Lucrările celui de-al 43-lea Congres al
Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinii (ISHM) au avut loc în această
toamnă în oraşele italiene Padova şi Abano Terme. Din tema principală,
„Dezvoltarea ştiinţelor medicale, între trecut şi viitor“, s-au desprins mai
multe subiecte de discuţie: naşterea medicinii moderne; Şcoala de medicină din
Padova şi Renaşterea în Europa; Republica Veneţia şi combaterea bolilor
transmisibile într-o lume globalizată; trecut şi prezent în staţiunile
balneare; plante, animale şi minerale în lungul drum către farmacoterapia
actuală; Grădina Botanică din Padova (1545); etica şi medicina; artele în
medicină etc. Această densitate tematică a relevat gândirea istorico-medicală,
importanţa şi beneficiul din perspectiva continuităţii, de la un trecut
„glorios“ la un viitor previzibil, reflectat în oglinda contemporaneităţii.
Primele
trei sesiuni de comunicări, desfăşurate în paralel, ne-au obligat să facem un
adevărat slalom. De exemplu, „Ilustraţia anatomică, de la Leonardo da Vinci la Gray’s Anatomy“ (R. De Caro şi colab.),
am urmărit-o în Aula Magna, în timp ce în Aula Nievo era prezentată lucrarea
„Anatomia la Universitatea de Medicină din Padova înainte de Vesalius“ (T. J.
Drizis). Tot în prima sesiune am urmărit interesanta comunicare „Istoria
Medicinii ca un «cal troian» – varianta rusă“ (E. Berger). Totodată, în sala
vechii arhive se prezenta comunicarea „Foametea insulinei şi primii pacienţi
diabetici trataţi cu insulină – mitul lui Banting şi Best cu privire la
descoperirea insulinei“, semnată de un grup de iatroistoriografi şi cercetători
spanioli din Barcelona, condus de prof. dr. Alberto de Leiva, care relatează
despre contribuţia comună a grupului de canadieni.
În Aula Magna (supranumită şi Galileo
Galilei), a urmat conferinţa inaugurală „Istoria unei molecule gazoase de
semnalizare“, susţinută de prof. dr. Louis Ignarro, laureat al Premiului Nobel
pentru medicină sau fiziologie, în 1998. Descoperirea, prin care s-a pus în
evidenţă oxidul nitric ca moleculă de semnalizare a sistemului cardiovascular.
În program, a urmat apoi plenara prezidenţială, prezentată de prof. dr. Giorgio
Zanchin, preşedintele ISHM, cu tema: „Padova. Răsăritul plin de culoare al
imagisticii sistemului nervos“.
În sesiunea cu tematica „Neuroştiinţele –
cunoştinţe vechi şi noi“, a fost prezentată lucrarea „Alzheimer înainte de
Alzheimer – George Marinescu şi începuturile cercetării îmbătrânirii şi
neurodegenerării“ (conf. dr. Octavian Buda, dr. Ana Maria Zăgrean), care a
evidenţiat contribuţia neurologului român la studiul patologiei
neurodegenerative şi descoperirile sale. O altă prezenţă românească a fost comunicarea
„Foametea şi parapareza spastică – lecţiile ştiinţifice ale Holocaustului “
(prof. dr. Peter Manu, prof. dr. Liliana Rogozea).
Am vizitat Amfiteatrul Anatomic (datând din
1595), considerat primul „teatru“ de acest gen cu permanenţă şi continuitate,
de la înfiinţarea sa sub tutela anatomistului şi chirurgului Girolamo Fabrici
d’Acquapendente (1537–1619). Despre istoria Grădinii Botanice a universităţii
padovane (înfiinţată în 1545), „Hortus Simplicium“, prima destinată studiului
plantelor medicinale (bază de învăţământ din 1563), premergătoare cercetării
farmacologice moderne, ne-a vorbit istoricul belgian Alain Touwaide, de la
Institutul Smithsonian. Din 1997, această „minune“ din epoca Renaşterii a
intrat sub umbrela protectoare a UNESCO, ca monument istoric, ştiinţific şi
cultural universal.
În
Centrul de conferinţe din Abano Terme, a avut loc prezentarea posterelor, între
care s-a aflat şi al nostru „Doctori în medicină la Universitatea din Torino,
absolvenţi ai Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, condusă
de dr. Carol Davila (1828–1884)“ (farm. pr. Maria-Gabriela Suliman, Antoaneta
Marinescu-Lucaşciuc). Lucrarea noastră se sprijină pe câteva borne cronologice,
care ilustrează evoluţia învăţământului medical românesc: 16 august 1857 – Şcoala
militară de chirurgie de la Spitalul Militar „Mihai Vodă“ din Bucureşti se
transformă în Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie (director – oberstab-doctor – Carol Davila), cu un
program echivalent instituţiilor similare din Franţa sau Italia. Totodată,
această instituţie este considerată şi „prima formă de învăţământ superior“,
prima treaptă spre o facultate română de medicină, care se va înfiinţa în
noiembrie 1869, la Bucureşti. Această reuşită l-a îndreptăţit pe dr. Carol
Davila să obţină recunoaşterea oficială şi doctoratul în medicină pentru studenţii
români, la 23 noiembrie 1857, din
partea Guvernului francez, iar la 15 august 1858 şi pentru facultăţile de
medicină italiene din Torino, Florenţa, Pisa şi Siena. În Buletinul Oficial din
22 septembrie 1858, este menţionată acceptarea de către Victor Emanuel al
II-lea, regele Sardiniei, ca „mediciniştii“ din Şcoala Davila „să poată fi
înscrişi în anul VI medico-chirurgical, după trecerea cu succes a unui examen
de admitere asupra materiilor impuse, la universităţile italiene“. Aşa a fost
hotărât ca „din martie 1860, după concursul de externat şi internat în
spitalele civile“, să fie trimişi la Torino primii absolvenţi români, S. Ianota
(1863) şi I. Vercescu (1865) ca bursieri, I. Frumuşanu pe cont propriu (1863).
Din cei 35 de doctori de la Universitatea din Torino am reconstituit câteva
biografii, precum cea a medicului balneolog D. Cantemir (1848–1898), cu
doctoratul primit în 1869. Majoritatea absolvenţilor de la Torino au devenit personalităţi
de seamă ale medicinii româneşti, despre care ne-au lăsat mărturii
iatroistoriografi de talia lui C. D. Severeanu, V. Gomoiu, I. Ghelerter, C. I.
Bercuş, G. Brătescu, farm. P. Pascal ş.a. Posterul nostru a fost unul din cele
trei laureate cu premiul „Loris Premuda“.
Cercetători
de la Institutul Oncologic din Bucureşti au ilustrat o cronologie a inovaţiilor
şi principalelor performanţe în anastomoza biliodigestivă. Acelaşi colectiv, la
care s-au adăugat medici chirurgi de la Spitalul Clinic Colentina, a prezentat
comunicarea „Implicarea românească în chirurgia pancreatitei – borne de-a
lungul timpului“.
Prof.
dr. Liliana Rogozea a expus comunicarea „Un simbol al şcolii româneşti de
medicină – generalul dr. Carol Davila“ (coautori A. Keresztesz, F. Leaşu – Braşov).
Nu va fi niciodată prea mare efortul de a face cunoscută personalitatea
românului de origine franceză, implicarea şi devoţiunea sa în organizarea învăţământului
medical, farmaceutic şi veterinar, militar şi civil din ţara noastră.
În cadrul sesiunii cu tema „Probleme vechi
în societatea contemporană“, s-a prezentat încă o comunicare a
iatroistoriografilor de la Universitatea „Transilvania“ din Braşov: „Lupta
împotriva alcoolismului la începutul secolului XX, în România“ (O. Andreescu,
A. Neculau, I. Pantea, L. Rogozea).
Din
sesiunea „Istoria instituţiilor medicale“, menţionăm lucrarea „Preşedinţia lui
Victor Gomoiu în Societatea Internaţională de Istoria Medicinii, reflectată în
scrisorile lui către Jean-Joseph Tricot-Royer“, susţinută de prof. dr. Dana
Baran (UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi), ce a readus în memoria contemporanilor
personalitatea chirurgului şi iatroistoriografului român (1882–1960),
fondatorul Societăţii regale de istoria medicinii, farmaciei, veterinăriei şi
folclor medical, în 1929, la Bucureşti. A organizat, cu succes răsunător, în
1932, în capitala României, al IX-lea Congres ISHM. A fost ales vicepreşedinte
(1933), preşedinte (1936) şi preşedinte de onoare al ISHM (1944). Dacă aceste
date sunt cunoscute, din cele 30 de scrisori originale în manuscris ale
belgianului Tricot Royer (1875–1951), ce acoperă perioada 1928–1949, autoarea a
extras date preţioase, care confirmă prietenia şi suportul amical, încurajarea
integrării studenţilor români în universităţile europene.
O altă expunere realizată de prof. dr. Dana
Baran a fost „Practicile medicale ale strămoşilor poporului român în scrisorile
lui Francesco Griselini din Banatul Timişoarei“. Griselini (1717–1787),
cartograf, naturalist şi scriitor, şi-a publicat notele de călătorie în 1780,
la Viena, descriind în detaliu resursele umane şi economice, trăsăturile
antropologice, culturale şi istorice ale ţinuturilor vizitate. A lăsat mărturii
despre vechea tradiţie a terapiei cu apele termale de la Mehadia (Ad Mediam) şi
a remarcat numeroase dovezi arheologice, în strânsă legătură cu cele două războaie
daco-romane.