În fiecare an primim un e-mail în care ni se comunică faptul că Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) solicită un pachet de documente din partea fiecărei discipline, izvoade care, în opinia mea, ar trebui să reflecte metabolismul intern, dinamica, eficacitatea și performanţa.

Nu de mulţi ani, Guvernul României a adoptat o hotărâre privind modificarea unei anexe privind metodologia de evaluare în învăţământul superior, în a cărei partea a doua, ce vizează criteriile, standardele și indicatorii de performanţă pentru asigurarea calităţii și acreditare, la „Domeniul B: Eficacitate educaţională”, se solicită fiecărui program de studii/specializare anumite rezultate ale procesului didactic, „exprimate sub forma competenţelor cognitive, tehnice sau profesionale și afectiv-valorice” și „traseele flexibile de învăţare”.

În documentul oficial se propune fiecărui cadru didactic de a include în fișa disciplinei tematici menite să conducă la obţinerea unor competenţe transversale, cum sunt „afirmarea personalităţii studentului în societate, comunicarea, lucrul în echipă, formarea studenţilor în spiritul valorilor europene, probleme referitoare la dezvoltarea durabilă a societăţii, la promovarea democraţiei, dialogului intercultural, respectării legii, responsabilităţii în exercitarea profesiei, care pot influenţa dezvoltarea lor personală și pot fi aplicate în carierele lor viitoare”.

După caz

Structura programelor de studii „respectă și ia în considerare diversitatea studenţilor și a necesităţilor lor, este flexibilă și permite fiecărui student să își aleagă un traseu propriu de învăţare, potrivit cu aptitudinile și interesele sale, fără a se afecta însă obiectivele programului de studii și competenţele așteptate la finalul procesului de învăţare”.

Dacă trebuie, cu plăcere. Extrăgându-mă din aceste sugestii și cerinţe și privind înspre realitatea din teren, nu știu ce reacţie să am. Evident că acestea sunt solicitate, „după caz”, instituţiilor de învăţământ, așa cum se și notează, însă mi se pare extrem de important să figureze măcar în mintea profesorilor și a celor meniţi a se instrui și dezvolta, atât de complex, conform directivelor ministeriale.

În cazul facultăţilor de medicină, în care studenţii au devenit rezolvitori și distribuitori de teste grilă, mă întreb cum se pot include cele de mai sus într-o programă menită doar să-i facă să reacţioneze robotic?! Subcapitolul documentului „Diferenţiere în realizarea programelor de studii” arată că este necesară „reînnoirea permanentă” a programelor de studii „prin introducerea cunoștinţelor noi, rezultate din cercetarea știinţifică, inclusiv cea proprie”.

Iar următorul punct, „Relevanţa programelor de studii”, spune că acestea trebuie să fie relevante „cognitiv și profesional”, în funcţie de „ritmul dezvoltării cunoașterii din domeniu și de cerinţele pieţei muncii și a calificărilor”. Anual am introdus teme noi și moduri diferite de a privi istoria medicinei. I-am implicat pe studenţi în procesul de predare și de generare de cunoaștere, folosind tehnica actuală și abilităţile fiecăruia.

DecoloniALIzarea bibliografiei

După ce am expediat documentele, am avut surpriza să primesc din partea unui coleg, care, pesemne, se ocupa de centralizarea pachetelor, un mesaj care mi-a produs o anume iritare: eram rugat să elimin toate titlurile „mai vechi de 2011” din bibliografie.

Am răspuns negativ iniţial și a revenit cu același mesaj. Am revenit și eu cu o misivă electronică mai amplă prin care transmiteam, lui și de fapt celor care avuseseră această minunată idee de a decolonializa bibliografia, că disciplina Istoria medicinei se ocupă de trecut și parcă nu aș vrea să caut echivalenţele iatroistorice ale unor Lady Gaga sau Dua Lipa spre a le propune studenţilor în anul universitar prezent.

Premisele individului în istorie

Sunt nu 10, ci chiar 20 de ani de când am achiziţionat ediţia a doua a cărţii lui Jung, „Amintiri, vise, reflecţii”, care, conform indicaţiilor, nu ar trebui să figureze în bibliografie. Celor care au gândit astfel, chiar dacă au pus un șablon general, le amintesc întrebarea jungiană din debutul capitolului „Despre nașterea operei”: „Unde se găsesc premisele mele în istorie?”.

De la o vreme pornesc dialogul cu studenţii dinspre istoria personală înspre istoria medicinei și cea a umanităţii. Chiar dacă tinerii mediciniști sunt născuţi după apariţia acestui extrem de important volum al psihologului și psihiatrului elveţian, îi rog să pornim analiza dinspre anul 2021, chiar dacă ulterior ajungem cu mintea în epoci îndepărtate, ori în cotloane tainice ale gândirii celor dinaintea noastră. Jung scrie că „atât sufletul, cât și trupul nostru sunt compuse din elemente care, toate, au fost prezente deja în șirul străbunilor noștri”.

Astfel că, dragi evaluatori ARACIS, premisele fiecărui student medicinist nu sunt nici în copilăria sa, nici măcar în copilăria medicinei, ci într-un trecut îndepărtat, pe care, cu sau fără voia dumneavoastră, îl avem în noi și, în consecinţă, îl și consemnăm sub forma unor titluri importante în bibliografia disciplinei.

Pentru că „ele nu au natură de cadavru, ci de spiriduși”, ca să-l citez pe Heinrich Zimmer, din cartea-i „Regele și cadavrul. Povestiri despre biruinţa sufletului asupra răului”, și ea apărută la noi cu mult înainte de anul 2011.