Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Renunţarea la orice formă de tutun, o realitate necesară

Viața Medicală
Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN vineri, 23 noiembrie 2018
Sărbătorită, în fiecare an, în a treia zi de joi a lunii noiembrie, „Ziua naţională fără tutun” este un moment de analiză a evoluţiei controlului consumului de tutun din România. În contextul evoluţiei din 2018 al reorientării strategice de marketing al companiilor transnaţionale de  tutun din ultimii ani, prin noi produse (ţigări electronice, produse din tutun încălzit) și poziţionări, comunitatea medicală românească și internaţională s-a găsit  în faţa unei provocări aparente „noi”, având însă similarităţi cu cea  din urmă cu 30–40 de ani, când oferte de tutun convenţional mai puţin dăunătoare erau promovate cu mare largheţe spre „binele” consumatorului. Anul 2018 a adus în prim-plan discuţiile legate de ţigara electronică și de tutunul încălzit, „ambalate” într-o nouă strategie promovată de industria tutunului, ele fiind expuse drept alternative „mai sănătoase” decât tutunul convenţional. România a fost una din ţările alese pentru studiile pilot ale unor companii multinaţionale de tutun atât în cazul ţigării electronice, cât și al tutunului încălzit.
    După interzicerea publicităţii pentru ţigările electronice, în 2016, românii au ajuns să fie martorii unei promovări de o agresivitate fără precedent a tutunului încălzit, cu încălcarea deliberată și constantă a legii care interzice promovarea oricărui produs din tutun. Această campanie adresată în special generaţiei tinere se face prin sponsorizarea de către industria tutunului a diverselor evenimente, precum și prin jurnaliști și bloggeri care publică materiale în favoarea noilor produse din tutun și care atacă constant militanţii antitutun, inclusiv asociaţiile profesionale medicale. Toate acestea au fost însoţite în ultima perioadă de încercări de infiltrare a industriei tutunului în activităţile medicale ale unor organizaţii nonguvernamentale și ale unor asociaţii medicale profesionale, cu tentative de asociere a numelui unor medici racolaţi sub contract de industrie, cu numele unor personalităţi medicale și cadre universitare recunoscute pentru efortul depus ani la rând în domeniul controlului tutunului.
    Reacţia participanţilor la conferinţă faţă de mișcările industriei tutunului a demonstrat că se impune o strângere rapidă a rândurilor reprezentanţilor medicinei românești în faţa acestei noi ameninţări și încercări de a distruge eforturi și progrese substanţiale în ocrotirea sănătăţii populaţiei.
    Printre temele abordate în prima parte a reuniunii se numără: evidenţierea și deconspirarea actualei strategii de ofertare a industriei tutunului de noi produse sigure pentru consumator; încercările de amânare a completării legislaţiei de control al consumului de tutun cu amendamente referitoare la noile produse și de creare a unui nou cadru de „normalizare” în spaţiul public a consumului de ţigară electronică și tutun încălzit.
    Plecând de la aceste considerente, în partea a doua s-a cerut stringent delimitarea cadrelor medicale de activităţile industriei tutunului. S-a luat în discuţie și elaborarea unui nou cod deontologic, un model de declaraţie expus de expertul OMS, dr. Magda Ciobanu. Documentul ar trebui să permită o cunoaștere a posibilelor relaţii contractuale sau de sponsorizare din partea industriei tutunului a reprezentanţilor din domeniul medical. Modelul va fi definitivat în forurile Colegiului Medicilor din România și în conducerile asociaţiilor profesionale. 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC