Dacă
veţi consulta sursele de informare moderne, o să constataţi că marele logofăt Costache Conachi este catalogat
„scriitor român“. O abordare pe cât de nouă, pe atât de interesantă pentru unul
dintre cei mai importanţi şi bogaţi boieri moldoveni trăitori la mijlocul
veacului al XIX-lea. Poate mare boier şi mare proprietar ar fi mai potrivit,
bineînţeles, fără a omite talentul cu care îşi cânta dragostea faţă de Zulnia:
„Cine-o iubit pe Zulnia, a iubi alta nu poate“. Ajuns la vârsta când patima
dragostei se mai domoleşte, Costache Conachi, retras la Ţigăneşti după
îndeplinirea unor importante funcţii administrative în Moldova, caută o
modalitate prin care să răsplătească efortul celor care l-au servit o viaţă.
Cum altfel decât prin înfiinţarea unor spitale, aşezăminte ce aveau să aline
suferinţa celor mulţi şi săraci: „Dorinţă avănd di a lăsa spre pomenire
neamului Conăchescu şi spre recunoştinţă cătră lăcuitorii di pe moşiile meli
doî vecinice aşăzămănturi doctoriceşti, unul în satul Ţăgăneşti pe apa
Bârladului în ţănutul Tecuciului şi altul în tărguşorul Nămoloasa pi apa Săretului
în ţănutul Putnii…“. Documentul din
care am citat, identificat în dosarele Arhivei Naţionale Bucureşti (fond Achiziţii Noi, CCXL/12), confirmă
interesul lui Conachi faţă de actul medical, în special cel desfăşurat în
mediul rural. Actul este semnat de Costache Conachi, dar scris de un grămătic
aflat la „curtea“ de la Ţigăneşti. În acest document, Conachi „schiţează“ un
proiect prin care vrea să facă la Ţigăneşti şi Nămoloasa două spitale şi două
spiţării. Pentru a duce planul la bun sfârşit, Conachi apelează la „prietinul şi
doctorul domnul Cihac ca să-mi găsască în Germania sau în Austriea doi doctori
cari osăbit de diplomile ce vor ave di doctorat de hirurgi practici şi de mamuşi“.
Tot dr. Iacob Cihac, preşedintele Societăţii medicilor naturalişti şi autorul
primului manual de istorie naturală în limba română, Iaşi, 1837, trebuia „să-mi găsască doi spiţări sau calfii
de spiţăriea cu dovezi de ştiinţă botanică“. Doctorii, care nu trebuia să „aibă
mai gios di patruzăcii ani“, vor fi ajutaţi „de căte un băet tănăr pe cari-l
are a-l învăţa a lua sănge, a pune lipitori, a pune sbanţ, a pune glicitire, a
pune vizicători, cum să legi ciolanile frănte şi altile mai multe“.
În
ceea ce priveşte recompensarea efortului depus de doctori, Conachi era „hotărât
a da fieşticăruea doctor pe an căte doî suti galbeni, casă di şăzut cu loc di
grădină, grajdiu pentru cai şi alte trebuitoare pentru aşăzarea unei familii: şasă
stănjeni lemni fieşticăruiea doctor pe an, care fac în măsură nemţească
trisprezăcii clafturi, cinci chile făină de grău pe an, care fac în măsură nemţească
zăcii malturi, cinci chile făină păpuşoi, zăcii chile orz pentru doi cai, adică
ci-i va ave, adică doîzăcii malturi, una şură făn pentru doi cai, treizăcii
vedrii vin carile face 600 butelcii căte polocă una, treizăcii ocă său pentru
lumănări care fac 66 1/4 funturi de Viena“. Spiţării se bucurau de acelaşi
tratament, adică erau ajutaţi de „căte un băet ca laborant“, iar ca „leafă căte
optzăcii galbeni pe an plătitori la şasă luni“, la care se adaugă „casă di şăzut
cu loc di grădină, şasă stănjeni lemni cu loc spiţăriea, treizăcii vedrii vin
cari să va întrebuinţa şi la spiţăriea, cinci chile făină de grău, cinci chile
făină păpuşoi, treizăcii ocă său pentru lumănări şi în casă şi în spiţăriea,
iar pentru cheltuiala venirilor pe drum în Moldova căte şasăzăcii galbeni de
fieşcari spiţăr“. Pretenţiile boierului cu privire la „trusa“ chirurgicală
invocată în document ne ajută să înţelegem profilul celor două „aşăzământuri
doctoriceşti“ de la Ţigăneşti şi Nămoloasa. Probabil, dacă nu înceta din viaţă,
la puţin timp după ce a semnat acest document, Conachi reuşea să înfiinţeze
primele spitale din mediul rural, unde urma să se realizeze operaţii precum
„amputaţiea, trepanaţiea, operaţia di piatră, operaţiea la ochi, la cataractă,
lacrimare, la faciri cu greu, la autopsiea“.
În
luna februarie a anului 1849, marele boier Costache Conachi se stingea din viaţă
în conacul de la Ţigăneşti. Dincolo de demonstraţia privind cunoştinţele de
medicină, Conachi lasă să i se descopere o nouă latură, mai puţin exploatată de
istorici. Personalitatea sa complexă este acum întregită cu imaginea boierului
interesat de serviciile medicale în interes propriu, dar şi pentru slujbaşii moşiei,
uitaţi cândva, în anii tinereţii, de stăpânire.