Newsflash
OPINII

Prima societate ştiinţifică modernă din Ţările Române

de Dr. Maria DRAGOTĂ - sept. 16 2014
Prima societate ştiinţifică modernă din Ţările Române
Recent, a văzut lumina tiparului o lucrare de iatroistorie a meleagurilor ieşene. Este vorba despre ampla monografie privind Societatea de Medici şi Naturalişti Iaşi – 1833. Prima academie europeană a spiritului naţional, realizată de prof. dr. Dana Baran şi apărută la Editura „Gr. T. Popa“, UMF Iaşi. Parcurgând-o, cititorii află paşii făcuţi de la înfiinţare până în prezent de această societate ştiinţifică, prima de tip european din Ţările Române.
După introducerea în contextul socio-politic european şi naţional al vremii, autoarea descrie premisele fondării acestei societăţi. Crescută din sânul Sfatului Doftoricesc, ea s-a concretizat în anii 1830–1833. Instituţia, devenită din Societatea Doftoricească Moldo-Romanikă Societatea de Medici şi Naturalişti din Principatul Moldovei, îngloba un muzeu şi o bibliotecă, premergătoare şi susţinătoare a întemeierii facultăţii de Medicină ieşeană, în 1879. Printre membrii fondatori ai SMN se numărau doctorii Zotta, Cihac, Bürger, Ilasciuc, Kritodoulos şi Sakelary.
Un alt capitol vorbeşte despre membrii ai SMN din teritoriile locuite de români şi din străinătate. Au fost acceptaţi în acest for profesori şi medici din Heidelberg, Freiburg, Berlin, Frankfurt, Sankt Petersburg, Stockholm, Viena, Paris, Londra, Geneva, Lausanne, Zürich, Dresda, Praga, Pesta.
Este descrisă şi implicarea SMN în învăţământul medical ieşean. Cercetarea itinerantă din Moldova a fost o altă preocupare a membrilor societăţii. Prima expediţie ştiinţifică de grup a SMN a fost cea botanică din 1835, întreprinsă de Edel şi Szabo.
Societatea de Medici şi Naturalişti cuprindea muzeul, biblioteca, grădinile botanice, proiectul Observatorului astronomic. În 1834 s-a deschis primul muzeu istorico-natural din Principate, prin strădania doctorului Iacob Cihac. Au fost constituite colecţiile geologie-mineralogie, faună şi floră, antichităţi.
Alte capitole ce suscită interes abordează promovarea limbii române ştiinţifice în publicaţiile SMN şi metamorfozele societăţii şi ale periodicului său – de la Foaia SMN la Revista Medico-Chirurgicală. Periodicul societăţii a fost editat în prima sa formă din 1887 până în 1912, când a luat numele „Bulletin de la Societé des Médecins et des Naturalistes de Jassy“. Între 1916 şi 1923 a încetat să apară. O altă întrerupere a fost în 1949, iar editarea sa s-a reactivat în 1956, cu noua serie, titrată Revista Medico-Chirurgicală a Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, care se păstrează şi azi.
Aşadar, punctele de interes ale SMN au fost bibliotecile publice, jurnalele ştiinţifice, dicţionarele, manualele, limba română ştiinţifică, istoria naturală, farmacopeile, etnobotanica, etnofarmacologia şi etnoiatria, hidroterapia şi balneaţia, sănătatea publică, iar cartea ilustrează amănunţit toate aceste realizări. Cele patru coordonate cardinale ale SMN sunt, în opinia autoarei: caracterul enciclopedic, universal, cel globalizant, cosmopolit, cel militant, programatic, precum şi valoarea şi reprezentativitatea. „Se impune identificarea unor resurse de revitalizare a acestui nucleu civilizator“, este afirmaţia cu care se încheie volumul.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe