Newsflash
OPINII

Piramide și proptele: rolul spitalului în sistemul medical românesc

de Adrian GHEORGHE - nov. 17 2017
Piramide și proptele: rolul spitalului în sistemul medical românesc
     Spitalele regionale au revenit pe firmament, de data aceasta în falanga de cinci care susține mult-descântatul vârf de lance Iași – Cluj – Craiova. Se încălzește pe margine și „perla coroanei”, spitalul republican din București, care, judecând după specificațiile prezentate în declarații de presă, are drept obiectiv să aducă raportul paturi/populație aproape de 1:1. Discuția privind infrastructura spitalelor publice are, negreșit, legitimitate. După cum a fost deja remarcat de-a lungul timpului, România are nevoie din plin de clădiri noi pentru spitale publice, însă nu neapărat și de noi spitale publice.
     La debutul discuției, numărul și densitatea spitalelor ne aduc sânge în obraji. La o populație totală de 19 milioane, avem aproximativ 350 de spitale publice și în jur de 500 cu totul, un număr absolut respectabil în context european. Doar în București sunt aproape 90 de spitale, dintre care 55 publice. Mai mult de jumătate din pacienții văzuți în aceste spitale din București sunt din afara regiunii București-Ilfov, predominant din regiunea de dezvoltare Sud (județele din jurul Bucureștiului), dar și din Oltenia sau Dobrogea. Radiografia infrastructurii publice spitalicești, în schimb, relevă o poză aproape dickensiană în spirit și în materie. Cine are curiozitatea să estimeze o medie aritmetică sau mediană a anului de construcție a pavilioanelor principale din spitalele publice din România va găsi o valoare în jurul anului 1960. Acestea sunt, ați citit bine, media aritmetică sau mediană, cu modernizările și reparațiile ulterioare. Cel mai vechi corp de clădire încă funcțional pe care l-am identificat la un moment dat într-un astfel de demers, cu zugrăvelile de rigoare, datează de la sfârșitul secolului 19. Clădiri din 1910–1920 sunt puține, dar nu excepții. Normalitatea domestică începe cu 1930. Pe acest fond, suprastraturile de modernitate – roboți chirurgicali, instalații de filtrare a aerului, RMN-uri – pot fi doar spoiala.
     Să fie primite, așadar, noile clădiri ale spitalelor regionale. După ele ce urmează? Ce se întâmplă cu spitalele existente? Pe hârtie, în mod clar, nu avem nevoie de capacitate suplimentară. Și așa, rata de utilizare a spitalelor existente se învârte în jurul unui exasperant 60%, cu care nu se poate lucra, iar planul național de paturi a înghețat numărul total al paturilor de spital până în 2020. Cum vor contribui aceste spitale la „răsturnarea piramidei”, conceptul fundamental din Strategia națională de sănătate 2014–2020? Nenumărate exemple din Asia și Africa, din Fiji până în Lesotho, arată că apariția unor astfel de spitale distorsionează grav orice urmă de trasee de îngrijire, implicite sau explicite. De înțeles, oamenii își vor dori să fie tratați în clădirea luminoasă, cu doctori buni și echipamente moderne, unde medicamentele abundă și microbii sunt interziși – nu invers. Nu vor vrea să fie tratați în cabinetul de la parterul blocului, unde medicul de familie face și el ce poate, sau în „județeanul” din 1965, unde e cald vara și frig iarna. E documentat și în experiența domestică, și în cea internațională că, lăsați de izbeliște, furnizorii publici de servicii de sănătate răspund și devin creativi pentru a atrage atenția autorităților – de exemplu, acumulează deliberat datorii, refuză servicii sau raportează fals indicatorii de activitate pentru a putea demonstra că au nevoie de resurse.
     Acest tip de planificare unilaterală, cu accentul pe o fațetă sau alta a spectrului de servicii, întruchipează o abordare eminamente politică a problemei, confruntațională și părtinitoare. Nimeni la nivel înalt nu pare să își dorească o abordare integrativă, așa cum solicită experții prin conferințe: integrarea e complicat de implementat tehnic și nu mulțumește toate părțile; costă și durează mult; și are chiar șanse de a rezolva problema de fond. De ce să rezolvi problema de fond când poți rezolva o problemă și crea alte zece la un coeficient de realegere 1:10, util în vederea campaniilor electorale și care garantează un perpetuum mobile atractiv pe termen scurt, dar pierzător pe termen lung?
     La nivel global, conceptul de spital evoluează continuu. În fiecare țară, spitalele înseamnă – tehnic, social, cultural – altceva și îndeplinesc funcții asemănătoare, dar diferite. Asta le face și dificil de comparat. „Patul” nu mai este nici el o măsură a activității: în timp de calamitate sau în gardă sâmbăta seara la ora 23:30, ai nevoie de un pat. În rest, ai nevoie de servicii care produc valoare. Experții în domeniu atrag atenția de ani buni asupra nevoii de a defini cu claritate structura de guvernanță în care operează spitalul, nu doar în plan geografic, legislativ și administrativ, ci mai ales la nivelul sistemului de sănătate. Ce face spitalul și nu fac alți operatori? Cât de bine face și cu ce rezultate? Cum susțin finanțarea și managementul acest rol? Această conversație lipsește din spațiul public din România. Dovadă stau găselnițe statistice precum „patul contractabil” și „P-ul” din formula de finanțare care îngroapă spitalele locale, sau aberații programatice precum zecile de programe naționale de sănătate, care fac finanțarea și managementul spitalelor un coșmar cu final așteptat.
     Obsesia pentru „spitale moderne” ne duce automat cu gândul la termopane, oțel, cearșafuri și soluție dezinfectantă – deloc înspre o înțelegere modernă a rolului pe care spitalul îl poate avea în sistemul medical românesc. O astfel de abordare prezentată drept pragmatică și legitimă, fără abstracțiuni, ocolește esența problemei și fentează fondul în favoarea formei, contribuind la consolidarea bastioanelor de inechitate deja existente: spitalul universitar este și nu poate decât să rămână singurul mediu în care se oferă cu adevărat îngrijiri de sănătate în România, restul sunt proptele. Este și aceasta o viziune, nimic de zis, dar „să știm și noi” și să lăsăm, atunci, piramidele să se odihnească în cărți poștale.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe