Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Reguli păguboase şi periculoase

Viața Medicală
Prof. dr. Gavril CORNUŢIU miercuri, 14 noiembrie 2012
   Oricine vrea să înţeleagă conţinutul şi dinamica vieţii sociale româneşti este şocat, în primul rând, de trei lucruri. Întâi este amatorismul, capriciu suprem, în varianta sa cea mai primitivă – improvizaţia: „leagă-l strâns, să ţină până diseară!“. Ziua de mâine, pentru mine sau nepoţii mei, nici nu există: „Să treacă azi şi vom vedea noi mâine!“. În al doilea rând, este lipsa înţelegerii noţiunii de sistem, societatea fiind un sistem format din subsisteme. Nu se înţelege că un sistem nu este o alăturare oarecare, ci o structură unitară, capabilă de o funcţie unitară. Tot ceea ce nu intră în această structură şi nu foloseşte funcţiei unitare este în plus, un corp străin. Pentru orice sistem, un corp străin înseamnă pericol de disfuncţie, de blocare sau chiar de distrugere. În al treilea rând, este lipsa de realism. Realism înseamnă, în acest caz, ca principiile generale – profesionalismul şi înţelegerea sistemică a lucrurilor – să fie aplicate punctual specificului particular al acelei realităţi.
   Să dăm nişte exemple. La un moment dat, un amator a propus ca procentul din venituri reţinut pentru sănătate să fie scăzut de la cât a fost la ceea ce este acum. Toată lumea este de acord că problema fundamentală a sistemului sanitar este subfinanţarea. De aici cam toate relele. Ei bine, alţi amatori, care nu au curajul să spună cinstit: „Nu ajung banii, este necesară o colectare mai consistentă!“, se scarpină după ureche şi vin cu „coplata“ nediferenţiată, pentru orice serviciu medical. Dar, o astfel de coplată înseamnă, de fapt, a mări într-un mod indirect şi demagogic, fără curajul sincerităţii, procentul luat de la populaţie pentru sănătate. Nimeni nu are curajul (care ţine de caracter) să spună adevărul: „Este nevoie de o bază lărgită a taxei pentru sănătate, adică de bani de la absolut toţi cei ce vor servicii medicale. Şi într-un procent crescut“. Apoi: „Cu aceşti bani putem asigura următorul pachet de servicii medicale. Tot ce este în plus presupune o taxă în plus, conform preţului ei“. Este cât se poate de clar şi de simplu. Dar demagogia nu permite sin­ce­ritate şi claritate. Sau nivelul coplăţii generalizate, de zece, douăzeci de lei! Adică, te duci la frizer cu douăzeci-treizeci de lei, iar la doctor… Credeţi că vor mai rămâne medici în ţară? Şi de unde personal în plus – casieri –, când tu nu ai buget de salarii nici pentru personalul sanitar redus la jumătate sau la o treime? Amatorism cras deci, indiferent de explicaţii.
   În finanţarea sănătăţii, profesionalismul nu este posibil fără o cunoaştere exactă a morbidităţii. Or, pentru a calcula, la nivel de ţară, pachetul minimal de servicii, este nevoie de calcule riguroase şi complicate, care nu pot porni decât de la date riguroase. Acestea nu există. Oricâte eforturi locale am făcut, de 20 de ani, pentru bolnavii psihici, s-au lovit de rigiditatea birocratică. „După părerea mea“ – expresia stupidă şi favorită a oricărui amator – nu foloseşte la nimic.
   Să luăm problema reţetelor electronice. A deschide uşa viitorului este semn de înţelepciune, chiar şi atunci când viitorul se strecoară şmechereşte pentru zecile de milioane de euro şi nu pentru pacienţi. Societăţile avansate au introdus acest sistem, dar… nicăieri nu a dispărut încă sistemul clasic, cu prescripţia scrisă, deoarece raţiunea este una practică. Se păstrează ambele sisteme. Doar noi vrem – gemem, afirmăm, ameninţăm – fără a face nimic. În primul rând, sistemul te obligă, în cazul psihiatriei, să consulţi doar doi bolnavi pe oră. O altă eroare! În condiţii de examen, pretinzi ca în 20 de minute cazul să fie cunoscut exhaustiv, iar în practică – în 30 de minute. În România, practica este… de vacanţă? Iar acele 20 de minute se cer pentru cazuri total necunoscute, noi, care, în orice cabinet, înseamnă sub 3–4% din consultaţii. Ceilalţi, pe care ajungi să îi cunoşti de câteva decenii, îi poţi eticheta după cum salută şi păşesc în cabinet. Iată deci o limitare fără raţiune a utilizării timpului. Dar ce faci cu bieţii bătrâni care vin de la 80–100 km, cum şi când pot (a se citi: când au mijloace de transport)? Îi trimiţi să vină după calendar, la oră fixă? Ei bine, unii abia au bani de un bilet de autobuz, care nu vine decât la sfârşitul programului (şi atunci cu aproximaţie), iar sistemul nu-ţi permite să introduci decât doi pacienţi pe oră – şi la ora la care îi consulţi. Nu ai nevoie să păstrezi în paralel şi sistemul reţetelor scrise? Să luăm caz concret. În Oradea, la un număr de peste 32.000 de fişe ale pacienţilor, suntem doi psihiatri la Centrul de Sănătate Mintală (pentru cazurile dispensarizate), unul în ambulatoriu şi unsprezece pe secţii, având şi câte o oră de activitate integrată (ambulatoriu). Aceasta înseamnă (conform „normei“), 53 de bolnavi pe zi, deci 1.060 pe lună. Cu ceilalţi ce facem, îi programăm peste doi ani? Practic, conform sistemului pe care vrea onor Ministerul să îl implementeze, fiecărui bolnav i-ar veni rândul la o consultaţie la câte… peste 30 de luni. Menţionez că Oradea stă mai bine ca oraş (şi Bihorul, ca judeţ), în ceea ce priveşte numărul de psihiatri, decât cele mai multe oraşe ale ţării.
   Un pacient cu o suferinţă psihică – de orice fel – refuzat se poate sinucide oricând, în două, trei ore, zile sau… În România recurg la suicid anual cam 3.600 de oameni. Majoritatea suferă de o tulburare psihică. Te bucuri dacă aceşti oameni vin (sau pot fi aduşi)  la consult, dar mulţi vin când vor ei. Pe ce criterii să alegi doi sau 14 din 100 de oameni care vin să-i consulţi, refuzându-i pe ceilalţi, fără a-i consulta şi deci fără a şti dacă sunt urgenţe sau nu? Cine îi sortează înainte de consult? Îi trimitem la prefect, la primar? Se vor aduna singuri, în pieţe?… Sau MS anulează din Constituţia României punctul care prevede dreptul la sănătate al oricărui cetăţean? Nici dacă am fi de trei ori mai mulţi psihiatri, regulile propuse nu ar permite accesul populaţiei la consult. Dar cum să fim mai mulţi, de unde bani de salarii? Nici atunci măsura organizatorică propusă nu ar fi realistă. Nu mai bine păstrăm, în paralel, aşa cum fac toţi, cele două sisteme de prescriere, electronic şi pe hârtie? Cel puţin în acest stadiu, aplicând experimentul, pentru început, în doar două-trei judeţe.
   Exemplul dat se poate aplica, cu nuanţările specifice necesare, oricărei specialităţi medicale. Nu cerem organizatorilor de sănătate şi decidenţilor sociali decât să acţioneze profesionist, sistemic şi realist. Dacă nu vor face acest lucru, nemulţumirile populaţiei se vor acumula exploziv. Va urma un incendiu social, a cărui scânteie va fi sanitară. Sună deja cunoscut.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.