Newsflash
OPINII

Până când?

de Dr. Vasile DARABAN - apr. 9 2015
Până când?
   Este notoriu aspectul că, în epoca de după Cernobîl, maladia canceroasă s-a multiplicat în peisajul românesc. Neoplasme cu diferite localizări anatomice survin cu frecvenţă sporită, odată cu îmbătrânirea populaţiei. Desigur, omul îşi caută remediul şi tratamentele în diverse aşezăminte clinice de profil din ţară şi mai rar, în străinătate. Efectul acestor tratamente nu este unul încurajator pentru speranţa de supravieţuire. Şi totuşi, apar poveşti despre „fenomene vindicative“, împinse la extrem, atât din partea familiei, cât şi din partea unor colegi medici, care, pentru a folosi un eufemism, au învăţat medicina de pe internet.
   Cazuri concrete de imposibilitate de rezolvare a unor neoplazii, situaţii în care s-a solicitat externarea din clinici de profil, se prezintă la UPU pentru… tratament. „Aşa ceva nu este admis“, ameninţă familia revendicativ, consolată apoi de medicii din această secţie, care promit că se va depune orice efort material sau financiar pentru salvarea pacientului. Apoi, este anunţat medicul de gardă ATI, care stabileşte situaţia limită între viaţă şi moarte, stadiul terminal de evoluţie a bolii incurabile, neoplasmul bucal, bronhopneumonia de însoţire pe fondul evoluţiei sepsisului. Parametrii cardio-circulatori sunt în curs de depreciere progresiv ireversibilă. Altfel spus, lămureşte familia că pacientul mai are de trăit doar câteva ore, nu zile!
   Aparţinătorii insistă pentru internarea în terapie intensivă a cazului terminal. Prudent din fire şi cunoscând atmosfera general revendicativă din ţară a populaţiei contra medicilor, medicul solicită semnătura de accept al tratamentului propus pe fişa pacientului informat. Menţionează clar la rubrica prognostic: deces. Soţia semnează. Totul e bine şi frumos, până când a survenit decesul inevitabil.
   Încep revendicările: cum că pacientul nu a primit cutare şi cutare medicament, că nu s-a făcut resuscitarea cardiorespiratorie şi cerebrală, că pacientul a murit din neglijenţa celor care l-au tratat. Deşi i se explică faptul că, în starea în care se afla nefericitul, resuscitarea nu are indicaţie, fiica pacientului decedat nu se lasă. Depune plângere penală la Poliţie. Comisarul care conduce ancheta solicită declaraţie celor împricinaţi. Anestezistul detaliază calm circumstanţele morţii: diagnosticul de neoplasm bucal formulat din clinică, externarea la cererea familiei, insistenţa acesteia pentru internarea unei stări terminale în ATI, criteriile de indicaţie şi contraindicaţie ale unei manevre de resuscitare. Ba prezintă organului penal şi fişa de accept al pacientului informat, unde toate punctele negative pentru evoluţia spre deces sunt consemnate sub semnătură. Soţia semnatară declară însă că ea nu a semnat aşa ceva (evident de frica represaliilor fiicei revendicative). Nimic din toate aceste argumente nu au închis din start ancheta penală, care este în curs de desfăşurare.
   Păi, să stăm drept şi să judecăm. Codul Penal în vigoare exonerează medicul de responsabilitate în cazul unei revendicări formulate faţă de conduita acestuia, câtă vreme nu se poate reţine vinovăţia gestului (după noul Cod Penal, acceptul victimei sau al reprezentantului legal este clauză de neimputabilitate). Responsabilitatea este individuală. La fel, noul Cod Civil stipulează clar că, în cazul în care un grup formează o parte revendicatoare, informarea unui membru al grupului prezumă că toţi ceilalţi au fost informaţi.
   Numai în România poate fi încălcată cu bună ştiinţă norma legală stabilită în cele două coduri. Unde s-a ajuns în medicină? Profesionistul de înaltă clasă medicală, care se ocupă cu sfera resuscitărilor cardiorespiratorii şi cerebrale, trebuie să explice oricărei spălătorese din stradă care sunt criteriile de resuscitare sau contraindicaţiile acestei manevre, în cazul în care tatăl acesteia este adus externat din clinica de profil cu un diagnostic incompatibil vital (neoplasm bucal) pe care s-a grevat un şoc toxico-septic prin instalarea la domiciliu a unei bronhopneumonii? Unde am ajuns cu ştiinţa medicală când, pentru orice revendicare ineptă, pe secţiile coridorului ATI circulă, la două zile, câte un comisar de cercetări penale? Când mai lucrăm?
   Nu sunt un fan al comunismului, dar nu pot ignora întrebarea crucială a lui Lenin: „Ce e de făcut?“. Se mai miră autorităţile sanitare decidente că spitalele din ţară se depopulează de medici anestezişti? Eu nu mă mir!
   E bine că cei în drept se ocupă de fişe-chestionar de satisfacţie a paci­entului, după care va fi cuantificată activitatea fiecărui medic. Pe când vom avea fişe de cuantificare a satisfacţiilor medicului referitoare la com­por­tamentul pacientului sau a presei? Totul pe fondul neputinţei celor în drept de a corecta anomalia prin care, inclusiv la ora actuală, medicii sunt plătiţi pentru orele de gardă după salariul de bază din 2009!  Până când…?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe