Din acest studiu rezultă clar că sănătatea fizică a bătrânilor a crescut concomitent cu a celorlalte grupe de vârstă, deci atât longevitatea, cât şi speranţa de viaţă, aspect observat în majoritatea ţărilor din lume, organizatorii de sănătate fiind de acord că numărul celor care depăşesc vârsta de 70 de ani creşte cam cu 3%, iar dintre aceştia, aproximativ 6% depăşesc vârsta de 80 de ani, astfel încât numărul lor va ajunge la circa 17‰ la sfârşitul secolului (dintre aceştia, dominant este sexul feminin).
Trebuie însă observat faptul incontestabil că sănătatea fizică nu este asociată întotdeauna cu păstrarea integrală a capacităţii psihice, ci (poate) dimpotrivă, o viaţă mai lungă presupune, cel puţin teoretic, un număr mai mare de neuroni distruşi, evident aspect variabil de la individ la individ, astfel încât numărul celor afectaţi de anumite tipuri de tulburări psihice creşte, indiferent dacă etiologia este primară (degenerativă) sau secundară (prin disfuncţii circulatorii).
Creşterea speranţei de viaţă a populaţiei impune a privi bătrâneţea nu ca pe o simplă relaţie aritmetică, în care anii se adaugă în decursul vieţii. Procesul de îmbătrânire este complex, având implicaţii profunde, care pornesc de la legislaţie şi morală şi se extind până la economie, medicină şi psihologie. Ca atare, cercetarea bătrâneţii este pluridisciplinară, datorită imenselor probleme ce apar (fiziologice, patologice, intelectuale, de adaptare), în cadrul binomului vârstnic–societate. În acelaşi timp, nu trebuie omis nici faptul că la bătrâneţe se conturează un sentiment de marginalizare socială, mai ales atunci când ea se corelează cu situaţia economică (frecvent precară) a celor de vârsta a treia. Acesta este şi motivul pentru care, pe plan global, au apărut numeroase societăţi non-guvernamentale (Federaţia Europeană a Persoanelor Vârstnice, Help Age International, Asociaţia Cetăţenilor Seniori etc.), care promovează drepturile vârstnicilor, sensibilizând opinia publică în direcţia rezolvării drepturilor morale, medicale şi legislative ale celor în vârstă.
Se ştie că în România există puţine facilităţi pentru tratamentul pacienţilor vârstnici cu boli cronice sau al cazurilor sociale. Admisia acestora în spital presupune lungi perioade de internare, în timp ce resursele alocate spitalelor sunt limitate, astfel că decizia privind tratamentul acestor categorii de persoane nu poate fi doar administrativă, întrucât implică aspecte legale, medicale şi etice. Prin urmare, modificările demografice în discuţie influenţează nevoia dezvoltării unor servicii de sănătate speciale, care să răspundă provocărilor viitoare.
Preocuparea privind trecerea unui număr important de spitale din circuitul asistenţei medicale curente în zona de asistenţă a categoriilor de persoane enumerate mai sus mi se pare demnă de luat în seamă. Este discutabil dacă se impune, în plan legislativ, să existe o obligaţie pentru copii (în afară de cea morală) de a avea grijă de părinţi, mai ales că aceştia recurg adesea la o îngrijire instituţionalizată a bătrânilor. Există, pe de altă parte, studii care demonstrează că încercarea de a legifera obligaţia filială de a-şi îngriji părinţii poate fi adeseori generatoare de violenţă familială şi abuz. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
♦ Folosind ca pretext titlul editorialului de mai sus, cedez vanităţii de a considera de interes pentru cititori informaţia că, începând cu 6 octombrie a.c., mă retrag dintr-o prea îndelungată activitate jurnalistică, din care, peste două decenii petrecuţi la conducerea acestui ziar. Ca urmare, responsabilităţile mele executive încetează, ele fiind transferate unei echipe competente şi verificate în timp. Doresc, în continuare, succes săptămânalului „Viaţa medicală“, legătura de suflet, inimă şi minte a personalului medico-sanitar, mulţumesc pentru fidelitate cititorilor şi colaboratorilor noştri, urându-le, totodată, sănătate şi bucurii!
