Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Riscurile pentru sănătate ale muncii didactice

Viața Medicală
Psih. Vasile BAGHIU vineri, 16 septembrie 2016

    Profesorii sunt expuși unor factori de risc pentru sănătate despre care se vorbește public prea puțin. Munca didactică ține, evident, de vocație și adesea acesta este singurul aspect care îi motivează pe cei ce și-au luat asupra lor misiunea nobilă de a-i educa pe copii și tineri. Din păcate însă, statutul profesorilor în societatea noastră este în cădere. Prost remunerați, desconsiderați uneori chiar de la nivelul cel mai de sus al statului, majoritatea continuă să-și facă datoria pe drumul unui fel de apostolat care ar merita mai mult sprijin din partea noastră.

 
 
 
 

Stresul ocupațional

 

    Deși nu există diferențe semnificative în privința riscului de afectare a sănătății mentale față de alte categorii profesionale – cu excepția observării unei prevalențe mai mari a tulburărilor de anxietate pe întreaga durată a vieții (1), stresul ocupațional și sindromul „burnout“ rămân cele mai frecvente probleme de sănătate ale profesorilor. România are o situație particulară și în această privință. Astfel, un studiu (2) realizat între anii 2007 și 2009, pe un eșantion de 178 de cadre didactice din județul Iași a arătat, în legătură cu epuizarea emoțională și depersonalizarea, un scor mai înalt în comparație cu grupuri similare din restul Europei.
    Aceasta deschide, din punctul nostru de vedere, perspectiva unor întrebări de cercetare noi, care să ia în considerare condițiile specifice social-istorice și economice. Același studiu a arătat, de asemenea, că vechimea (care presupune, teoretic, o mai bună adaptare la situațiile diverse din procesul de învățământ) nu îi protejează pe profesori de epuizarea afectiv-emoțională, depersonalizare și scăderea eficienței în muncă. Dimpotrivă (și paradoxal la prima vedere), există în timp un cumul în acest sens, care se reflectă în starea de sănătate.
    Factorii cauzali ai stresului profesional la această categorie profesională sunt reprezentați de cerințele de pregătire permanentă (mai multe decât în alte domenii), lipsa de autonomie și neparticiparea în luarea deciziilor, atmosfera de competitivitate cu ceilalți colegi sau superiori, lipsa recunoașterii sociale a statutului profesional, problemele de disciplină la clasă, birocrația, numărul de sarcini de serviciu peste nivelul resurselor individuale de timp și energie, lucrul în sistem deadline, lipsa de motivare în învățare a elevilor, hărțuirea psihologică din partea superiorilor și chiar a colegilor și, nu în ultimul rând, remunerarea inadecvată (3).

 

Terenul experimentelor sociale

 

    Nu puține cercetări (Guyton, 1981; Lazarus and Folkman, 1984; Cooper & Cartwright, 1994; Quick, Nelson & Hurrell, 1997; Humphrey, 1998) arată o legătură directă și clară între acest tip de stres și boli precum hipertensiunea arterială, afecțiunile coronariene, infarctul, ulcerul, cancerul și ciroza hepatică. Aceasta este de fapt adevărata problemă.
    Profesorii sunt – alături de medici și asistente medicale – una din categoriile profesionale cele mai expuse la stres, nu numai din cauza solicitărilor legate de natura propriu-zisă a muncii, dar și din cauza presiunilor de la nivelul societății în ansamblul ei. Astăzi, toată lumea are o părere despre educație. În familie se discută despre școală, chiar dacă disponibilitatea și posibilitățile părinților pentru comunicarea reală cu profesorii au scăzut mult în ultimul timp. Societatea, prin mass-media, se arată și ea, chiar dacă mai mult în perioada examenelor, „interesată“ de ceea ce se întâmplă cu școala. Statul pare că și-a găsit, la rândul său, în sistemul de învățământ un teren bun pentru experimente sociale, fără ca prin aceasta să apară și semne de îmbunătățire a lucrurilor.

 

Blocajele din învățământ?

 

    În privința cerințelor de pregătire este limpede că ar putea fi făcută o selecție mai riguroasă a cursurilor și activităților la care profesorii sunt obligați să participe. Unele dintre ele sunt doar pentru bifarea în tabelul de activități și consemnarea în rapoarte și nu aduc noutăți utile în practica educațională – unele „cercuri pedagogice“, de exemplu.
    În plus, activitățile extrașcolare tind uneori să ia locul, în importanță, orelor de curs. O temperare a entuziasmului (de tip „activist“) pentru activitățile de acest fel ar fi binevenită, pentru că există riscul marginalizării scopurilor educației. Pe de altă parte, activități care ar fi cu adevărat utile sunt din ce în ce mai puține. Din motive birocratice, a devenit, de exemplu, mult mai complicat să organizezi azi excursii cu elevii, ceea ce le răpește acestora șansa de a învăța „pe teren“, din muzee și din contactul cu locurile vizitate, lucruri importante legate de trecutul istoric, artă, știință și natură, ca să nu mai vorbim despre creșterea coeziunii de grup.
    În ceea ce privește lipsa de autonomie, aceasta se întrevede din modul în care directorii de unități școlare (majoritatea numiți politic în funcție) controlează autoritarist activitatea profesorilor. Profesorii creativi sunt obligați să se limiteze la cadrele organizatorice impuse, iar inițiativele personale nu sunt bine văzute și oricum nu sunt discutate. Pe de altă parte, chiar dacă nu toți profesorii „merită“ autonomia, iar niște criterii mai clare, care țin de verificări periodice corecte și aducerea la zi a standardelor de pregătire, ar fi necesare, este important ca profesorul să aibă sentimentul că este investit cu încredere (pe baza pregătirii), pentru a fi eficient și a avea satisfacția muncii sale (4).
    De asemenea, faptul că deciziile se iau foarte des fără consultarea tuturor cadrelor, evitându-se discutarea reală a problemelor în consiliile profesorale, este de natură să descurajeze și să de-motiveze profesorii, care adoptă din această cauză atitudini de retragere și autoizolare, ceea ce se răsfrânge, firește, și asupra stării lor de sănătate.

 

Educația sexuală și disciplina la clasă

 

   În plus, un fel de întrecere neproductivă se infiltrează în colectivele didactice, încurajată de directori, care se limitează la numărarea activităților, neglijând calitatea, autenticitatea și importanța lor pentru eficiența procesului de învățământ în raport cu finalitățile. Sunt încurajate genul de activități la modă, „ecologiste“ sau „educativ-sanitare“, multe dintre ele având o abordare inadecvată (de exemplu, așa-numitele „ore de educație sexuală“), tributare adesea noilor ideologii, ocolind aspectele etic-morale și ignorând oricum valorile tradiției și cultura unei comunități.
    Problemele de disciplină la clasă au devenit, cum se știe, din ce în ce mai frecvente și mai grave în ultimii ani (cu acte de violență verbală și fizică), iar lipsa de motivare în învățare a elevilor, indiferent de cauze (incertitudinea inserției profesionale după absolvire, mediatizarea cazurilor de „succes“ fără background educațional etc.) se adaugă la sentimentul „lipsei de sens“ pe care îl trăiesc cei mai mulți profesori.
    Nu este ușor, evident, pentru profesori să audă despre ei că „în definitiv lucrează doar câteva ore pe zi și au vacanțe“. În realitate, dincolo de cursuri, tot timpul lor este ocupat cu documentarea permanentă, proiectele de lecție, munca de corectare a lucrărilor, discuțiile cu părinții și alte activități de acest fel.
   Peste toate, hărțuirea psihologică – fenomen care, alături de proasta remunerare, are un impact cu adevărat covârșitor asupra sănătății individuale și a climatului educațional – a început să fie tot mai frecvent pomenită în mărturisirile cadrelor didactice pe multe forumuri de discuție online și în alte împrejurări. Probat și de cercetări pe această temă (5), fenomenul este practic la vedere și oricine intră într-o școală poate observa un climat nefiresc, tensionat, nepotrivit cu scopurile și finalitățile pe care le presupune educația.
    Pornind de la studierea în detaliu a tuturor factorilor de risc luați în discuție aici, s-ar impune, credem, un program național de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale ale cadrelor didactice, prin îmbunătățirea relațiilor profesionale în spațiul școlilor și prin reconsiderarea importanței și dificultăților unei munci fără de care nicio țară nu poate vorbi despre viitor.

 

 

 
Bibliografie

1. Kovess-Masféty V. et al. Do teachers have more health problems? Results from a French cross-sectional survey. BMC Public Health 2006, 6:101

2. Gavrilovici, O. Romanian teachers’ burnout and psychological and professional difficulties, în Conflict, change, and organizational health (red. Ana Stoica-Constantin, Ticu Constantin). Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ Iași. Iași, 2009

3. Alexander-Stamatios A. et al. Occupational Stress and Professional Burnout in Teachers of Primary and Secondary Education: The Role of Coping Strategies, Psychology 4(3A):349-355

4. O’Hara, DP. Teacher autonomy: Why do teachers want it, and how do principals determine who deserves it? Jan. 2006

5. Russo, A. et al. Harassment in workplace among school teachers: development of a survey, Croat Med. J, 2008 Aug;49(4):545-52

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC