Newsflash
OPINII

Rolul echipei în îngrijirile paliative

Rolul echipei în îngrijirile paliative
     Peste 200 de participanți au fost prezenți la Alba Iulia, în perioada 26–28 octombrie, pentru Conferința națională de îngrijiri paliative, organizată de Asociația Națională de Îngrijiri Paliative (ANIP) și Fundația Hospice „Casa Speranței”. Programul reuniunii a cuprins mai multe sesiuni tematice, sesiuni plenare și de comunicări orale, precum și ateliere de lucru. Nu mai puțin de 58 de lucrări științifice au fost prezentate.
     Grupul de specialiști coordonat de conf. dr. Daniela Moșoiu a prezentat, în cadrul unei sesiuni plenare, raportul „2017–2018: ani de răscruce în dezvoltarea îngrijirii paliative în România”, potrivit căruia în țara noastră există 125 de furnizori de servicii de îngrijiri paliative. A fost anunțată, cu această ocazie, înființarea Grupului de lucru pentru paliație și oncologie în cadrul Societății Române de Medicina Muncii.
     Pe plan educațional, am aflat că, în urma unui efort susținut de advocacy, a fost aprobat Ord. m. s. nr. 942/2017, care include și îngrijirea paliativă ca viitoare specializare pentru asistenții medicali, urmând ca primele cursuri să înceapă în martie 2018. Anul viitor, odată cu împlinirea a 20 de ani de existență a ANIP, va fi elaborat catalogul aniversar 2018. Din totalul lucrărilor, 25 au fost pe tema paliației în oncologie (îngrijiri paliative în oncopediatrie), nutriției (cașexie și malnutriție), radioterapiei (tratamentul durerii), psihoterapiei și implicațiilor ei în tratamentul complex al durerii, precum și aspectelor legate de terapia de grup și hipnoza clinică, îngrijiri paliative, fundraising, limfedemul și îngrijirea stomei.
     Personal, am prezentat o lucrare privind rolul radioterapiei în tratamentul durerii în cancer, pornind de la experiența Centrului de radioterapie „Amethyst” din Otopeni în tratamentul paliativ. Am subliniat, astfel, importanța comisiei oncologice, așa-numitul „tumor-board”, în cadrul căreia se decide indicația unui tratament oncologic corespunzător stadiului bolii și stării generale a pacientului. Tot în cadrul acestei comisii se discută și se decide și tratamentul paliativ.
     Radioterapia este cea mai eficientă și ieftină metodă de tratament paliativ în oncologie. Principalele ei indicații sunt reprezentate de tratamentul metastazelor la distanță. Cea mai frecventă, cu implicații majore asupra calității vieții pacientului, este metastazarea la nivelul sistemului osos, care îi periclitează acestuia stabilitatea și funcționalitatea. Metastazarea la nivelul sistemului nervos central reprezintă o urgență medicală, ca și sângerările produse de recidivele tumorale, frecvente la cancerele din sfera ginecologică, tumorile vezicale și cancerele gastrice și esofagiene.
     În România, accesul rapid la o asemenea măsură terapeutică este extrem de greu și întârziat, din cauza lipsei înzestrării cu aparatură a centrelor de radioterapie și a medicilor specialiști, fizicienilor medicali, precum și lipsei unui centru de formare a asistenților medicali de radioterapie. În România, din cei 35.000 de pacienți care necesită tratament cu radioterapie într-un an, doar 18.000 au acces la el în timp util. La anumite centre, timpii de așteptare până la prima ședință de radioterapie ajung și la o lună. La cazurile paliative, această durată de așteptare este inacceptabilă. 
     Adina Moraru, psiholog clinician și psihooncolog în cadrul Amethyst, a vorbit despre importanța psihoterapiei în tratamentul durerii. Dupăprezentarea unui studiu propriu, din care rezultă felul în care efectul radioterapiei sau al chimioterapiei asupra simptomatologiei produse de tumora primară sau a metastazelor a influențat pozitiv starea psihică a pacienților, aceasta a vorbit și despre experiența și recomandările în acest sens ale Societății americane de oncologie și cele ale Memorial Sloan Kettering Center din New York.
     În cadrul sesiunii de încheiere a lucrărilor conferinței, doctorul Răzvan Curcă, oncolog la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, a prezentat noutățile în terapia durerii, rezultatele automonitorizării raportate de pacienți și factorii care ar recomanda serviciile de îngrijiri paliative de specialitate. Acesta a insistat pe faptul că pacienții și familiile lor ar trebui îndrumați către echipele interdisciplinare de îngrijiri încă de la aflarea diagnosticului și să beneficieze de aceste servicii în paralel cu tratamentul oncologic.
     Medicul din Alba Iulia a mai spus că totul trebuie gândit ca un sistem unitar, care să permită continuitatea serviciilor de îngrijiri, întrucât acești pacienți au nevoi multiple și necesită o asistență în echipă: „E nevoie de o echipă de îngrijiri paliative care să includă cel puțin un medic, un asistent, un asistent social, psiholog, consilier de îngrijire spirituală”, a explicat Răzvan Curcă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe