Student fiind,  făceam toate stagiile clinice la bolnav, la patul bolnavului sau la scaunul stomatologic. Când îmi amintesc de stagiile de medicină internă, simt și acum mirosul de salon, de transpiraţie, de piele, de medicamente. Anamneze lungi și minuţioase, palparea pacienţilor, auscultaţia și tot ce era semiologie trăiam și simţeam cu toate simţurile. Relaţia era relaxată și fără a fi presată de timp. Apropierea de pacient era maximă. Nu completam cu pacienţii nenumărate formulare administrative. Dar pacientul avea încredere în mine și eu aveam încredere în buna credinţă a pacientului. Relaţia nu era formalizată excesiv. Nu comunicam cu bolnavii pe bază de ordine de ministru, ci pe baza principiilor care ne erau explicate și transmise de profesorii și asistenţii noștri. Pacienţii nu suspectau actul medical ca pe un potenţial malpraxis. Nici nu exista această noţiune în înţelesul juridic actual. Medicul se străduia să înţeleagă boala și pacientul.

        Acum ne focusăm pe respectarea normelor juridice, precum și pe concordanţa analizelor și a investigaţiilor complementare. Pacientul rămâne constant pe locul doi. Anecdota cu locul cel mai sigur pentru a ascunde de medic niște bani – în lenjeria pacientului – este tot mai adevărată. Îmi vine în minte poezia lui Adrian Păunescu, în care dorinţa cea mai fierbinte a părinţilor noștri este aceea de a li se facilita accesul la un șef de spital. Nici asta nu mai este valabil, pentru că acum șefii spitalelor de altădată nu mai sunt medici, ci sunt manageri, economiști și oameni numiţi politic, care nu au studii medicale.

Un nou mod de a face medicină

        Lumea medicală este transpusă într-un univers nou. Schimbarea a venit insidios. Momente importante și apreciate în evoluţia societăţii au mascat adesea infiltrarea unei lumi noi. Am intrat treptat într-un mod nou de a face medicină. Ne-am trezit captivi într-un sistem care se mișcă rapid și care nu poate fi evitat. Pandemia actuală a accentuat multe diferenţe dintre lumea medicală de altădată și aceea de azi. Restricţiile numeroase și, printre ele, cea mai paradoxală, aceea privind chiar accesibilitatea la serviciile medicale, sunt foarte greu de asimilat.

        Că lucrurile nu au mers într-o direcţie bună ne-o demonstrează dezastrele din sistemul public de îngrijiri de sănătate. Capacitatea de adaptare a autorităţilor la toate provocările aduse cu celeritate de evoluţia socială și politică nu este una dorită. Pandemia a scos la iveală multe dintre eșecurile politicilor de sănătate, ale actelor normative inadecvate și ale sistemului de management defectuos. Chiar în conducerea Ministerului Sănătăţii am avut de prea multe ori oameni politici fără nici o pregătire medicală.

Medicii au nevoie de reforme

        Corpul medical și-a făcut datoria întotdeauna, dar recunoașterea publică a acestui efort permanent este mult prea des minimalizată sau uitată. Pandemia a schimbat puţin în bine atitudinea societăţii civile faţă de corpul medical. Ar fi bine ca aprecierile din partea bolnavilor să fie asociate cu măsuri eficiente de reformare a învăţământului medical și a serviciilor medicale, inclusiv pe componenta infrastructurii. De două decenii tot facem spitale noi, regionale, de urgenţă, dar încă nu a început construcţia la vreunul. În formarea profesioniștilor trebuie să creștem eficienţa pregătirii. Studenţilor le sunt îngrădite semnificativ activităţile medicale practice la pacient, cu toate că legislaţia este explicit formulată în favoarea practicii. Ne blocăm în pretexte penibile. Studentul nu are voie să aplice tratamente medicale efectiv la bolnavi, pentru că nu are drept de liberă practică. Dacă s-ar aplica această viziune și în alte domenii, am bloca totul. Cursantul unei școli de conducere auto poate să conducă mașina pe drumuri publice, cu instructorul alături, deși nu are încă permis. Studentului de la medicină îi trebuie întâi permisul și numai după aceea poate să înveţe? Cadrelor didactice le este teamă să-și asume rolul instructorului auto? Medicii ne pleacă nu neapărat pentru un salariu mai bun; ei merg să caute sisteme de sănătate în care sunt apreciaţi și respectaţi, locuri de muncă în care procedurile și actele normative sunt elaborate de specialiști și sunt deplin aplicabile.

       Într-o lume în care concurenţa este modul de lucru la ordinea zilei, într-o societate în care comunicarea este mai facilă decât oricând înainte, dar în care, în mod paradoxal, alienarea ne pândește la fiecare pas, iar empatia în relaţia medicală este tot mai rară, suntem nevoiţi să ne adaptăm la ritmurile impuse. Dar nu mai putem accepta să fim depășiţi de situaţii. Actualizarea managementului în sistemul de sănătate trebuie să fie deplin concordantă cu evoluţia socială și tehnologică. Dacă nu ţinem cadenţa, ne împiedicăm și producem disfuncţionalităţi. Totuși, cred că relaţia și încrederea dintre medic și pacient nu vor mai fi niciodată așa cum au fost.