Ceea ce nu te omoară te face să evoluezi. Să
fii mai puternic. Mai adaptat. Şi dacă principiul era deja cunoscut de toată
lumea, iată că avem acum şi dovezile care să-l confirme. Studiul intitulat Convergent evolution exerted by Yersinia on TLRs, publicat săptămâna aceasta în Proceedings of the National Academy of
Sciences of the United States of America, şi-a propus să cerceteze existenţa
semnelor unei evoluţii comune a sistemului imun, la populaţii umane diferite
genetic, expuse însă la aceiaşi factori externi.
Aici intervine partea de senzaţie a
studiului. Pentru a verifica evoluţia sistemului imun prin presiunea exercitată
de mediu este nevoie de o perioadă lungă de timp, în care să se poată produce
selecţia caracteristicilor favorabile. Însă această selecţie trebuie să poată
fi comparată cu un grup de control, care să nu fi fost expus la aceeaşi
presiune a evoluţiei. Modelul de studiu găsit a fost, până la urmă, unul foarte
ingenios. Plecând de la istoria migraţiei populaţiilor, autorii au identificat
trei grupuri ideale pentru scopul propus. Un val migrator ajuns în Europa în
urmă cu aproximativ un mileniu îşi are originea în nord-vestul Indiei. Populaţia
romă – căci despre ea este vorba – le-a oferit cercetătorilor modelul dorit: pe
de o parte, moştenirea genetică a fost păstrată de-a lungul secolelor, printr-o
evoluţie relativ izolată de celelalte populaţii de pe teritoriul european; pe
de altă parte, existenţa populaţiei rome în Europa a însemnat că aceasta a fost
supusă la aceiaşi factori de mediu ca şi celelalte populaţii de pe continent.
Cu alte cuvinte, ipoteza este următoarea: dacă mediul influenţează evoluţia,
atunci populaţiile din acelaşi areal vor evolua în aceeaşi direcţie, iar populaţia
de control (rămasă pe loc, cu prilejul migraţiei iniţiale) nu va urma acelaşi
fir evolutiv. Omul din spatele ideii? Mihai G. Netea.
De la Cluj la
Nijmegen
La începutul lui decembrie, în 2012, un
„supergrup“ european – 22 de specialişti din 16 ţări – publica în Current Biology un studiu care lămurea
disputele (nu puţine) privind originea populaţiei rome din Europa şi perioada
în care s-a produs migrarea acestei populaţii. Cercetarea, coordonată din
Spania şi Olanda, îi număra printre autori pe profesorul Mihai G. Netea, din
Nijmegen (Olanda), dar şi pe medicul Mihai Ioana, de la UMF Craiova.
Absolvent, în 1993, al Facultăţii de Medicină
din cadrul UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, Mihai Netea şi-a continuat
studiile apoi, în perioada 1994–1998, cu un doctorat la Nijmegen, cu prof. dr.
Jos van der Meer, finalizat cum laude.
După ce a fost încadrat în diverse funcţii în cadrul universităţii olandeze, a
devenit, în 2008, profesor titular de medicină internă experimentală. Profesorul
Netea a păstrat însă şi legătura cu medicina românească. Tot în 2008, a devenit
şi visiting professor al universităţii
pe care o absolvise cu 15 ani mai devreme, iar în studiile pe care le-a condus
a reuşit să implice şi tineri medici din România, unii dintre ei urmând stagii
de pregătire în Olanda. În ce priveşte producţia sa ştiinţifică, în baza de
date Scopus (Elsevier) figurează cu
448 de lucrări, citate în total de 14.005 ori, în 9.624 de lucrări; are un
indice h de 65.
Reţeaua
„Colaborarea
cu colegii din România, de la universităţile de medicină din Craiova şi Cluj
este foarte importantă. Noi lucrăm împreună cu ei de mai bine de cinci ani şi
avem mai multe proiecte, atât în cercetarea genetică, cât şi în alte proiecte
privind bolile infecţioase. Colaborarea cu ei este foarte importantă, nu doar
pentru munca directă de strângere a probelor, ci şi pentru partea de laborator şi
pentru a schimba idei împreună. În ultimă instanţă, tot ceea ce facem este muncă
de echipă“, ne-a declarat prof. dr. Mihai G. Netea.
Dr. Mihai Ioana: Nu
există nimic în afara reţelelor. Nu poţi face altfel, în Europa, cercetări
medicale de anvergură |
Dincolo
de vorbele frumoase sunt faptele. Dr. Mihai Ioana, în prezent şef de lucrări la
biologie celulară şi moleculară, dar şi coordonatorul Laboratorului de genomică
umană al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, l-a cunoscut în
2008 pe universitarul olandez de origine română, la un curs european de genetică.
Odată stabilită legătura, profesorul Netea avea să viziteze laboratorul
craiovean şi să stabilească o colaborare de durată cu tinerii entuziaşti de
acolo. Din 2009, Mihai Ioana a încheiat un contract de cercetător cu
Universitatea Radboud, iar de atunci a fost coautor la şase lucrări alături de
Mihai Netea, publicate în importante reviste internaţionale. Iată că studiul
din PNAS, de săptămâna aceasta, este
deja al şaptelea, iar perioada următoare va fi, după cum ne-a relatat medicul
craiovean, una de vârf din punctul de vedere al publicaţiilor în reviste de
prestigiu. „Ceea ce contează cu adevărat – şi aici este meritul major al
profesorului Netea – este să înţelegi tendinţele, să citeşti foarte mult şi să
ai idei. Nu degeaba este autorul coordonator al celor mai multe dintre
articolele pe care le-a publicat“, ne-a declarat dr. Mihai Ioana.
Diferenţe
şi asemănări
Dar
în ce a constat, de fapt, studiul? Odată selectate cele trei grupuri de studiu
(100 de români, 100 de romi, respectiv 500 de indieni), au fost testate 196.524
de SNPs (single-nucleotide polymorphisms
– modificări calitative care interesează o singură pereche de nucleotide din
secvenţa ADN bicatenar). Analiza acestor modificări a demonstrat diferenţe
clare între cele trei grupuri populaţionale studiate. Mai mult, pe baza acestei
analize, au putut fi excluse cazurile în care apartenenţa reală la unul din
grupuri nu corespundea celei declarate, precum şi cazurile cu material genetic
amestecat. Reprezentarea grafică a analizei a arătat o delimitare clară a celor
trei grupuri, chiar dacă populaţia romă este apropiată genetic de cea indiană.
Analiza
statistică a diferenţelor dintre cele trei grupuri a căutat apoi să identifice
suprareprezentarea categoriilor de gene care au arătat o selecţie similară în
grupurile român şi rom, dar nu şi la indieni, dar şi rolul proteinelor
codificate. A fost astfel evidenţiat, cu semnificaţie statistică, grupul căii
de semnalizare TLR (receptor Toll-like) – citokine, care cuprinde genele TLR1,
TLR6 şi TLR10.
Moartea
neagră
Studiul
nu s-a oprit însă aici. Produsele genelor singularizate de analiză sunt, de
fapt, receptori funcţionali pentru Yersinia
pestis, după cum au dovedit-o studiile de supraexpresie, indicând un rol în
inducerea unor citokine proinflamatorii (TNF, IL-1β, IL-6). Mai mult, analiza
imunogenică a arătat că răspunsul TLR1, TLR6 şi TLR10 la Y. pestis este modulat de polimorfismul unei singure perechi de baze
(SNP).
Pe
baza acestei constatări şi a faptului că grupul de gene nu era modificat la
populaţia indiană, autorii au emis ipoteza că modificarea specifică celor două
populaţii europene s-ar fi produs sub presiunea pandemiei de ciumă de la jumătatea
secolului XIV, când populaţia Europei a fost nu decimată, ci de-a dreptul înjumătăţită
(se estimează că ar fi murit între 30 şi 60% din locuitorii bătrânului
continent). Istoric vorbind, tocmai pandemia de ciumă din secolul XIV a fost
cea mai devastatoare dintre cele trei epidemii majore (secolele VI-VII, XIV,
respectiv XIX–XX) şi tocmai „moartea neagră“ (cum a rămas cunoscută în istorie)
a ocolit India; se pare că aceasta ar fi singura regiune din continentul
eurasiatic care a înregistrat o creştere demografică în a doua jumătate a
secolului XIV. Mai mult, deşi subcontinentul indian a fost afectat de mai multe
valuri de ciumă după secolul XVII, mortalitatea acestora nu a depăşit 5%.
Susceptibilităţile
şi autoimunitatea
Autorii
fac câteva precizări suplimentare. Receptorii TLR identificaţi sunt implicaţi şi
în modularea răspunsului imun în tuberculoză, lepră sau infecţiile cu patogeni
Gram pozitivi obişnuiţi, a căror implicare nu poate fi total exclusă din discuţia
asupra cauzelor evoluţiei genetice a populaţiei europene. Trebuie însă luat în
calcul şi faptul că aceste infecţii erau răspândite nu doar în Europa, ci şi în
India, fără deosebirile care au fost specifice ciumei din secolului XIV.
Apoi,
rezultatele înregistrate arată nu doar o evoluţie diferită a unor populaţii
similare, în funcţie de factorii de mediu, ci şi o susceptibilitate diferită la
patologia prezentului sau viitorului. Mai mult, expunerea la boală poate fi
explicaţia unui status proinflamator al populaţiei moderne, exprimat printr-un
număr mereu în creştere de afecţiuni autoimune.
Antic şi
modern
L-am
întrebat pe profesorul Netea dacă şi cum va continua cercetările în această
direcţie şi am aflat că dorinţa este de a extinde studiul genetic al diverselor
populaţii europene, pentru a înţelege evoluţia întregului bagaj genetic, nu
doar a sistemului imun. Aceste cercetări sunt dublate, după cum am aflat, de
studii pe ADN antic, desfăşurate într-o largă colaborare, tocmai pentru că
rezultatele pot contribui la mai buna înţelegere a evoluţiei umanităţii.
Dr. Radu Popp |
Trebuie subliniat faptul că experienţa remarcabilă a grupului olandez este împărtăşită
cu multă bunăvoinţă şi grupurilor dinamice din România. Pe lângă centrul din
Craiova, în cercetarea publicată săptămâna aceasta în PNAS a fost implicat şi centrul din Cluj-Napoca, prin dr. Radu Popp
– şef de lucrări la genetică medicală în cadrul UMF „Iuliu Haţieganu“. Nici el
nu este la prima colaborare cu prof. dr. Mihai G. Netea, după două articole
publicate împreună (şi) cu acesta în 2011 (una dintre cercetări a vizat chiar
polimorfismul TLR1 la populaţia europeană şi avortul spontan).