Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Procrastinare

Viața Medicală
Dr. Ştefan GUTUE luni, 11 aprilie 2016
     Despre procrastinare am aflat în urmă cu aproape trei ani, pe când eram rezident în ultimul an de pregătire, citind o carte primită cadou – „Procrastinarea“ de Piers Steel, pe care v-o recomand cu drag. A procrastina înseamnă a amâna în mod nejustificat începerea unei acțiuni, în special din cauza neglijenței habituale sau a lenei, a tărăgăna, a tergiversa lucrurile. Pe românește îi putem spune a freca menta. Însă nu e chiar așa de simplu.
     Observația de la care am plecat în al doilea an a fost că am reușit să mă mobilizez la anumite materii și să învăț, să iau note mari, iar la altele din contră, să iau note mici. Ba mai mult, la morfopatologie, de exemplu, în primul semestru am luat nota nouă și în al doilea nota șase. Ceva nu se lega. La momentul respectiv nu mi-a păsat să fac mari analize psiho-comportamentale, m-am mulțumit să arunc vina pe mine că nu pot mai mult și că acelea mi-au fost limitele. Am mers pe o pistă greșită.
     În cartea pe care v-am amintit-o există mai multe teorii și explicații ale procrastinării pe care, evident, vă invit să le citiți, fiindcă nu va fi timp irosit. Eu am să vă spun esențialul, și anume că suntem educați în așa fel încât să alegem recompensele cele mai probabile, în detrimentul celor mai puțin probabile. Procrastinarea ține de următorii factori: așteptări, valoare percepută, timp și caracterul impulsiv. Să luăm de exemplu anatomia din anul doi de facultate – știam că va fi greu, am avut un an oribil înainte (prima restanță și singura din toată studenția), plin de experiențe neplăcute. De aceea, așteptările mele de la această materie au fost scăzute și în al doilea an. Să zicem că „prinsesem frica“ anatomiei. Am învățat mai mult și mai bine decât în primul an, indiscutabil, însă în sufletul meu nu mă vedeam de nota zece. Îmi ziceam că „învăț, o să fac bine și nu o să pic examenul“. Stabilindu-mi niște așteptări modeste, pentru că nu voiam să iau nici cinci, dar nici nu aveam curaj să visez la zece, nu puteam suferi o altă dezamăgire. Practic, descoperisem rețeta mediocrității. Mă menajam de la un orgoliu care putea fi șifonat din nou. Stăteam bine-mersi în zona de confort.
     Atunci când ai așteptări reduse de la o materie, nu te vei mobiliza decât pe măsura acestora. Dacă îți spui că la anatomie se dau note mici și chiar dacă înveți nu poți obține mai mult de opt, atunci vei considera că eforturile tale sunt în zadar. Nu mai bine înveți atât cât să nu îl pici? Nu mai bine să rămâi în zona de confort? Consecința este o altă tergiversare în a da startul la învățat. În situația în care consideri că nu trebuie să petreci timpul lămurind fiecare colțișor din curs, că ai destul timp pentru asta mâine sau în weekend, timpul trece și amânările se adună până când te trezești iarăși în sesiune într-o criză de timp. Îți spui, plin de remușcări, că nu trebuia să fi ajuns în situația asta și că nu vei mai face așa. Am fost cu toții acolo, nu-i așa?
     Valoarea percepută a unei materii este un alt factor care te mobilizează să înveți sau nu. Dacă știi că o materie este importantă fiindcă te va ajuta să devii un medic bun, atunci evident că are o valoare crescută și vei căuta să menții pasul cu învățatul și să iei o notă bună. Înveți pentru tine, pentru că știi aproape sigur că te va ajuta. Însă dacă pleci din start cu o concepție de genul – „La ce o să îmi folosească histologia dacă nu vreau să mă fac anatomopatolog?“, e clar că îi atribui o valoare scăzută materiei respective și nu te vei sinchisi să înveți. Vei amâna momentul învățatului până târziu în sesiune, când vei intra în criză de timp și vei învăța în silă, cât și cum vei putea, iar rezultatele vor fi pe măsură.
     Un alt factor este timpul. Este un factor dat naibii, iertați-mi exprimarea. Cu cât acțiunea se întinde pe o durată mai lungă de timp, cu atât aveți șanse să procrastinați mai mult. Dacă începutul de an este furtunos, în forță, cu promisiuni mărețe (că vei lua bursă, că nu vei mai pica niciun examen, că vei învăța la timp fiecare curs, că vei avea control deplin în sesiune), în timp, tot elanul se pierde pentru că vrem rezultate rapide. Trăim într-o societate de tip fast-food în care suntem educați să primim totul rapid, să obținem plăcerea și satisfacția imediat. De aceea, atunci când trebuie să ne demonstrăm răbdarea pentru a ajunge acolo unde vrem, de cele mai multe ori renunțăm și alegem altă variantă.
     Impulsivitatea este un alt factor care vă va trage în jos. În facultate alegem să nu mai învățăm și așteptăm trecerea timpului până în sesiune, când sub presiunea faptului că avem doar o lună să obținem rezultatele, deseori nu tocmai grozave, ne punem pe învățat și regretat. Aceeași poveste de fiecare dată. Mai aud colegi care spun că nu pot face un lucru bine decât sub presiunea timpului. Mi se pare o prostie mare cât casa. Ai doar senzația că faci mai mult fiindcă până atunci nu ai făcut nimic. Presiunea e bună, dar să existe în mod constant, să muncești mereu cu sentimentul că examenul se apropie și să nu te lași pradă relaxării în exces. Concluzia este că dacă materia se întinde pe o perioadă mai lungă de timp, pe un semestru sau un an, cresc șansele să o lași baltă cu învățatul în mod constant.
     Tocmai de aceea și notele mele s-au îmbunătățit în al treilea an, odată cu trecerea la stagii, când zilnic făceam aceeași materie și la un interval scurt de timp venea examenul. Nici nu mai are sens să pomenesc despre distracțiile care sunt la tot pasul și oferă satisfacție imediată: facebook, internet, jocuri pe calculator, seriale tv, lenevitul, ieșitul pe afară, vorbitul la telefon etc. Toate acestea te așteaptă să le cazi pradă și să te îndepărteze de obiectivul tău. Și cu cât ești o persoană mai impulsivă, care are o autodisciplină redusă, cu atât cresc șansele să cedezi.
     Am găsit între timp o definiție mai simplă a procrastinării – autosabotajul. Există o procrastinare pe termen scurt, legată de examene de semestru/an și una raportată la toată facultatea, care se traduce prin trecerea într-o stare de amorțeală, neimplicare și așteptare pasivă de a ajunge la momentul esențial pentru a intra în viața de medic adevărat: examenul de rezidențiat.
     Sunt mai multe soluții de a scăpa de procrastinare și este greu de oferit una care să funcționeze pentru toată lumea. În ce mă privește, soluția descoperită abia în rezidențiat constă în a începe să acționezi pentru a acoperi decalajul dintre ceea ești în momentul de față și ceea ce vrei să devii. În timpul facultății nu am reușit să fiu suficient de disciplinat pentru a învăța la toate materiile cu aceeași pasiune și hotărâre. La stagiile de chirurgie am luat note de nouă și zece pentru că am învățat de plăcere și le-am acordat valoare crescută, așteptări mari, iar timpul a fost de partea mea, stagiile fiind relativ scurte și zilnic se întâmpla ceva. Iar eu eram o persoană impulsivă care a înțeles că are nevoie de o specialitate în care să aibă satisfacții rapide, chiar spectaculoase, pe care nu le găseam în geriatrie sau medicina internă. Și semiologia mi-a plăcut pentru că știam că este importantă, la fel fiziopatologia. Anul cinci a fost plin de stagii de interne, așa că am obținut chiar și un cinci, dar nu vă spun la ce stagiu. Cred că ați înțeles ideea procrastinării și a celor spuse mai sus, iar dacă nu, o repet – prețul procrastinării este prețul propriei voastre reușite, al succesului vostru, fie că vorbim de note mari, de proceduri învățate sau împlinirea unui vis.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC