Societatea Română de Istoria Farmaciei (SRIF) şi Colegiul
Farmaciștilor Sibiu au organizat recent a XXIV-a reuniune națională de istoria
farmaciei, la Sibiu. Reuniunea s-a impus în deplinătatea ei prin conţinutul tematic,
prin numărul autorilor celor 74 de lucrări (72 publicate în volum,
două susţinute în afara programului) şi, nu în ultimul rând, al
participanţilor, care au umplut sala de conferinţe. Una dintre temele
principale a fost patrimoniul farmaco-medico-istoric la nivel naţional cu
valenţele: identificare, promovare şi valorificare (conf. dr. farm. Adriana
Elena Tăerel, Facultatea de Farmacie, UMF „Carol Davila“ Bucureşti, preşedinte
SRIF). În completarea ei, învățământul farmaceutic a fost abordat de prof. dr.
farm. Marius Bojiță și conf. dr. farm. Felicia Gligor.
În prima sesiune de comunicări, a fost prezentată lucrarea
profesorului Ioan Grecu (Cluj-Napoca), „Vechi farmacii urbane din Ţara
Făgăraşului“. În „Terra Blahorum“ (atestată documentar la 1222, ca fiind în
legitimă autonomie faţă de regatul Ungariei), o anumită dar limitată asistenţă
de îngrijire a sănătăţii populaţiei putea să fie acordată de călugării din
Mănăstirea Carta –Făgăraş, călugări cistercieni din Ordinul benedictinilor sau
al vindecătorilor. Sigur, farmaciile din oraşul Făgăraş au apărut mult mai
târziu: 1738 („Îngerul păzitor“), 1775 (Hygea), respectiv 1867 (Aesculap).
Dr. farm. István Budaházy, autorul unei documentate „Contribuţii
la istoria farmaciei orădene“, susţine, împreună cu alţi cercetători (Eva
Crişan „Materia medica de Transylvanie“), „valoarea inestimabilă a acestor
manuale, la reconstituirea activităţii medico-farmaceutice“. Corolarul acestei
sesiuni a fost lansarea cărţii lui Ovidiu N. Maior (Germania): „Contribuţii la
farmaco-istoria Transilvaniei“ (Editura „Echinox“, Cluj-Napoca, 2014). Prin
această lucrare susţinută de o intensă muncă de cercetare, Maior a dat o
istorie întregitoare, cu un capitol „monografic“ al farmaciilor şi
farmaciştilor din judeţul Sibiu, adăugând etapa 1949–1953, corespunzătoare
etatizării sectorului farmaceutic din ţara noastră. Această parte lipsea din
teza de doctorat susţinută de autor, la Institutul de Medicină şi Farmacie din
Târgu-Mureş, în anul 1979. Teza este reprodusă în mare parte în acest volum.
În sesiunea „Valori de patrimoniu“ au fost prezentate trei
lucrări semnate de un colectiv de autori de la Facultatea de Farmacie, UMF
„Carol Davila“ Bucureşti: „Mărturii documentare privind farmacia medievală
sibiană“, „Valori de patrimoniu farmaceutic istoric, naţional, internaţional – literatura de istoria farmaciei“, „Din
istoricul învăţămâtului universitar farmaceutic la Bucureşti: 92 de ani ai
Facultăţii de Farmacie“.
Lucrarea cadrelor universitare de la Facultatea de Farmacie din
Belgrad „Terminologia farmaceutică în codicele medical din Hilandar“ a fost
prezentată de dr. Leontina Kerničan (coautor: dr. D. Krajnovič). Codicele pus în discuţie a
fost descoperit în anul 1852, în biblioteca Mănăstirii Hilandar din muntele Athos. Cele 204 pagini scrise cu alfabet
chirilic dovedesc, prin bogata terminologie medico-farmaceutică, vechimea
acestuia din secolele XIII–XI, aflată sub influenţa Şcolii din Salerno
(Italia). Însă, după alţi experţi iatroistoriografi, ar fi sub influenţa
facultăţilor medicale din Italia (Veneţia, Ferarra, Lugano) sau din Franţa
(Montpellier) – secolele XIV–XV. Această comunicare a dovedit că cercetarea s-a
făcut printr-o desăvârşită analiză etimologică şi lexicală, în care s-au
identificat influenţe din terminologia limbii sârbe, cu sinonimele latine sau
adaptarea unor „lexeme“, alterate fonetic: ex. anis (Pimpinella anisum –
lat.), gensijana (Gentiana lutea – lat.) ș.a.
„O istorie a vieţii, o istorie a medicinii în opera lui
Brâncuşi“ a fost lucrarea prezentată de Antoaneta Lucaşciuc (membru onorific
SRIF, membru SRIM) în colaborare cu farm. primar Maria Gabriela Suliman,
Bucureşti. Acelaşi fir conducător, ilustrarea vieţii în opera sculpturală, a
fost urmărit de cele două autoare în lucrarea „Personalităţi medicale româneşti
în opera sculptorilor Storck“.
O interesantă comunicare de la Facultatea de Farmacie din Iaşi
vine de la disciplina de Biologie vegetală: „Ardeiul iute – drumul parcurs de
la condiment la medicament“. Ardeiul, originar din America de Sud (cursul superior
al Amazonului) are o istorie milenară, atestat arheologic în Mexic. De la
extragerea şi izolarea „capsaicinei“, de I. Thresh, şi până la descoperirea lui
Turnbull, care a demonstrat potenţialul terapeutic al extractului de Capsicum
annuum, au trecut alte etape, alţi descoperitori ai „focului vegetal“ cu
acţiune vasodilatatoare (locală). Dar, se ştie că „medicamentul este şi remediu
şi otravă“.
Despre primele asociații și societăți profesionale și sindicale
ale spițerilor și farmaciștilor din țara noastră a vorbit prof. dr. farm.
Valentina Soroceanu, în cadrul sesiunii dedicate eticii, deontologiei și
reglementării. Rolul şi scopul acestor „corporații“ este bine stabilitprin statute şi publicaţii ştiinţifice: ridicarea prestigiului profesional,
susţinerea şi apărarea drepturilor de multe ori într-o confruntare cu o
legislaţie discriminatorie pentru farmacişti. Cronologic, prezenţa spiţerilor
ca membri fondatori într-o asociaţie, o aflăm la „Cercul medical de lectură din
Iaşi“ înfiinţat de dr. Jacob Czihac şi dr. Mihail Zotta, la 11 ianuarie 1830.
Din acest „cerc“ va ieşi „Societatea medico-naturalistă din Moldova“, la 18
martie 1833. La 25 martie 1836 a luat fiinţă „Gremiul spiţerilor din Bucureşti“
care şi-a încetat activitatea în iunie 1874, odată cu aplicarea art.102, din
noua lege sanitară, când sunt desfiinţate toate asociaţiile profesionale
farmaceutice din România.
Viaţa şi activitatea profesională a farmaciştilor a fost
inserată cu multă seriozitate în organul de presă „Revista Farmaciei“ (1894)
care, deşi cunoaşte mai multe discontinuităţi, va dăinui până la 1 mai 1949,
când îşi încetează apariţia odată cu desfiinţarea Colegiului general
farmaceutic din România.
O altă organizaţie care a strâns elita corpului farmaceutic din
învăţământul civil şi militar, dar şi practicieni şi studenţi, a fost „Asociaţiunea
Generală a Corpului Farmaceutic din România“, înfiinţată la 1 octombrie
1899, având ca primă publicaţie Buletinul Asociaţiunea Generală a Corpului
Farmaceutic din România, apărut în aprilie 1900.
Despre „cel mai vechi colegiu din lume“ am aflat din comunicarea
prezentată de Adelina Platon Mezdrea şi Elena Truţă. La 20 martie 1441, regina
Maria de Aragon şi Sicilia şi regele Alfonso al V-lea „Înţeleptul“ acceptă
înfiinţarea „Colegii de Apothecaris de la Ciudad y Reino de Valencia“. Colegiul
era alcătuit din spiţerii valencieni („los boticarios“). Tot acest Colegiu,
care i-a înscris pe toţi spiţerii din regat într-o Concordia Farmaceutica,
a avut cinstea dar şi răspunderea de a redacta „prima farmacopee spaniolă“
(1601–1603).
În ansamblu, reuniunea a fost o reconstituire a istoriei
corpului farmaceutic din întreaga țară, cu accent pe dezvoltarea comunității
farmaceutice din Sibiu, precum și o platformă pentru discutarea unor
reglementări legislative în scopul protejării profesiei de farmacist, a
medicamentului și pentru creșterea rolului farmacistului ca educator pentru
sănătatea populației.
