Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Resursa afectivă

Viața Medicală
Dr. Richard CONSTANTINESCU vineri, 30 octombrie 2020

Am scris recent despre ortopedia tecuceană ca despre ceva nefiresc. Normalitatea a devenit un fapt de excepţie.

Sunt născut la Tecuci. Așa arată actele mele. Dar nu a fost mereu așa. Până să mă înfieze bunica maternă, pe actul meu de naștere scria că am apărut pe lume în Roman. Când mă întreabă cineva de unde sunt, răspund nefiresc. Așa cred, cel puţin. Am scris recent despre ortopedia tecuceană ca despre ceva nefiresc. Normalitatea a devenit un fapt de excepţie. Ceea ce ar trebui să le fie, celor care se gândesc la Spitalul „ Anton Cincu” din Tecuci, drept adăpost și ocrotitor în vremuri grele ale vieţii, pare să le fie mai mult o casă din pădure, în care nu au nici siguranţa că îi va proteja și nici garanţia că nu-i va răni mai mult.

        Spitalul, a cărui clădire mai apare doar în fotografiile și ilustraţiile de epocă, așa cum l-au gândit cei care l-au proiectat și construit odinioară, este amputat pe latura dreaptă de un șir de încăperi care vor să se constituie într-un centru de primiri urgenţe. Fosta administraţie a municipiului a mizat pe ideea că alegătorii vor plusa la urne știind că în viitor vor avea unde să le fie tămăduite rănile. Modul în care a fost gândit acel spaţiu le va da mult de lucru noilor administratori ai urbei. A extrage niște bani de undeva, a ridica niște ziduri și a le colora nu înseamnă deloc că ai un centru de primiri și, mai ales, de rezolvare eficientă a urgenţelor.

        Un triaj care te înspăimântă de cum ai apucat să pui piciorul pe trepte, sănătos, darămite pe targă, secţii neacoperite de specialiști, alei pe care le străbaţi cu teamă, spaţiile dintre clădiri abandonate și presărate cu obiecte și structuri metalice periculoase... Toate  te-ndeamnă să părăsești spitalul. Atmosfera de altădată, grădinile verzi îngrijite, biblioteca din corpul administrativ și oamenii, mai ales oamenii aceia pe care i-am cunoscut și îndrăgit, nu mai sunt.

        Am fost alături de un om care s-a implicat, a reușit, dar, la urmă a fost lovit și înfrânt. A rămas în mintea și în inimile multora pentru modul în care le-a dat oamenilor încredere că se poate altfel. Îmi spunea, în prima vară pe care am petrecut-o în secţia sa: „Dacă faci rău... să te aștepţi la rău. Dacă faci bine... să te aștepţi la și mai rău”. Suna ca o profeţie care se autoîmplinește. Dar vorbea din trăite. Un astfel de om poate că ar mai salva spitalul tecucean, spun unii. Cred, dar nu sunt sigur. Sunt vremuri în care este nevoie de mult mai mult și de mulţi care să pună umărul. Umerii ambelor emisfere.

Singuri și doar cu aceiași oameni nu se mai pot reclădi și ridica structuri solide, necesare secolului acesta. De aceea i-am propus noii conduceri a municipiului să adunăm forţele tecucenilor din patru zări, dar și ale unor structuri universitare, cu oamenii ce pot vedea mai bine unde, când și cum să se acţioneze. Există mulţi tecuceni realizaţi profesional în orizontul privirii sau în depărtări. Oameni care s-ar implica benevol, cu entuziasm pentru comunitatea din care au plecat fizic demult. Le-am propus și altor conduceri, de-a lungul timpului, să mobilizăm resursa afectivă dispusă să ajute, însă niciun primar nu a luat în serios propunerea mea. Mi-aș dori ca, de data aceasta, și nu sunt naiv, să putem pune în act toate energiile creatoare care pulsează în ţară sau mai știu eu unde. Orașele mari, mai ales cele universitare, și spitalele lor, merg de la sine. Orașele mici, însă, mor. Minoratul cultural, sanitar și economic în care au fost continuu împinse este periculos. E vremea să se reaprindă flăcărui în comunităţile mici, așa cum în secolul al XIX-lea erau, dar nu un licăr, ci ditamai flacăra. Fiecare zonă a ţării avea oameni, de multe ori școliţi și plimbaţi prin Occident, care reveneau sau care se retrăgeau în sate, de unde pulsau energie creatoare către centrele mai mari. Oameni ca aceia sunt necesari astăzi ca să înstelăm din nou cerul de deasupra Tecuciului.

Etichete: Tecuci Anton Cincu spital


Abonament VM 600x600-01 v3b

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Până la 31 decembrie 2020, ai reducere la prețul abonamentului pe 12 luni și ceva în plus:
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.