(...) Medicina modernă utilizează arme
deosebit de puternice şi totodată periculoase, astfel încât iatrogenia a
devenit o cauză importantă de deces şi invaliditate. De aici şi nevoia de
responsabilitate a actului medical. Ne vom referi aici doar la educaţia continuă
a medicilor, fără de care nu pot fi asigurate standardele profesionale de
calitate. Nu doar că medicul trebuie să ţină pasul cu ritmul rapid al
progresului, dar şi pentru că, fără a reveni periodic asupra vastelor cunoştinţe
acumulate, acest bagaj se uşurează prin uitare. Acesta este motivul pentru
care, în SUA, unde medicii sunt bine plătiţi, dar şi exploataţi pe măsură,
există obligativitatea ca, la fiecare zece ani, să se susţină un examen general
de verificare a cunoştinţelor, inclusiv din materii de bază ca fiziopatologia,
genetica, farmacologia sau biochimia. Altminteri, medicul îşi automatizează
activitatea şi cade cu prea multă uşurinţă victimă presiunii comerciale a
firmelor producătoare de medicamente. Pe lângă frecventarea obligatorie a
bibliotecilor medicale (la noi în stare deplorabilă) şi lectura unor publicaţii
cu arie de cuprindere largă (cum este „Viaţa medicală“), se promovează
(inclusiv în săptămânalul nostru) formele moderne de verificare a cunoştinţelor.
Mai nou, internetul oferă o posibilitate remarcabilă: putem spune că educaţia
medicală continuă s-a internaţionalizat. Sistemul american, interactiv, asemeni
altor forme de învăţământ la distanţă, poate fi accesat şi de la noi, la orice
oră, când medicul îşi rezervă timpul necesar.
Medicii români au o apetenţă deosebită
pentru congrese, participanţii primind astfel un număr de credite EMC. În acest
cadru, al congreselor, firmele sunt foarte generoase, stipendiind prezentatorii
şi organizând sesiuni de promovare a medicamentelor, cu scopul creşterii vânzării
produselor respective, explicit a profitului. Timpul acordat cercetărilor
originale, fundamentale sau experimentale este inevitabil amputat. Congresele
sunt, desigur, foarte utile, însă implică nu doar absenţe de la locul de muncă,
ci şi cheltuieli adiacente importante (taxe de participare, transport, cazare,
mese etc.).
Medicina aduce însemnate beneficii societăţii,
iar medicii bine instruiţi contribuie prioritar la bunăstarea generală. Medicii
care nu practică sistemul degradant al şpăgii sau au specialităţi care-i feresc
de acest lucru (anatomopatologie, laborator) resimt povara financiară a congreselor.
Situaţia nu e mult diferită pentru medicii de familie. Din acest motiv, am
adresat ministrului sănătăţii solicitarea de a cristaliza un sistem de
remunerare individuală a medicilor care participă la manifestări ştiinţifice,
pe baza unei platforme egalitariste, care să-i cuprindă pe toţi, indiferent dacă
lucrează în spitale de stat sau în sistemul privat, deoarece pregătirea tuturor
este o valoare naţională ce se răsfrânge asupra sănătăţii populaţiei. Ministrul
ne-a informat că, la ora actuală, există fonduri europene neconsumate, deloc
neglijabile, care ar putea fi alocate pregătirii medicilor. (...)