Constatăm că, pe măsură ce dispar profesioniştii, iar locul lor este luat de meseriaşi în practicarea medicinii, este necesar, tot mai des, să apelăm la alfabetul metodei în gândire, aşa cum ne învaţă filosofia, ştiinţa gândirii. Vechii greci au pus temeliile culturii şi ştiinţei pentru că au descoperit metoda gândirii sistematice şi sistemice. Alexandru cel Mare a învins cu cei 30.000 de macedonieni armata de 600.000 a perşilor pentru că Aristotel îi predase metoda, pentru că, datorită acesteia, falangele macedonene funcţionau matematic, ca nişte aparate ultraprecise, iar perşii erau doar o imensă hoardă. Nu voi argumenta în plus valoarea metodei: sistematic şi sistemic. Ea ne ajută întotdeauna să vedem lucrurile la dimensiunea lor, la valoarea şi locul lor. Pe de altă parte, nimănui nu îi este străină aserţiunea: „Cunosc binele, dar fac răul“. În acest caz, ignoranţa nu joacă niciun rol. În discuţie este doar intenţia, ca expresie a moralităţii. În al treilea rând, jocul democratic impune implicarea în activităţile specifice a unor persoane care nu ştiu cu ce cheie se porneşte motorul pe care trebuie să îl conducă. Nu este aici locul de a comenta acest lucru, dar în asemenea condiţii avem cu toţii datoria de a descrie metodic starea şi necesităţile sistemului, punctual şi sintetic. Mai mult, avem cu toţii datoria de a gândi soluţii la vulnerabilităţile şi defectele sistemului. Rezultatul? Nu va putea fi invocată niciodată ignoranţa. Va fi clar că ştiu despre ce este vorba şi ce trebuie să facă. Nu vor ţine cont de glasul specialiştilor? Întotdeauna vina iese la suprafaţă, atunci când lucrurile sunt clare. Consecinţele sunt mai ample şi pe termen mai lung decât ar lăsa să se înţeleagă o simplă lamentaţie cu miros de prezent. Unde vreau să ajung?

    Progresul în orice domeniu al ştiinţei şi al tehnicii s-a făcut de la general spre o specializare tot mai accentuată. Este şi cazul practicii medicale. În loc să îşi poată dedica toate orele de serviciu bolnavilor, patologiei, tratamentului şi profilaxiei, medicul a devenit în ultimul timp şi contabil, şi jurist, şi activist, un fel de „omul casei, bun la toate“ – i se pun în sarcină tot felul de activităţi stupide sau pentru care nu are calificare. Orice contează pentru actuala orientare a organizării sanitare, în afară de nevoile bolnavului. Iar nevoia cea mare a bolnavului este ca medicul să se gândească la el şi la boala lui. Dacă, înainte de „ruptura“ din decembrie, medicul pierdea din timpul necesar bolnavului, fiind obligat de nevoi să se gândească cum să îşi cârpească sărăcia, acum i s-a mai pus o răspundere în cârcă: să administreze sărăcia din sistem. Pe lângă acestea, tot felul de sarcini, derivate din reglementări stupide ori dictate de interese din afara sistemului, nestrăine de interese private. Să exemplificăm. Să ne oprim la prescrierea medicaţiei. Există trei feluri de formulare, reţete. De ce? Există interese private? Formularele verzi au fost propuse de fosta Agenţie Naţională Antidrog, ea însăşi un abuz, pentru funcţii călduţe. Pentru a preveni farmacodependenţele? În acelaşi timp, las deschise magazine de etnobotanice şi blindez prescrierea celei mai folosite medicaţii, îngreunând-o, cheltuind bani şi timpul medicului? Aceste feluri de reţete sunt absolut nejustificate. Mai mult, sunt de o asemenea calitate, încât nici ca deşeuri nu folosesc. Dacă vei încerca să baţi cu ciocanul nituri în asemenea reţete, nu se va autocopia nitul nici pe a doua pagină, darămite pe a patra. Sunt, comercial, o minciună. De ce le cumpără MS? Are bani în plus? Am mai semnalat acest lucru, fără să intereseze pe cineva.

    Pe de altă parte, reţeta şi medicamentele de pe reţetă sunt drepturile pacientului şi nu ale medicului. Dreptul pacientului derivă din calitatea lui privată de asigurat. Medicul are doar obligaţia de a consulta corect, de a pune un diagnostic exact şi de a prescrie o medicaţie eficientă. Dar la noi, ca nicăieri în lume, în foarte multe cazuri nu medicul tratează, ci farmacistul. Prescrii un medicament cu care ţi-ai „făcut mâna“, pe care îl utilizezi terapeutic optim, bolnavul se duce la farmacie, iar acolo i se spune: „Nu avem acest medicament, ţi-l dăm pe acesta“, ori, dacă îl vrei pe cel prescris de medic, plăteşti „atâta“, dacă „îl iei pe cel pe care ţi-l dau eu, nu plăteşti nimic“. Cu ce interese dirijează unii farmacişti eliberarea medicamentelor, altele decât cele prescrise? Este ştiut că din zece generice ale aceluiaşi medicament, niciunul nu are biodisponibilitatea egală cu a celuilalt şi nici cu originalul. Atunci? Ce fel de reguli sunt acestea care permit ca medicul să fie secundul farmacistului în tratarea bolnavilor?

    Încă un aspect al medicaţiei. Actualul nivel al informaticii permite urmărirea plafonului pentru fiecare pacient. Modul de distribuire a banilor colectaţi trebuie să pornească de la principii pragmatice şi verificate în toate celelalte sisteme de asigurări. Adică, un bolnav cu o boală dată trebuie să aibă un plafon pentru o boală, două plafoane sumate pentru două boli, câte plafoane pentru un bolnav? Nu este dificil de elaborat metoda. Aceasta ar permite nuanţarea cheltuirii banilor, de la „boală cu tratament gratuit“ până la „boală tratată integral cu banii pacientului“, pe o scală discutată public şi nu după bunul plac al liderilor unor specialităţi. O asemenea abordare a cheltuielilor se poate elabora şi pentru pacienţii internaţi: la prima internare, la a doua… câte gratuite într-un an, pe boli, etc., de asemenea discutate public. Este singura cale de a ieşi odată din ambiguitatea şi lipsa de rigurozitate a cheltuielilor pe medicaţie şi pe internări, nereglementare care face CNAS falimentar în fiecare an. Dar, înainte de a elabora o asemena metodă, este necesară o epidemiologie corectă. La ora actuală, aceasta este profund viciată de măsurile neavenite luate de-a lungul timpului în sistem. Întâi trebuie să ştim exact câţi bolnavi avem, cu câte boli.

    Am semnalat trei aspecte din domeniul medicamentelor. Cred că fiecare medic are datoria de a semnala public toate neregulile pe care le întâlneşte şi de a propune soluţii. Nu criticăm pe nimeni. Neregulile sunt vechi şi s-au adunat de-a lungul timpului, iar noi trebuie să contribuim la normalizarea sistemului.