În anul 1942, Valeriu Bologa, marele nostru
iatroistoric, publica la Sibiu o broşură intitulată: „Un medic român ardelean:
profesorul Marius Sturza“, atunci când acesta împlinise vârsta de 65 de ani şi
se retrăsese din învăţământul universitar. În această lucrare sunt reproduse
pasaje dintr-un CV redactat de Marius Sturza, cel care poate fi considerat una
din acele personalităţi medicale care a îndeplinit vocaţia medicinii româneşti
de a fi recunoscută pe plan european. Fiu al unui preot dintr-o comună de lângă
Arad, viitorul profesor de balneologie, născut la 27 august 1876, se înscrie,
la îndemnul familiei, la Facultatea de Drept din Budapesta, pe care însă o părăseşte
după numai trei luni, înscriindu-se la Facultatea de Medicină din Viena, la
îndemnul unchiului său, doctorul Ioan Hozan, medic-şef la cunoscutul
stabiliment balnear Gräfenberg din Silezia. Despre vacanţele petrecute aici,
studentul medicinist scrie mai târziu: „Observaţiile făcute asupra curelor din
Gräfenberg şi tot atât de mult practica medicală a unchiului meu au avut o
influenţă covârşitoare încă din adolescenţă asupra viitorului meu şi carierei
mele. Am îndrăgit de pe atunci medicina şi am voit să mă fac doctor, vindecând şi
eu cu apă şi cu mijloace naturale, aşa cum văzusem aceasta în Gräfenberg“.
Lucrând efectiv la stabilimentele de
hidroterapie de acolo, având controlul procedurilor şi executând în acelaşi
timp electroterapia, mecanoterapia şi masajul, precum şi munca de laborator,
timp de 12–14 ore pe zi, s-a perfecţionat încă de timpuriu în fizioterapie. În
ultimii ani ai studiilor, a lucrat voluntar în clinica de medicină internă a
profesorului Drasche şi în cea neurologică a profesorului von Frankl-Hochwart.
La puţină vreme după ce a fost promovat – cu fastul obişnuit de la Viena –
doctor în medicină (iunie 1901), a preluat conducerea Sanatoriului de
fizioterapie Wällischhof. Aici, Sturza este cel de-al treilea specialist din
Europa care aplică şi perfecţionează cura de aer liber în cabane, băile de aer şi
de soare, cu care obţine rezultate de care începe să se vorbească. Instalează,
în acelaşi timp, toate cele necesare pentru hidroterapie, electroterapie şi
termoterapie. În anul 1910, introduce chiar şi tratamentul cu emanaţii de
radiu, ceea ce face din Wällischhof cel mai complet utilat sanatoriu de
fizioterapie din Austria. Cum internările se făceau la început numai vara, a
putut dispune de timpul necesar pentru perfecţionare la Paris în clinica
profesorului Raymond, de la Salpetrière, şi în cea a profesorului Bernheim, de
la Nancy.
După prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, în
1918, s-a întors în Transilvania, la Sibiu, unde a fost numit consilier de
resort, intrând în administraţia şi organizarea sanitară. Deziluzionat de
faptul că, în ciuda competenţei sale, i se oferă doar un post de medic secundar
la Aiud, se reîntoarce, în 1922, la Viena, unde practică pe cont propriu
fizioterapia, iar vara preia conducerea staţiunii balneare Sovata.
Preferinţele lui Marius Sturza se răsfrâng
în două sectoare: organizarea balneologiei şi climatologiei în ţara noastră,
respectiv activitatea ştiinţifică de cercetare a calităţilor medicale ale
apelor minerale. Având o temeinică experienţă în domeniu, participă la
organizarea primului congres de balneologie din ţara noastră, prilej cu care se
înfiinţează Societatea de Hidrologie Medicală şi Climatologie, sub conducerea
generalului dr. N. Vicol. În 1928, contribuie la buna desfăşurare a congresului
internaţional de talasoterapie, prezidat de prof. dr. Anibal Teohari.
Deceniul al patrulea al secolului trecut
este, pentru Marius Sturza, o perioadă de realizări ştiinţifice deosebite.
Astfel, devine, în 1931, profesor agregat şi, din 1934, profesor titular şi îşi
vede înfiinţată clinica de balneologie din Cluj (găzduită de Clinica de
Psihiatrie, într-un subsol) în paralel cu cea din Bucureşti, aflată sub
conducerea prof. dr. Anibal Teohari (într-o anexă insalubră a Spitalului
Brâncovenesc). Ca urmare a unei activităţi didactice şi de cercetare deosebite,
este ales, la 3 iunie 1938, membru de onoare al Academiei Române, care îi dă
însărcinarea plină de răspundere ca, împreună cu dr. Cezar Popovici, să instaleze
serviciul fizioterapeutic al Spitalului Elias din Bucureşti.
Două sunt staţiunile balneare pe care acesta
le-a studiat îndeaproape: Sovata şi Techirghiol. Proprietăţile curative ale
lacului Ursu din Sovata sunt expuse în monografia „Die Kochsalzwasser Rumäniens“, publicată în 1930, la Viena, şi în
broşura „Bad Sovata“, care, publicată
în limba germană la Viena, face cunoscută străinilor staţiunea balneară transilvană.
Din anul 1929, acolo funcţionează instalaţii de hidro- şi fizioterapie, iar doi
ani mai târziu se ţin cursuri de specializare în balneofizioterapie, continuate
la Cluj, în cadrul catedrei înfiinţate în anul 1931. Societatea balneară pe acţiuni
„Sovata“, condusă timp de mulţi ani de prof. dr. Marius Sturza, a fost naţionalizată
la 11 iunie 1948.
În revista Mişcarea Medicală Română, prof. dr. L. Mrazec şi prof. agr. dr.
Marius Sturza publică studiul: „Regiunea balneară a lacului Techirghiol“.
Articolul cuprinde, în premieră, o descriere detaliată a tuturor elementelor de
interes pentru cunoaşterea balneoterapiei pelagice şi se încheie cu un valoros
capitol de concluzii şi propuneri.
Din literatura de specialitate publicată de
prof. dr. Marius Sturza, demne de menţionat sunt lucrările: „Orientări pentru
cure balneare şi climaterice de vară“; „Importanţa preventivă şi terapeutică a
climei de iarnă“; „Balneologische und balneotherapeutische Bedeutung der
Heliothermen“. Importante, pentru grupa specialităţilor medicale, mai sunt:
„Tratamentul simultan balnear şi climatic al reumatismelor“; „Hidroterapia
bolilor tubului digestiv“; „Climatoterapia în tratamentul tuberculozei cu
privire specială climatologia României“; „Tratamentul fizioterapeutic al
bolilor de femei“. Pe lângă activitatea ştiinţifică, cea didactică a beneficiat
de publicarea a două manuale de referinţă, şi anume un util îndreptar medical
intitulat „Balneoterapie practică“ şi un documentat „Manual de Balneologie“.
În ultimii săi ani de
viaţă, a lucrat în Ministerul Sănătăţii, pentru organizarea reţelei de
balneofizioterapie. În 1954, s-a stins din viaţă, la Sibiu.
