Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Riscul biologic din sănătatea românească

Viața Medicală
Dr. Gabriel DIACONU luni, 16 mai 2016
     Sunt psihiatru, deci privilegiat: noi nu punem mâna pe pacient. Mâna doctorului vindecă, zic chirurgii. Psihiatrii deci nu sunt doctori. Mâna nespălată a sistemului medical poate în schimb să omoare. Trăiesc în România și n-am mâinile curate.
     Scurtă lecție de istorie: Ignaz Semmelweis a fost primul doctor care a afirmat, pe la jumătatea secolului XIX, că spălatul pe mâini scade mortalitatea pacientului. Omul a introdus, în practica uzuală a clinicii de obstetrică a spitalului general din Viena, dezinfecția cu soluție clorinată – obligatorie înainte de executarea oricărui act medical. În lunile care au urmat, decesele au scăzut dramatic pe secția lui. Vizavi, într-o clinică identică, 30% din femei continuau să moară de „febră puerperală“. Săracul Semmelweis a fost, în epocă, teribil de marginalizat. Nu l-a ajutat că, public, și-a acuzat colegii de crimă. Într-una din diatribele lui, Semmelweis îi scria unui compa­triot: „Declar în fața lui Dumnezeu că ești un ucigaș și istoria nu va fi nedreaptă dacă va scrie despre tine ca despre un Nero al medicinii“. Confrații săi, exasperați de exaltatul chirurg, i-au semnat internarea într-un azil de nebuni, unde a murit, două săptămâni mai târziu, din cauza bătăilor gardienilor și, probabil, după... o infecție.
     Un secol și jumătate mai târziu spălatul pe mâini al doctorilor continuă să fie problematic. O analiză din 2009 arăta că, în SUA, doar unul din patru medici de la terapie intensivă se spălau în mod obișnuit pe mâini și doar unul din trei chi­rurgi foloseau apa și săpunul în afara sălii de operație. Și mai interesant, șapte din zece doctori raportau însă că se spală pe mâini în mod regulat – doar că pentru 90% din ei s-a dovedit că mint. Introducerea aparatelor electronice de monitorizare a practicii a reușit performanța penibilă de-a ridica procentul la... 50% în prezent1. Cu gura plină de praz, am putea să articulăm: „Păi dacă la ei e așa, la noi la ce să ne așteptăm?“.
     România a fost cooptată, în 2011, în primul efort transeuropean de monitorizare a infecțiilor intraspitalicești al Centrului european pentru controlul și prevenirea bolilor (ECDC)2. Merită spicuit din el, în contextul fetid al ultimei luni. Raportul a centralizat date adunate de la peste 270.000 de pacienți din 1.149 de spitale din 29 de țări ale Uniunii Europene (inclusiv România). De la țară la țară, prevalența infecțiilor nosocomiale a variat de la 2,3 la 10,8%, cu o medie de 6%. Noi, România, suntem pe la coada clasamentului, cu o prevalență de 2,4%. Cum stăteam deci? Foarte bine! Fără să abuzez de cifre boante, mult mai bine decât Marea Britanie, Germania, Franța. N-are sens să criticăm sistemul de raportare. Dacă n-a făcut-o ECDC, cine suntem noi? Problema, dacă ai răbdare, începe în altă parte. Doar în România, Spania, Portugalia și Grecia, uzul de agenți antimicrobieni este regula. Potrivit raportului ECDC, în peste 45% din cazuri, la noi, se dau – de voie, de nevoie – antibiotice în spitale. La ce ne-o trebui, dacă prevalența e atât de mică? Unic pentru Uniunea Europeană, suntem totuși singura țară unde, în peste jumătate din cazuri, dăm antibiotice fără motiv diagnostic. Aparent, doctorul român dă, că nu se știe niciodată. Asta, în condițiile în care – cifră fatidică – 60% din izolatele noastre sunt specii de stafilococ meticilinorezistent (MRSA). Și mai sunt și alte curiozități care vin din țara noastră plină de minune și mister: deși raportăm infecții nosocomiale undeva la 2% din cazuri, tratăm în peste 7% din cazuri infecții dezvoltate în perioada spitalizării (semantică, știu), facem antibioprofilaxie preoperatorie în 42% din cazuri, dar... în 92,3% postoperator, mai mult de-o zi. Mai mult, aproape toate infecțiile nosocomiale, la noi, se tratează pe cale parenterală. Perioada medie de internare, după „achiziția“ unei infecții de spital, e de 14,4 zile, cea mai lungă din interiorul spațiului european. Suntem țara cu cea mai generoasă administrare de cefalosporine de a treia generație, faimoasele „gloanțe pentru elefanți“, unde dăm mai cu sârg decât Franța, Suedia sau Germania. Asta în condițiile în care, din motive arcane, România nu raportează (că n-ar avea de unde, aparent) prevalența infecțiilor intraspitalicești cu următorii agenți rezistenți la antibiotice: Klebsiella,Pseudomonas aeruginosa (piocianic), Enterococcus. Suntem pe primul loc în UE la bacterii rezistente la medicamente de primă linie.
     Performanțele noastre sunt cu atât mai spectaculoase, cu cât consumăm mai puțin de zece litri de antiseptic pe bază de alcool la mia de pacienți/zile de internare pentru spălatul pe mâini. Mai puțin de jumătate din media europeană.
     Să fac ca Semmelweis, să-mi acuz colegii că sunt urmașii lui Nero? În perioada evaluării ECDC, la cârma Ministerului Sănătății s-au petrecut personaje de basm, intrate deja în legendă: Cseke, Ritli, Cepoi, Ponta, Arafat, Nicolăescu. Într-o anchetă publicată în „Viața medicală“ în octombrie 2013, spunea domnul Ritli: „Știm foarte bine că este fals (n.n. procentul de infecții nosocomiale raportat), dar nu știu de ce nu se raportează corect. Probabil de frică, din necunoaștere, din dezinteres. Nu știu care este cauza“.
     Frica, necunoașterea, dezinteresul costă. Costă vieți. Costă bani. Costă pacientul care așteaptă să fie internat pentru o problemă banală și apoi „dobândește“ una un pic mai serioasă dacă stă suficient pe o secție de septici. Dar cel mai mult costă capitalul de încredere. În el, în doctorul care te tratează. Care te operează – și te operează bine. După care toți ceilalți, cu mâinile murdare, îți semnează soarta. Situația nu se poate trata cu mănuși. Discuția nu se poate duce cu eleganță. Murim. Mai devreme sau mai târziu, murim. Dar nu murim fără voi. Murim cu voi laolaltă. Murim cu voi de gât.
1. McGuckin M et al. Hand hygiene compliance rates in the United States--a one-year multicenter collaboration using product/volume usage measurement and feedback. Am J Med Qual. 2009 May-Jun;24(3):205-13

2. European Centre for Disease Prevention and Control. Point prevalence survey of healthcare-associated infections and antimicrobial use in European acute care hospitals. ECDC, Stockholm, 2013

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC