatorii sunt dependenţi de nicotină, nu de forma sau aroma
caracteristică a ţigărilor. Fumătorii adulţi se vor reorienta către produse
clasice, în condiţiile în care eficienţa controlului contrabandei se va menţine
sau va creşte. Prin urmare, încasările din accize nu se vor modifica
semnificativ. Copiii şi tinerii nefumători, ori fumătorii ocazional, în condiţiile
interzicerii acestora vor fi mai puţin atraşi de aparenţele inofensive ale ţigărilor
cu gust disimulat sau cu alt aspect decât
cel de tutun, contribuind astfel şi la obiectivul de prevenţie a fumatului.
Memorandumul
a mai susţinut o poziţie anacronică privind
etichetarea produselor din tutun. Memorandumul a pledat pentru:
• Eliminarea posibilităţii de a adapta o
parte din avertismentele sanitare în funcţie de evoluţiile cunoştinţelor şi ale
cercetării ştiinţifice este contrară mersului actual al studiilor despre
fumatul activ şi pasiv. Se ştie că rulajul acestor avertismente are rolul şi
misiunea de a reînnoi mesajele de sănătate pentru a elimina efectul de obişnuinţă,
„o imagine valorând mai mult decât 1.000 de cuvinte“.
• Mărimea avertismentelor redusă la 45% din
suprafaţa pachetului, mai puţin decât avertismentele actuale în vigoare în România,
de 48% (propunerea Comisiei: 75%; cea mai bună practică europeană este în
Belgia: peste 60%) este contrară evoluţiei pe plan mondial a acestui tip de marcaj.
Este deci o poziţie regresivă care
nu poate atinge un obiectiv de mai bună informare a consumatorilor şi care ar
fi un pas mare înapoi atât pentru noi, cât şi pentru multe din cele 27 de ţări
din UE.
• Invocarea acordurilor de comerţ internaţional
este de asemenea eronată. Nu există, în acest moment, niciun litigiu la
Organizaţia Mondială a Comerţului privind avertismentele sanitare de 75% (sau
mai puţin).
Memorandumul
era şi împotriva oricărei forme de standardizare a pachetelor, inclusiv a interzicerii
unor descriptori înşelători care pot sugera efecte pozitive ale produselor din
tutun pentru sănătate sau stil de viaţă. Aceşti descriptori, în realitate,
contribuie la atractivitatea produselor din tutun pentru tineri; unii din aceşti termeni au fost deja interzişi, chiar în
condiţiile în care interdicţia a reprezentat o restrângere a utilizării
drepturilor de proprietate intelectuală. Curtea Europeană a decis că este în interes public şi este justificată restrângerea
utilizării unor mărci („light“, „mild“ sunt termeni deja interzişi pentru
tutun).
O
altă afirmaţie eronată era legată de complexitatea ambalajului, ce este prima şi
cea mai bună linie de apărare împotriva contrafacerii. Dar însăşi industria
tutunului** afirmă că şi cele mai complexe elemente de ambalaj, inclusiv timbre
fiscale, se pot falsifica în câteva săptămâni.
Cine plăteşte
Memorandumul
a mai susţinut eliminarea unor prevederi menite a contribui la un mai bun
control al lanţului de distribuţie, implicit la reducerea contrabandei şi a
contrafacerii. Această poziţie este în directă contradicţie cu teama de creştere
a comerţului ilicit, exprimată pe tot parcursul memorandumului.
Se
ştie că măsurile de trasabilitate şi identificare a produselor vor avea un
impact semnificativ asupra controlului lanţului comercial de-a lungul acestuia.
Eliminarea lor va scădea capacitatea statelor membre de a readuce consumul de
tutun în sfera legală, şi va afecta mai ales statele de frontieră, inclusiv România.
De ce, atunci, susţine Ministerul Economiei eliminarea acestora?
Dacă
luăm în considerare declaraţia pentru articolul HotNews.ro din 13 iunie 2013
a ministrului economiei, avem răspunsul:„Susţinem directiva, dar în aşa fel incât
să nu fie afectată industria tutunului! Este al doilea mare contributor la
bugetul statului după Petrom“. Dar până şi această explicaţie este bazată
pe date false. În realitate, cea mai mare parte a veniturilor bugetare din
tutun provine din accize, nu din impozite plătite de industrie. În realitate,
consumatorul este al doilea mare contributor la veniturile bugetare! Acciza constituie 55% din preţul total al ţigărilor
(calculat în raport cu preţul mediu ponderat). Chiar şi aşa, România are unul
dintre cele mai scăzute niveluri ale accizelor la ţigări, deci ar putea să îşi
eficientizeze mai mult încasările. De
aceea am susţinut mai sus că Guvernul României ar putea creşte substanţial
veniturile din tutun prin creşterea accizelor, chiar în condiţiile unei scăderi
a consumului. Dat fiind că cererea de tutun este inelastică, creşterea preţurilor,
implicit a încasărilor, va depăşi întotdeauna scăderea consumului. Studiile
economice arată în general un raport de 3–5 procente scădere a consumului la
10% creştere a preţului (la consumul din România, acestea se traduc într-un
punct procentual al consumului total), cu efecte mai accentuate pentru tineri şi
femei***.
Revenind
în final la costuri, există câteva realităţi incontestabile pe care orice
economist ar trebui să le ia în calcul:
• fumătorul plăteşte de două ori: o dată când
cumpără tutunul şi a doua oară când plăteşte cu viaţa sau cu unele suferinţe
cronice, prelungite, extrem de costisitoare pentru el şi familia lui;
• din păcate, alături de el plăteşte şi fumătorul
pasiv şi cei 70–73% din nefumători care nu au nici măcar păcatul de consumatori
de tutun;
• afacerile industriei tutunului, câştigurile
acestora (multe din aceste companii având la sfârşit de an venituri mai mari
decât bugetul ţării noastre) sunt extrem de „slab impozitate“ faţă de factura
de plată pe care o achită Ministerul Sănătăţii cu costurile directe şi indirecte rambursate de Casa Naţională
de Asigurări. Iar profiturile sunt exportate către acţionarii acestora, deci
nici măcar nu rămân în România să contribuie la investiţii şi creştere economică.
De fapt se adevereşte proverbul românesc că
ce luăm pe mere dăm pe pere. Fructele cu care rămânem sunt, din nefericire, otrăvite.
Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN,
Institutul de
Pneumologie „Marius Nasta“,
Anca TOMA,
Smoke Free
Partnership, Bruxelles,
Cornel Radu LOGHIN,
ENSP – Bruxelles
*Conform datelor
furnizate oficial de producători către Ministerul Finanţelor Publice.
**http://www.pmi.com/eng/documents/Codentify_E_Brochure_English.pdf
*** Chaloupka, FJ,
„Macro-Social Influences: The Effects of Prices and Tobacco Control Policies on
the Demand for Tobacco Products“, Nicotine and Tobacco Research 1(Suppl
1):S105-9, 1999.