Încă din cele mai vechi timpuri au existat încercări de
tratament chirurgical al diferitelor leziuni intracraniene. În abordarea
patologiei tumorale intracraniene s-au constatat frecvent dificultăți atât în
ceea ce privește deschiderea craniului, cât și pentru evacuarea leziunii
tumorale, însă, cu toate acestea, numeroase încercări au fost încununate de
succes.
În anul 1885, Francesco Durante (1844–1934) reușește în mod
remarcabil, la Roma, evacuarea în totalitate a unui meningiom de canal olfactiv
aparținând unei femei în vârstă de 35 de ani, urmată de supraviețuirea
pacientei, și aceasta cu toate că, la vremea respectivă, Durante nu avea
posibilitatea efectuării transfuziei, iar meningiomul bazal sângera extrem de
puternic.
Diagnosticul în acea perioadă se baza pe datele clinice,
urmărindu-se simptome precum cele ale sindromului de HIC, cefalee, vărsături,
anosmie bilaterală, ambliopie forte, pareză de nerv cranian III, tulburări de
mers și echilibru, gatism, stare confuzională și edem papilar. De asemenea, nu
exista nici posibilitatea realizării radiografiilor, care ar fi arătat amprenta
meningiomului pe baza craniului și modificările osoase.
În lipsa lamei de fierăstrău tip Gigli, inventate de Leonardo
Gigli în 1898, pentru deschiderea șanțului olfactiv, Durante a folosit ciocanul
și dalta. Mai mult decât atât, intervenția chirurgicală a fost realizată fără
anestezie generală, noțiune încă inexistentă atunci.
Pionieratul profesorului Durante a fost crucial grație evacuării
cu succes a tumorii, realizării hemostazei și mai ales supraviețuirii
pacientului. Astfel, această lucrare a fost publicată și menționată drept
clasică în abordarea leziunilor intracraniene de tip meningiom, mai ales a unor
tumori situate în etajul anterior al bazei craniului.
Pașii efectuați începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea au
condus treptat la dezvoltarea actuală a unui management perfect al tumorilor de
bază craniană, strategia de abord fiind multiplă. Aceasta presupune deschiderea
largă bilaterală subfrontală, deschiderea subfrontală unilaterală, deschiderea
pterională, abordul endoscopic transetmoidal, embolizarea meningiomului urmată
de evacuarea și extragerea aceastuia în totalitate ori craniotomie
supraorbitală. Indicațiile acestor tipuri de aborduri variază în funcție de
mărimea tumorii, vârsta pacientului, patologia asociată, vascularizația
tumorală și includerea sau comprimarea unor formațiuni vasculare (artera
cerebrală anterioara sau neruală) sau a nervului optic ori mai ales a nervului
olfactiv.
Toate aceste date de istorie neurochirgicală constituie mici dar
importante trepte în rezolvarea cu succes a leziunilor intracraniene, mai ales
a meningioamelor care, datorită benignității, prezintă un prognostic extrem de
favorabil.